-Planurile Alianţei Nord-Atlantice de a suplimenta capacităţile militare din România sunt „conflictuale”, afirmă Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, considerând că Bucureştiul „sacrifică stabilitatea regională” „de dragul strategilor” din alte părţi ale lumii.

Planurile NATO de mobilizare a forţelor militare în România sunt „inadecvate” şi „conflictuale”, a spus Aleksandr Lukaşevici.

„Practic, este vorba de o transformare etapizată a acestei ţări într-un pivot de susţinere pentru NATO şi SUA aproape de frontierele Rusiei. Noi am comentat în mod repetat măsurile luate de state membre NATO, observând atitudinea conflictuală şi evidenţiind caracterul inadecvat şi redundant, atât din punct de vedere militar, cât şi financiar”, a spus Lukaşevici, citat de agenţia Sputnik.

În opinia oficialului rus, România sacrifică securitatea regională prin decizia de suplimentare a efectivelor NATO. „Există tendinţa de a concluziona că actualele autorităţi din România, de dragul creşterii importanţei în ochii strategilor din alte părţi ale lumii, sunt dispuse să sacrifice menţinerea stabilităţii în regiunea Mării Negre pentru raţiuni tactice”, a spus Lukaşevici.

sursa: gandul.info

6 COMENTARII

  1. „Vin americanii ” au afirmat parintii nostri dupa august 1944 si americanii nu au mai venit.Au venit dupa vreo 50 de ani si cei mai multi dintre romani care cunosc istoria zbuciumata a neamului nostru multumesc Domnului ca au venit americanii chiar si asa de tirziu.Ce ne-au adus rusii ?De la Petru I si pina in zilele noastre au rivnit la paminturile nostre. NIciodata nu au fost deacord cu statalitatea noastra pentru ca le-am stat in coasta ,in expansiunea lor catre Balcani.Nici astazi nu au renuntat la visurile lor bolnave ale tarilor de a se extinde peste Balcani si a ajunge la strimtorile Marii Negre.Cintecul lor de sirena este foarte tentant pentru Grecia ,aflata intr-o situatie extrem de grea.Apoi rusii ne-au rapit tezaurul .Nici astazi chestiunea lui nu este rezolvata,pentru ca in vara lui 1940 sa ne rapeasca Basarabia si Bucovina de Nord ( tinut care nu a fost niciodata in stapinirea lor.) In anii ocupatiei de dupa al doilea razboi mondial au comis atrocitati care nici nu doresc sa le mai amintesc.Si ei vor sa avem vreo consideratie fata de ei?Nu, nu am uitat nimic.Urla acum in toata media lor si ne ameninta,chiar voalat tara.Sigur ca nu le convine. Uite ca noua ne convine si ne asumam venirea americanilor la noi.

  2. Bai rusi primitivi !; ca sa nu va spun asa cum va cunoaste toata planeta!
    De ce nu faceti voi primul pas – ca o mare putere militara / nucleara si „ortodoxa” – si sa AMENDATI/ ANULATI tratatul Ribentrof-Molotov (versus: Hitler – Stalin)? Atunci va vom recunoaste si de prieteni idiotilor!; ca de vecini n-avem incotro!

  3. Nu vă îmbătaţi cu apă rece rusălăilor! Îl citaţi pe Traian Băsescu când e
    un simplu cetăţean şi nu mai are acces la informaţii! Dar nu vă gândiţi
    că v-a întins o cursă? Nu vă dau idei, doar sunteţi kgb-işti vechi şi
    ar trebui să vă prindeţi. Voi nu vă daţi seama în ce rahat sunteţi
    tăntălăilor?!.Vă lipseşte de veacuri credinţa în Dumnezeu, pentrucă
    v-aţi crezut şi vă credeţi Dumnezei pe Pământ. De-aia pierdeţi mereu şi
    nu învăţaţi nimic din eşecurile istorice.V-aţi bătut joc de popoarele
    mici pe care le-aţi subjugat sub pretextul că le protejaţi lansând
    minciuna panslavismului sau panortodoxismului sau pancomunismului după
    cum vă convenea. Cine dracu vă mai crede acum când din atei duri v-aţi
    vopsit iară în creştini habotnici.Aveţi grijă că se apropie funia de
    par: aţi uitat cam repede de implozia URSS (miracol făcut de Dumnezeul
    în care nu credeţi) şi aţi reluat aceiaşi politică iraţională şi
    sinucigaşă de escaladare a cheltuielilor pentru înarmare (că altceva nu
    ştiţi şi nu puteţi) taman când poporul rus e curul gol. O să moară mulţi
    oameni nevinovaţi odată cu prăbuşirea singurului imperiu rămas în viaţă
    – imperiul rus, dar Dumnezeu nu vă mai iartă că s-au adunat prea multe
    păcate.V-a dat două avertismente în ultima sută de ani: meteoritul
    siberian şi prăbuşirea URSS, dar n-aţi înţeles nimic, că sunteţi diavoli
    nu creştini. Mergeţi cu propaganda voastră pe la alţii, că noi românii
    vă cunoaştem istoria prea bine şi nu ne puteţi păcăli. Marş la Kremlin
    de aici!

  4. Ce tupeu scarbos au rusnacii astia!!! Dupa ce ei invadeaza o tara si isi iau un teritotiu dupa bunul plac plus se infiltreaza intr-o regiune a altei tari si lupta impotriva armatei acelei tari, acum ei zic ca strica „echilibrul”!! Minciunile astea pe fatza merg in comunism bre jegosilor!

  5. Cand incepe cate un oficial rus sa vb deapre stabilitate regionala…:))). De parca NATO a invadat Ucraina…Astora le trebuie un Reagan sa-i puna din nou cu botu’ pe labe. In toata istoria lor singurul lucru de care au stiut de frica a fost forta…

Comentariile sunt închise.