4000Umbla o spaima printre futurologii de pe la noi cum ca anul acesta va fi mai crunt si mai rau decat a fost anul trecut, ba chiar decat ultimii ani ai austeritatii si crizei economice prelungite si niciodata depasita complet.

Frica isi are originea in cateva semnale reale ale pietelor si burselor financiare din lume, in unele opinii si analize despre pericolul revenirii unei crize financiaro-economice majore, comparabila cu cea din 2008-2009, dar cam aici se termina sursele de inspiratie ale prezicatorilor interni.

De aici mesajul a fost amplificat si adaptat spatiului local dambovitean, de unde si concluziile trase in functie de interese – sa ne austerizam inainte de a ne lovi criza, sa nu mai patim ca-n 2010 sa fim nevoiti sa mai taiem o data de la cei care muncesc dupa ce se instaleaza criza. Sa taiem inainte de a o vedea.

Daca 2016 va inseamna cu adevarat anul in care o noua criza va bloca marile economii ale lumii, urmeaza sa vedem. Daca predictiile cele mai sumbre se vor adeveri, va fi pentru prima oara in istorie cand o criza economica majora va fi fost anuntata si prevazuta din timp de o intreaga armata de economisti (iata un exemplu aici), mai mult sau mai putin in slujba unor banci si corporatii financiare (cum puteti citi aici).

Ar fi o premiera cu adevarat ca o asemenea prabusire a pietelor financiare si a zonei euro sa fie prevazuta in detaliu atat de exact si mediatizata prin atat de multe voci, nu doar de unul sau doi economisti, cum s-a intamplat cu criza din 2008, cand doar un N. Roubini sau un J. Stiglitz avertizasera din timp in legatura cu uriasele bule speculative care risca sa gripeze intreaga economie a lumii.

Cum nu cred ca omenirea va avea un asemenea privilegiu – de a sti din timp cand o criza va bloca economiile la nivel global – in primul rand pentru ca astfel ar putea s-o preintampine si sa-i diminueze oricum efectele – sunt cat se poate de sceptic si-n legatura cu avertismentele apocaliptice pentru 2016.

Dar chiar si daca toate previziunile sumbre pentru 2016 s-ar adeveri, nici macar o astfel de implinire a profetiei nu le-ar da dreptul panicarzilor de pe la noi sa se foloseasca de viitoarea criza ca de o sperietoare pe plan local, pe care sa o manipuleze exclusiv in sensul in care tot lor le-ar aduce in final cel mai multe beneficii.

In Romania, o posibila criza economica internationala nu produce decat o singura concluzie, probabil pentru ca asta e limita celor care detin puterea de a formula public politicile economice, respectiv un program de austeritate asa cum este cunoscut dupa implementarea lui incepand cu taierile din mai 2010.

Singura problema a unei astfel de viziuni este ca, in Romania, austeritatea nu mai are cum sa fie aplicata intrucat a devenit oricum politica de stat in ultimii cinci ani, indiferent de culoarea guvernamentala, plus ca un astfel de raspuns este, potrivit chiar celor care avertizeaza in legatura cu viitoarea criza, cel mai prost antidot pe care o economie il poate furniza in fata unei noi crize.

Mai mult, austeritatea combinata cu cresterea inegalitatilor peste tot in lume si cu o putere de cumparare tot mai mica reprezinta, deloc ironic, cauza crizei si nu o solutie prin care aceasta sa fie depasita. Confundand efectele crizei cu cauzele care au provocat-o, economistii nu recunosc tocmai usor nici ca solutia ar trebui sa vina si sa fie in primul rand politica, abia apoi din mediul economic si financiar bancar.

In cazul extrem al implinirii profetiilor apocaliptice pentru evolutia economiei la nivel mondial, in Romania tot ar trebui sa avem puterea de a vedea mai degraba partea plina a unui astfel de scenariu. Nu facem parte nici din zona euro si nici nu avem inca o economie care sa traiasca si sa se intretina exclusiv din fluxul bancar, asa cum sunt dependente marile puteri economice.

Romania este tributara in buna masura inca tehnicilor de supravietuire care sunt paralele cu economia reala, dar care ajuta maxim exact in cazul unor astfel de cataclisme economico-financiare. Pentru ca anul asta vom avea doua randuri de alegeri, avem sansa sa ne fortam politicienii sa raspunda cum isi propun sa reactioneze in cazul unei viitoare crize economice majore.

Am obtine astfel prima tema politica importanta care merita si trebuie sa fie vedeta confruntarilor electorale. Altfel vom ramane prinsi in aceleasi terne si iluzorii intreceri intre corupti versus anticorupti si diverse promisiuni legate de numarul de kilometri de autostrada sau eterna reformare a societatii si a clasei politice.

sursa: ziare.com