Reţinerea primarului general al municipiului Bucureşti, sub acuzaţia de luare de mită, a făcut înconjurul presei internaţionale. Publicaţiile de limbă engleză au fost cele care au abordat cazul pe larg, în special datorită articolelor publicate de agenţiile Reuters şi Associated Press. Nu au lipsit detaliile de la DNA, dar şi poziţia avocatului lui Oprescu. Publicaţii importante din presa franceză, germană, italiană şi spaniolă nu a fost foarte interesată de subiect, deşi informaţia a fost publicată şi de Agenţia France-Presse. În schimb numeroase publicaţii mai mici au prezentat reţinerea lui Oprescu. Subiectul a fost prezent şi pe fluxurilor agenţiilor din Rusia, Bulgaria, India şi China, relatează stiripesurse.ro
Reuters (UK): Procurorii români îl investighează pe primarul Bucureştiului sub suspiciuni de luare de mită. Jurnaliştii Reuters amitesc de numeroasele investigaţii ale DNA care au făcut victime în rândul aleşilor, menţionându-i pe Marian Vanghelie şi Andrei Chiliman.
BBC (UK): Corupţia din România: Primarul Bucureştiului, arestat. BBC scrie că Oprescu a fost arestat, deşi la ora transmiterii ştirii acesta era doar reţinut. Britanicii amintesc şi de cazul Victor Ponta, dar şi de faptul că România ocupă locul 69 din 175 în topul percepţiei asupra corupţiei al Transparency International.
Daily Mail (UK): Primarul Bucureştiului reţinut pentru suspiciuni de luare de mită. Daily Mail citează agenţia americană Associated Press (AP).
Fox News (SUA): Primarul Bucureştiului reţinut de procurori pentru suspiciunea unei mite de 25.000 de euro(AP)
ACB News (SUA): Primarul Bucureştiului reţinut pentru suspiciuni de luare de mită (AP)
Huffington Post (SUA): Primarul Bucureştiului reţinut pentru suspiciuni de luare de mită (AP)
New York Times (SUA): Primarul Bucureştiului reţinut pentru suspiciuni de luare de mită (AP)
Washington Post (SUA): Primarul Bucureştiului reţinut pentru suspiciuni de luare de mită (AP)
Euronews: Primarul Bucureştiului reţinut pentru corupţie. Franceză, germană, dar şi în alte limbi.
TASS (Rusia): Primarul Bucureştiului arestat pentru suspiciuni de luare de mită
Nivinite (Bulgaria): Primarul Bucureştiului arestat pe baza suspiciunilor de luare de mită
XINHUA (China): Primarul Capitalei României, arestat pentru suspiciuni că ar fi primit mită
United News of India (India): Procurorii români îl investighează pe primarul Bucureştiului sub suspiciuni de luare de mită (Reuters)
Un adevarat ambasador al Romaniei, acest spagar comunist mistocar!
Comentariile sunt închise.