bani cash

Executivul nu renunță la modificarea Codului Fiscal, în ciuda atenționărilor venite din partea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, privind creșterea deficitului bugetar.

Codul Fiscal și rectificarea bugetară sunt principalele subiecte pe care se va concentra atenția Guvernului Ponta în perioada următoare. În ambele cazuri, Executivul se arată generos cu banii de la buget și asta fără a renunța la promisiunea de a majora, de la 1 ianuarie 2016, salariile angajaților la stat. Doar aplicarea Codului Fiscal va provoca un deficit bugetar de 2,3% din PIB, adică 17 miliarde de lei, a atras atenția Mugur Isărescu, care a caracterizat actul normativ drept „inaplicabil“.

Social-democrații nu sunt impresionați de cifre, fiind mai degrabă interesați de apropierea anului electoral 2016. Mai ales că nota de plată ar putea fi plătită, din banii contribuabililor,  de viitorul Guvern, care s-ar putea instala la Palatul Victoria dacă DNA îi va aduce noi acuzații lui Victor Ponta. Până acum, guvernanții s-au arătat discreți în privința acoperirii deficitului, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, rezumându-se să spună că Guvernul este obligat de legislație să elaboreze un plan de măsuri, pe care să îl prezinte Parlamentului.

În privința Codului Fiscal, premierul Victor Ponta a anunțat că va fi discutat în sesiune extraordinară de către Senat, probabil după 15 august, urmând ca ulterior să fie discutat de Camera Deputaților, for decizional. Ponta a explicat că există o majoritate pentru aprobarea proiectului până la 1 septembrie.

El a atacat PNL, care inițial a votat proiectul dar acum este împotrivă, după ce săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea Codului Fiscal.  „Evident că noi vom vota «pentru» Codul Fiscal că doar nu suntem total duşi cu capul să fi votat acum trei săptămâni «pentru» şi după aia să votăm «contra». Chiar suntem normali la cap şi mai avem un pic de ruşine măcar“, a spus Ponta.

Avertismentul lui Isărescu

Interesant este că, vorbind despre dezbateri în ambele Camere, premierul a renunțat, implicit, la angajarea răspunderii, care presupunea o ședință reunită a Parlamentului. Dincolo de controversele de natură constituțională, angajarea răspunderii ar fi permis PNL să depună o moțiune de cenzură, situație pe care Ponta are toate motivele să o evite. Față de luna iunie, când Parlamentul a respins o moțiune de cenzură, situația lui Ponta s-a schimbat: nu mai este liderul PSD iar relația cu vicepremierul Gabriel Oprea (UNPR) nu mai pare la fel de solidă.

Entuziasmul premierului față de perspectiva aprobării Codului Fiscal nu a părut umbrit nici de calculele avansate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a explicat că impactul asupra PIB ar fi de 2,3% (peste 17 miliarde de lei) dacă noul Cod Fiscal ar fi aprobat în forma actuală, fără a lua în considerare majorarea salarială din sectorul public, care ar mai adăuga 1,3% la deficit.

„Codul Fiscal nu are nici un fel de problemă, dar pachetul de reduceri de taxe şi impozite este, din punct de vedere economic şi financiar, inaplicabil, pentru că nu poţi să pui în aplicare şase măsuri de acest fel. Nu e doar discuţia că se vrea sau nu se vrea reducerea de TVA de la 24 la 19%, asta ar însemna un deficit de 8,9 miliarde lei. Acestui Cod Fiscal îi lipseşte măsura. Aşa se conduce o economie de piaţă, trebuie măsură“, a avertizat Isărescu. El a sugerat operarea unor modificări în cadrul dezbaterilor parlamentare. „Există câmp de negociere, de aceea cred că trimiterea în Parlament, spre reexaminare a Codului Fiscal, este un lucru înţelept“, a spus Isărescu.

Demnitarii, bugetari privilegiați

Pe de altă parte, Victor Ponta a precizat că în şedinţa de guvern de mâine se va lua o decizie politică privind salariile demnitarilor, odată cu discuţiile privind rectificarea bugetară. Premierul a evitat să spună care va fi decizia, dar anterior, ministrul Muncii, Rovana Plumb, anunțase că demnitarii își vor încasa salariile majorate de la 1 august.

„Ordonanţa (privind creşterea indemnizaţiilor pentru înalţi demnitari – n.r.) este în vigoare, aplicarea ei începe de la 1 august. Săptămâna viitoare vom avea rectificare bugetară. Având în vedere că impactul bugetar este foarte mic, sub 600.000 lei, este posibil să înceapă şi această aplicare a ordonanţei“, a afirmat Rovana Plumb.

Cât priveşte Legea salarizării bugetarilor, Rovana Plumb a explicat că proiectul de lege este finalizat, se aşteptă în prezent amendamentele şi observaţiile federaţiilor sindicale, pentru ca, ulterior, legea să ajungă în Parlament pentru dezbatere, în luna septembrie. Practic, prezentând un calendar diferit pentru cele două acte normative, Rovana Plumb a recunoscut că sunt mari șanse ca Guvernul să își încalce promisiunea de a majora salariile demnitarilor doar simultan cu cele ale restului bugetarilor.

Guvernul a aprobat ordonanța prin care sunt majorate indemnizațiile a 68 de înalți demnitari în ședința din 8 iulie, ultima condusă de Gabriel Oprea în calitate de premier interimar. Ulterior, Ponta a promis că va anula ordonanța, reclamând o înțelegere între președintele Klaus Iohannis și Gabriel Oprea, fără știința sa.

La scurt timp, Ponta și-a nuanțat declarațiile, afirmând că nu va anula ordonanța, dar va renunța la finanțarea majorărilor salariale, odată cu rectificarea bugetară.

Cum arată proiectul rectificării bugetare

Ministerul Transporturilor: -985,0 milioane lei

Ministerul Sănătății: – 613,9 milioane lei

Ministerul Economiei: -13 milioane lei

Ministerul Apărării: -96 milioane lei

Primesc bani in plus

Ministerul Finanțelor Publice: +711,9 milioane lei

Ministerul Afacerilor Interne: +565,7 milioane lei

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: +305,0 milioane lei

Ministerul Muncii: +1.222,0 milioane lei

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: +121,0 milioane lei

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: +64,6 milioane lei

Ministerul Afacerilor Externe: +55,0 milioane lei

Ministerul Justiției: +43,7 milioane lei

Ministerul Public: +43,5 milioane lei

Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice: + 40,3 milioane lei

Ministerul Dezvoltării: +21,9 milioane lei

Ministerul Tineretului: +14,3 milioane lei

Senat: + 2,78 milioane lei

Camera Deputaţilor: + 8 milioane lei

Administraţia Prezidenţială: +10,6 milioane lei

 

Sursa: romanialibera.ro

3 COMENTARII

  1. daca sunt numai cretini acolo unde trebuie sa se ia decizii majore tara o sa ajunga vai de mama ei …cu un presedinte malai mare care este preocupat doar de sotie si imagine o sa ne ia drak pe totii…..cata nepasare ,sau ne-au spalat acesti nenorociti pe creier ,cu televiziunile si medicamente contra facute ca nu mai judecam si stam ca drogatii seara de seara sa-i urmarim cum ne fura ,ne batjocoresc si noi nu avem nici-o reactie ….stiti oare cum se numeste aceasta boala ?……..

  2. Nu ne mai mira nimic din cea ce face acest INCA prim ministru-inculpat. Probabil pana i se va finaliza dosarul.penal doreste cu orice chip sa lase o gaura enorma in bugetul statuilui ca. mai apoi, de unde va fi dus sa poata arata cu degetul spre cei care ii vor lua locul la guvernare. Asta vrea: sa mareasca brusc anumite salarii peste limita suportabilitatii bugetului ca dupa el sa vina …POTOPUL.

  3. Mitomanul comunist plagiator hot si evazionist Poanta pregateste pomenile electorale pentru electoratul lor: milogii asistati si frecatorii de menta (functionarii)! In schimb se taie de la Sanatate (!!) si Transporturi (!!) ceea ce e foarte grav pentru sanatatea si siguranta populatiei! DEMISIA IMPOSTORULUI!

Comentariile sunt închise.