Patronatul Serviciilor Private din România (PSPR), a emis, joi, un comunicat de presă în care își exprimă susținerea față de companiile de transport românești și demersurile acestora împotriva companiilor de asigurări. PSPR cere implicarea profesionistă a Autorității de Supraveghere Financiară și a Consiliului Concurenței pentru soluționarea problemelor apărute pe piața asigurărilor.
Mii de transportatori protestează, joi, în București, față de scumpirea polițelor RCA. Principala nemulțumire a transportatorilor este creșterea de 200-300% a polițelor RCA, mulți dintre ei avertizând ca ar putea da faliment în aceste condiții.
Comunicat de presă
Principala nemultumire a transportatorilor este cresterea de 200-300% a politelor RCA, astfel ca multi dintre ei au avertizat ca ar putea da faliment in aceste conditii. (PSPR) susține demersurile făcute de companiile românești de transport, solicitând o implicare clară, imediată și profesionistă a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), chemată să-și exercite atribuțiile legale de supraveghere a activității companiilor de asigurări, mai ales în condițiile reducerii concurenței pe acesta piață, odată cu eliminarea sau restricționarea unor companii neperformante financiar.
Cerem implicarea operativă a Consiliului Concurenței, dator să analizeze și să intervină imediat pentru consolidarea CONCURENȚEI pe piața asigurărilor, o piață tot mai afectată de practici anticoncurențiale, încurajate și de pasivitatea ASF.
În analizarea situației create, trebuie să se implice eficient și Guvernul, în primul rând Ministerul de Finanțe, luând în considerare că acest sector contribuie cu circa 60% la echilibrarea balanței comerciale a României, conform datelor furnizate de BNR, prin încasările realizate de companiile internaționale de transport. Nu trebuie ignorată influența negativă asupra acestei categorii de activități prin introducerea și menținerea și în 2016 a taxei speciale pe carburanți.
Apreciem că este greu de înțeles de ce ASF nu dovedește un minimum de transparența în activitatea sa, permițând companiilor de asigurări să adopte tarife pentru polițele de asigurare fără o corectă justificare. O explicație simplă are la bază faptul că veniturile ASF sunt calculate procentual, în funcție de valoarea volumului de asigurări contractate de companiile de profil.
PSPR apreciază că opinia publică are dreptul să cunoască motivația creșterii agresive a prețului asigurărilor pentru mijloacele de transport. PSPR atrage atenția că, în condițiile în care companiile de transport sunt deținute în mod majoritar de capitalul autohton, agresiunea financiară promovată prin creșterea nejustificată a polițelor de asigurare de către companiile de asigurări, cu susținerea tacită a ASF, va duce la scoaterea de pe piață, în mod administrativ, a unor companii performante. Aceste măsuri negative se adaugă măsurilor administrative promovate de ANAF în România și de către autoritățile fiscale din țări ca Belgia, Germania sau Franța, toate afectând grav profitabilitatea activității transportatorilor cu capital românesc.
PSPR cere revizuirea imediată și transparentă a bazei de calcul care a dus la creșterea atât de rapidă a polițelor de asigurare și adoptarea măsurilor ce se impun.
Patronatul Serviciilor Private din România
Președinte Nicolae Cristian Pârvan