Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat, marți, la Parchetul General pentru a da explicații, după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, scrie stiripesurse.ro
„S-a anunțat public, nu aveam de ce să fiu surprins.”, a declarat Traian Băsescu la sediul Parchetului General.
Decizia vine după ce în mass media a apărut o înregistrare în care fostul șef al statului spune că dosarul amintit a fost un aranjament al său cu șefii binomului, respectiv șefa DNA Laura Codruța Kovesi și generalul SRI Florian Coldea.
„Înregistrările care au alertat într-un fel opinia publică cred că sunt prezentate într-o manieră destul de tendenţioasă, după cum am remarcat. Sunt prezentate într-o anume formă, sugerându-ne deja ce ar trebui să facem. Cercetările trebuie să fie obiective. Trebuie audiate persoanele care sunt invocate în cazul acesta, trebuie ridicate acele înregistrări, documentele despre care se vehiculează”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr, la începutul lunii ianuarie.
Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului are în lucru un dosar constituit după ce Sebastian Ghiţă a făcut public, în format audio, un dialog între fostul preşedinte Traian Băsescu şi o altă persoană, fostul preşedinte afirmând că ar avea înregistrări cu Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi şi judecătoarea Camelia Bogdan.
Potrivit înregistrării prezentate de Ghiţă, Traian Băsescu vorbeşte despre „stat mafiot” şi declară, răspunzând unei întrebări privind dosarul Voiculescu: „Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea: Mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau: Am vorbit cu Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urmă trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii. (…) Camelia Bogdan (…) a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!”.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că înregistrările prezentate de Sebastian Ghiţă sunt reale, dar editate de autor, fapt care creează unele confuzii, adăugând că nu s-a întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi nici nu a discutat cu aceasta despre dosarul lui Dan Voiculescu. Băsescu a precizat că înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului trecut.