Pentru a mari salariile e nevoie de un pas viguros al cresterii economice, care depinde de banii investiti in scopul asta.
Da, economia da semne de inviorare, iata, avem un an agricol bun, exporturile sunt peste asteptari, industria auto ruleaza lin, insa nu ne permitem vreo euforie a cheltuielilor bugetare, a avertizat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal. Avertismentul sever, asa, ca un dus rece peste fierbinteala indusa de cresterea peste asteptari a economiei, are radacini solide, in realitatea terenului. Cealalta fata a monedei arata ca populatia si firmele nu consuma, constructiile au inghetat, seviciile lancezesc, problemele bancilor jupoaie bugetul de cele mai consistente venituri la capitolul impozit pe profit, iar economia subterana duduie. Avantul economiei este steril din perspectiva bugetului, deci a capacitatii statului de a cheltui, deoarece se bizuie pe agricultura, o zona cetoasa din punct de vedere fiscal.
Comentariile Consiliului Fiscal trag semnale de alarma privind viitorul apropiat, cel masurat in nevoile unui an electoral, care ar putea fi acoperite printr-o euforie a cheltuielilor. Comisia Europeana a apreciat comentariile Consiliului Fiscal, caruia ii doreste sa joace un rol mai important, pentru a sustine politicile fiscale sanatoase, spune Simon O’Connor, purtator de cuvant al vicepresedintelui Comisiei Europene Olli Rehn. „Riscurile mentionate in opinia membrilor Consiliului Fiscal sunt reflectate in cifrele bugetului, in mod special in acele «amortizoare» consistente care sunt construite in buget“, mai spune O’Connor, referindu-se, probabil, la banii pe care Finantele i-au pus de-o parte in vistieria bancii centrale, sume care acopera nevoile statului timp de cateva luni.
Este dificil sa ierarhizezi problemele, pericolele, insa lectura raportului Consiliului Fiscal le scoate in evidenta. Un pericol major este reducerea consumului populatiei, care poate fi explicat prin micsorarea salariilor in mediul privat, acolo unde lucreaza trei sferturi din salariatii Romaniei. Daca adaugam la aceasta realitate a cifrelor si faptul, neatins in analiza Consiliului Fiscal, ca milioane de familii au credite bancare pe termen lung, intelegem nu doar de ce scade consumul, ci, mai ales, de ce nu exista o perspectiva optimista pentru inviorarea lui in urmatorii ani. Fara consum, o economie lancezeste. Ea poate da iluzia unei cresteri anemice, insa pentru a mari salariile e nevoie de un pas viguros al cresterii economice. Fatalitate! Cresterea economiei depinde de banii investiti in scopul asta. As adauga ca orice taxa capabila sa taie din aceste venituri subtiate de criza, datorii si obligatii ar arunca milioane de familii in ghearele disperarii. Munca este suprataxata in Romania si asta nu stimuleaza decat imaginatia evazionistilor.
O alta problema a economiei romanesti, dar si a bugetului de stat este fragilitatea firmelor romanesti. Daca mamutii statului imprastie datorii, atat catre bugetele statului, cat si catre partenerii de afaceri, fiind de fapt o povara fiscala pentru contribuabilii tarii, firmele mici si mijlocii baltesc sau arunca prosopul, ca la box, iesind deci din lupta. Raportul Consiliului Fiscal arata ca si la capitolul abandonului companiilor suntem campioni, cu cea mai mare rata europeana a insolventei in 2012. Comparatia cu alte tari din regiune creeaza un disconfort: raportul dintre numarul de companii care au declansat procedurile de insolventa fata de cele ramase in lupta era de 5,67% la noi, fata de 0,35% in Bulgaria, 0,04% in Polonia si 3,84% in Ungaria. Daca in primii ani de criza au iesit din piata firme mici, in primele sase luni ale acestui an incep sa dispara firme cu cifre de afaceri mai mari, ceea ce poate indica si un somaj mai amplu.
Economia subterana isi continua infloritoarea crestere si inhata 30% din afacerile si banii tarii, iar evaziunea fiscala, singura, baga in buzunar sume enorme, intre 10 si 15% din produsul intern brut (PIB). Iata, aici sunt banii bugetului, cei cu care am putea mari salariile medicilor, ale profesorilor si, in general, ale angajatilor statului platiti atat de putin fata de colegii lor europeni incat spaga infloreste fara remuscari. Aici Fiscul are o problema si o raspundere, mari asteptari fiind legate de restructurarea agentiei fiscale ANAF. Totusi, in absenta unui mecanism prin care averile necinstit acumulate sa fie confiscate, asa cum au avut americanii din anii capitalismului salbatic, cand l-au bagat la zdup pe Alphonse Gabriel Capone, zis Al Capone, e greu sa stavilesti evaziunea fiscala si sa limitezi teritoriul economiei subterane.
O alta sursa de bani pentru bugetele tarii ar fi fondurile europene, ignorate deocamdata. Noi am reusit sa consumam in jur de un sfert (26,2%) din fondurile puse la dispozitie de Comisia Europeana, rezultat infricosator daca ne uitam la bulgari, cei aflati inaintea noastra, care au absorbit 40% din banii europeni. Care este costul acestei neputinte? In primul rand, penalizam cresterea economiei, o lipsim de singura sursa de energie financiara a momentului, iar fara bani si investitii, iluzia ca o economie poate creste este o aiureala. Fara bani, afacerile se sting de la sine, iar statul nu-si poate indeplini promisiunea facuta la aderarea in Uniunea Europeana, aceea de a crea o bunastare de tip european pentru cetatenii sai. Pentru ca de aia a acceptat Romania sa alinieze preturile, intrucat spera sa aseze si salariile la nivel european. Dar asta e o alta cheie a bugetului, neavand legatura directa cu actualul raport al Consiliului Fiscal. In esenta, mesajul acestui raport, extrem de realist, precis si prudent, este realitatea ca statul are bani putini, la limita platii salariilor, pensiilor si a acoperirii cheltuielilor administrative, dar bunastarea generala depinde atat de absorbtia banilor europeni, cat si de reducerea coruptiei, a evaziunii fiscale si economiei subterane. O batalie dificila, deoarece, spre deosebire de stat, economia subterana sta pe munti de bani.
– articol publicat în Revista 22 –
