porosenko-merkel-putin-minsk summit

Presedintele ucrainean, Petro Porosenko, a apreciat marti ca „soarta lumii si a Europei” se va decide la summitul de la Minsk, in prezenta presedintelui rus Vladimir Putin si a liderilor Uniunii Europene, traonsmite site-ul stirileprotv.ro

Soarta lumii si a Europei se decide in cursul acestei intrevederi la Minsk. Asa vad eu„, a declarat Porosenko, dupa ce a dat mana cu Putin, inainte de debutul discutiilor, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Vladimir Putin si Petro Porosenko se afla la Minsk pentru un summit regional, la care vor participa si Catherine Ashton, Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, si comisarul UE al Comertului, Karel De Gucht.

Acest summit, care se desfasoara in prezenta unor lideri ai Uniunii Europene, este a doua intalnire dintre presedintii rus si ucrainean, dupa o scurta intrevedere la 6 iunie in Franta, cu ocazia celei de-a 70-a aniversari a Debarcarii din Normandia.

Soldati rusi arestati pe teritoriu ucrainean

O sursa din Ministerul Apararii de la Moscova a confirmat pentru agentiile de presa rusesti arestarea unor soldati rusi pe teritoriul ucrainean, anuntata de Kiev, afirmand ca acestia au traversat frontiera in mod „accidental”.

Kievul a difuzat marti marturii filmate ale unor parasuutisti capturati cu o zi inainte in estul Ucrainei, o prima proba materiala a participarii fortelor armate rusesti in confruntarile armate din zona, relateaza Mediafax.Zece militari din Regimentul 331, Divizia 98 Aeroportata din Rusia Centrala au fost arestati in apropiere de satul ucrainean Dzerkalne, la aproximativ 20 de kilometri de frontiera, avand asupra lor documente de identitate si arme, au anuntat luni seara serviciile ucrainene de securitate (SBU).

„Avansam in coloana pe camp, pe un drum. Mi-am dat seama (ca suntem in Ucraina) atunci cand au inceput sa ne bombardeze. Nu stiu cand anume am traversat frontiera”, marturiseste caporalul Ivan Milceakov, „cetatean rus, nascut in 1955″, potrivit unei inregistrari video difuzate de catre serviciul de presa al operatiunii militare ucrainene, preluata de catre televiziuni.

El a spus ca a fost informat ca se indreapta catre Ucraina, dar ca scopul misiunii nu le-a fost precizat.”Suntem folositi pe post de carne de tun. Nu stim de ce ne-au trimis aici”, adauga el. Alt parasutist, Ivan Romantev, a declarat ca initial a crezut ca participa la „manevre”, in vederea efectuarii carora li s-a cerut sa acopere cu vopsea alba numerele de inmatriculare a vehiculelor.

„Atunci cand blindata mea a explodat, a inceput sa-mi fie frica. Am inteles ca nu erau manevre”, a declarat el.”Mi-am dat seama ca aici este razboi intre Ucraina si Rusia”, a continuat el, adaugand ca „ceea ce povesteste televiziunea rusa nu corespunde realitatii”.Era posibil sa ajunga pe teritoriul Ucrainei pierzandu-se pe drum? „Daca vorbim despre intreaga companie, nu”, raspunde el.

O sursa din cadrul Ministerului rus al Apararii a confirmat pentru agentii rusesti arestarea militarilor rusi pe teritoriul ucrainean. Aceasta sursa a declarat ca militarii au traversat frontiera „accidental”. „Militarii respectivi participau la misiuni de patrulare la frontiera ruso-ucraineana si au traversat, fara indoiala in mod accidental, un tronson nedemarcat”, a spus aceasta sursa.
Kievul anunta ca a distrus convoiul de blindate care a trecut frontiera

Majoritatea vehiculelor blindate din convoiul care a trecut luni frontiera dinspre Rusia in sudul Ucrainei au fost distruse de artileria si aviatia militara ucraineana, a anuntat serviciul de presa al armatei, citat de agentia Ukrinform.

Armata ucraineana a anuntat ca o noua coloana de blindate rusesti ar fi traversat frontiera si s-ar indrepta spre portul Mariupol, in sud-est. Ar fi vorba de armament rusesc cu insemnele rebelilor prorusi, a anuntat Kievul care afirma ca astfel Rusia incearca sa starneasca un nou focar de rebeliune. In urma unor confruntari, militarii ucraineni au distrus mare parte din armament.

De asemenea, serviciile de securitate afirma ca au arestat 10 parasutisti rusi pe teritoriul Ucrainei. Potrivit unui comunicat al SBU, militari din cadrul Regimentului 331 din Divizia 98, situata in centrul Rusiei, au fost retinuti in apropiere de orasul Zerkalnii, in regiunea Donetk. „Militarii rusi aveau asupra lor acte de identitate si arme„, afirma serviciul ucrainean, SBU.

„Convoiul era format, in special, din vehicule blindate, 12 dintre care au fost distruse dupa primul atac al armatei. De asemenea, au fost distruse cateva tancuri”, anunta armata implicata in operatiunea „antiterorista” din estul Ucrainei.

„Vehiculele care nu au fost afectate de atacuri s-au deplasat in directia localitatii Telmanovo”, mentioneaza armata, intr-un mesaj publicat pe Facebook. Fortele militare ucrainene au adaugat ca au retinut in zona opt parasutusti rusi, care in prezent sunt interogati.

Autoritatile ucrainene au afirmat luni ca un convoi format din „zeci” de blindate si tancuri a trecut frontiera dinspre Rusia in sudul Ucrainei, in apropiere de Marea Azov, si este implicat in lupte cu granicerii.

„Frontiera ucraineana a fost incalcata de un convoi de zeci de tancuri si vehicule blindate„, care au intrat pe teritoriul ucrainean in apropiere de orasul industrial Mariupol, a declarat purtatorul de cuvant al armatei ucrainene Leonid Matiuhin.

Mariupol, un oras cu 500.000 de locuitori aflat pe litoralul Marii Azov, in sud-estul Ucrainei, este situat la circa 50 de kilometri de frontiera rusa si la 110 kilometri sud de bastionul rebel Donetk.

Lavrov: Afirmatiile privind prezenta unor trupe ruse in Ucraina reprezinta un „razboi informational”

Moscova califica drept „razboi informational” afirmatiile presei occidentale cu privire la prezenta unor trupe rusesti in Ucraina, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti. „Calificam astfel de afirmatii drept razboi informational„, a declarat Lavrov, intr-un interviu pentru publicatia britanica The Daily Telegraph.

In opinia ministrului rus, „presa continua sa raspandeasca zvonuri, informatii distorsionate si chiar minciuni”. El a dat ca exemplu declaratiile Kievului privind „distrugerea” unui convoi de vehicule blindate, care ar fi patruns in Ucraina de pe teritoriul Rusiei.”Doua publicatii britanice au afirmat chiar ca angajatii lor au fost martori ai acestei incursiuni. Insa nu a fost prezentata nicio dovada care ar confirma aceste declaratii. Nici Departamentul de Stat american nu a putut confirma informatiile cu privire la acest incident„, a declarat Lavrov.

Ministrul rus a indemnat autoritatile de la Kiev sa „renunte la iluzii” si „sa nu lupte impotriva propriului popor”, referindu-se la operatiunea „antiterorista” desfasurata de Kiev in estul Ucrainei. Potrivit lui Lavrov, peste 775.000 de ucraineni au fugit in Rusia incepand de la 1 aprilie.

Petro Porosenko a discutat cu Angela Merkel despre agravarea situatiei in estul Ucrainei

Presedintele ucrainean Petro Porosenko si cancelarul german Angela Merkel au discutat la telefon, in noaptea de luni spre marti, despre agravarea situatiei in estul Ucrainei, a anuntat Presedintia ucraineana, citata de agentia Ukrinform. Potrivit unui comunicat al Presedintiei, Porosenko si Merkel au facut un schimb de opinii cu privire la caile de solutionare pasnica a situatiei din estul Ucrainei, in ajunul unui summit regional la Minsk, la care vor participa presedintele rus Vladimir Putin, Petro Porosenko si lideri ai statelor Uniunii Europene.

La reuniune vor fi prezenti si Catherine Ashton, Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, si comisarul UE al Comertului, Karel De Gucht.Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre decizia presedintelui ucrainean de a dizolva Parlamentul, apreciind ca „aceasta masura este un pas spre asteptarile poporului ucrainean si spre consolidarea institutiilor democratice ale Ucrainei”.

Presedintele ucrainean, Petro Porosenko, a semnat luni ordinul privind dizolvarea Parlamentului, in vederea organizarii alegerilor legislative anticipate pe 26 octombrie.”Aceste alegeri fac parte din planul meu de pacificare. In calitate de presedinte al Ucrainei, garantez ca alegerile se vor desfasura in mod democratic si transparent. Buletinul de vot este cea mai puternica arma a cetatenilor pentru apararea tarii lor”, a afirmat presedintele, indemandu-i pe ucraineni sa participe masiv la alegerile din octombrie.

Casa Alba: Incursiunile Rusiei in Ucraina constituie o „escaladare semnificativa” a conflictului

„Incursiunile militare” ale Rusiei pe teritoriul Ucrainei constituie o „escaladare semnificativa” a conflictului din aceasta tara, a afirmat Casa Alba luni seara, dupa ce Kievul a anuntat ca a retinut militari rusi pe teritoriul sau, relateaza Mediafax..„Incursiunile militare ale Rusiei in Ucraina, cu ajutorul artileriei, a tancurilor sau a sistemelor de aparare aeriana, reprezinta o escaladare semnificativa” a conflictului, a scris consilierul prezidential american pentru Securitatea nationala, Susan Rice, intr-un mesaj postat pe contul sau de Twitter. „Incursiunile repetate ale Rusiei in Ucraina sunt inacceptabile, periculoase si incendiare„, a adaugat ea.

 

Sursa: stirileprotv.ro

Comentariile sunt închise.