Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este urmărit penal pentru luare de mită.

ÎPS Teodosie Snagoveanul, s-a prezentat vineri la sediul DNA pentru a fi audiat într-un dosar mai vechi.

La ieșirea din sediul DNA, acesta le-a spus jurnaliștilor că a fost chemat în legătură cu un dosar deschis în 2009.

„Este o reluare a dosarului din 2009, nu este decât o procedură pe baza noii conduceri”, a afirmat el, precizând că nu a înțeles exact în ce calitate a fost chemat la DNA.

„Lucrurile au fost lămurite și încheiate. Este foarte bine când ești acuzat fără să fie motive”, a mai spus Arhiepiscopul.

În 2009, IPS Teodosie a fost cercetat penal pentru luare de mita si complicitate la fals intelectual. Instanta s-a autosesizat, la acea vreme, in urma unui articol din presă în care jurnaliştii relatau ca i-au dat bani si cadouri Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, pentru a-l ajuta pe unul dintre ei sa devina preot, desi nu avea pregatirea necesara.

Potrivit Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, in luna martie 2009, desi trecusera sase luni de la inceperea anului scolar, in schimbul sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferita suma de 850 de euro, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a intermediat inscrierea, pe baza de documente false, antedatate la Facultatea de Teologie, a unui reporter de la ziarul „Romania Libera”, fiind ajutat in acest sens de catre inspectorul Biroului Catehizare, parintele Emil Cosmin Braescu.

Comunicatul integral al DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

PETRESCU TEODOSIE, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de luare de mită şi instigare la fals intelectual
CHIRILUŢĂ BOGDAN FLORIN, inspector de protocol la Arhiepiscopia Tomisului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită

În cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii martie 2009, suspectul Petrescu Teodosie, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 850 de euro prin intermediul suspectului Chiriluţă Bogdan Florin, inspector de protocol la aceeaşi arhiepiscopie, precum şi promisiunea unui împrumut în cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, în schimb, să faciliteze înscrierea persoanei denunţătoare ca student în cadrul facultăţii şi hirotonisirea ca preot.
Totodată, suspectul Petrescu Teodosie i-a cerut unei persoane din anturajul său să întocmească o recomandare şi o comunicare antedatate, cu data 10.09.2008, necesare pentru înscrierea persoanei denunţătoare la cursurile facultăţii, în sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, în schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei şi o sticlă de băutură alcoolică.

La data de 12 septembrie 2014, persoanelor sus menţionate li s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de o altă persoană, despre care, raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.