În curând se vor împlini 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană. Bunăstarea și prosperitatea promisă înainte de 2007 întârzie să apară, România scufundându-se în sărăcie. În acest moment, conform statisticilor, depășim ca nivel de trai doar Bulgaria, care însă se apropie cu pași repezi de noi. Există tot mai multe voci care spun că România este acum o colonie, care nu mai produce (aproape) nimic, importând masiv tot, scrie activenews.ro.
Este și părerea academicianului român Sorin Dumitrescu, cunoscut pictor și iconar.
Întrebat de către sputnik.md cum se simte România din cadrul Uniunii Europene, Sorin Dumitrescu a tranșat problema fără ocolișuri: „România este dezintegrată complet, nu mai există valori. Suntem o colonie pe zi ce trece. Vreți vești de unde ne-am dezintegrat. Că aparent e integrare, dar în realitate e dezintegrare deoarece suntem o colonie pe zi ce trece. Cred că Ștefan cel Mare al dumneavoastră din centru se întoarce în mormânt de mânie, și toți ceilalți”.
El a afirmat că este inacceptabilă direcția pe care o are în momentul de față România. „Suntem într-un proces de dezintegrare urmarită, profesionistă, a sistemului de valori. În România nu se mai vede om de catățean, toți sunt risipiți pe toate direcțiile, iar pentru cultură este ceva de netrăit”, a punctat Sorin Dumitrescu.
„Greșeala după părerea mea, eu n-am spus că noi nu avem hibe, dar greșeala mare este a năvălitorului. Năvălitorul este Occidentul, de care spre deosebire de mongoli și alte neamuri agresive, noi ne-am bucurat în 1989”, a mai spus academicianul.
Sorin Dumitrescu a precizat că invadatorul nu are nevoie de valorile noastre și ne-a impus valori străine. Grupările Soros, apărute imediat după 1989 cu puternică susținere financiară, au distrus România și au acaparat instituțiile.