Daca incepi cu aceasta replica devastatoare, atunci mai toate ideile despre cum ar putea fi combatut Vladimir Putin, se indreapta catre o concluzie sterila. Liderul rus are la dispozitie un arsenal nuclear colosal. Este dispus sa foloseasca forta si sa escaladeze conflicte. Prin urmare, confruntarea militara cu Rusia trebuie evitata, altfel exista riscul de depopulare a planetei.
Cei care sustin aceasta teorie, o pot face acum in voie, tocmai pentru ca Razboiul Rece a fost castigat de catre Occident. Daca le-am fi urmat sfatul, istoria ar fi aratat cu totul altfel. N-am fi salvat Europa Occidentala, cu atat mai putin Berlinul de Vest. Nici macar n-am fi incercat sa ne opunem comunismului iar asta ar fi insemnat ca am fi fost infranti.
Ce-i drept, faptul ca Rusia face mare caz de propriul arsenal nuclear, este ingrijorator. Atat Putin, cat si consilierii sai nu scapa nicio ocazie in acest sens, fie ca o fac in public, fie in particular, in cadrul discutiilor cu partenerii straini. Mai nou, excentricul Vladimir Jirinovski chiar a propus un atac nuclear peste Bosfor, pentru a sterge de pe fata pamantului Istanbulul. Nimeni nu mai foloseste asemenea amenintari. Chiar si Iranul isi controleaza retorica, atunci cand vine vorba de capabilitatile nucleare pe care le-ar detine.
La fel de adevarat este ca, in timpul Razboiului Rece, ne-am apropiat periculos de mult de o conflagratie nucleara. Perioada aceea ne ofera multe lectii despre cum putem aborda preventiv asemenea situatii: controalul arsenalului de armamente, “firele rosii”, politici de instituire si consolidare a increderii si diplomatie. Rusia nu manifesta niciun interes fata de reluarea variantelor mai sus amintite. Dimpotriva, cauta sa dizloce si ultimele vestigii strategice de stabilitate, ramase de pe urma lunii de miere dintre Est si Vest, la incheierea Razboiului Rece.
In ciuda acestui fapt, masurile preventive s-au dovedit functionale. Ele inca mai sunt. In fapt, sunt mai eficiente ca niciodata. Dominatia Statelor Unite asupra intregului spectru militar este totala, fie ca e vorba de spatiul cosmic, cyberspace, arme conventionale sau nucleare. La fel cum si Alianta Vestului, cu un PIB cumulat de peste 40 de trilioane de dolari si o populatie de 800 de milioane, depaseste cu mult puterea Rusiei. (PIB de 1,7 trilioane de dolari si populatie de 140 de milioane; intamplator, ambele in scadere)
Putin este brutal, dar nu este nebun. El flutura amenintator resursele nucleare, insa in ipoteza unei confruntari reale cu Vestul, este, fara echivoc, un perdant. El poate sa ameninte in mod credibil statele baltice (avand in vedere ca in simularile de razboi ale Pentagonului, rusii ocupa intotdeauna coasta maritima baltica, inainte ca aliatii sa ajunga in Estonia, Letonia si Lituania). Intr-un context mai larg, lucrurile se schimba: cand Vestul raspunde mult mai amplu la o provocare limitata geografic, Putin pierde. El ne poate intimida doar atunci cand configureaza conflictul dupa propriile regului, adica intreband: “Riscati cel de-al treilea razboi mondial doar ca sa aparati Estonia?”
Cititi articolul integral pe contributors.ro