Avocata şefei DIICOT, reţinută de DNA, a fost soţia unui milionar condamnat pentru fraudarea de fonduri europene, dar şi iubita lui Leo de la Strehaia. O chema Laura Vicol, iar printre clienţi i-a avut şi pe câţiva locotenenţi de-ai Cămătarilor, dar şi pe Ovidiu Tender, cel care a denunţat-o pe fosta şefă a DIICOT.

Avocata Laura Voicu – cea care o reprezintă pe fosta şefă a DIICOT Alina Bica – are un trecut demn de o adevărată telenovelă. O chema Laura Vicol şi a fost căsătorită cu milionarul Mihai Vicol, condamnat în 2011 la patru ani şi nouă luni de închisoare pentru fraudarea a un milion de euro din fondurile europene, destinate comunicaţiilor. Şi-a schimbat numele după divorţ în Laura Voicu.

Iubita lui Leo de la Strehaia

Laura Voicu a fost şi iubita “prinţului ţiganilor”, Leo din Strehaia. Acesta susţinea la vremea respectivă că i-ar fi plătit 28.000 de euro lui Adrian Copilu’ Minune, pentru a compune, special pentru iubita sa, maneaua “Laura, eşti viaţa mea/Fără tine nu pot sta”. Nu în ultimul rând, Leo îi trimitea Laurei câte 1.001 trandafiri.

Apărătoarea Cămătarilor

Pe plan profesional, avocata Laura Vicol a fost şi apărătoarea membrilor clanului Cămătarilor. Pe de altă parte, ea l-a reprezentat şi pe afaceristul Ovidiu Tender, culmea ironiei, unul dintre denunţătorii fostei şefe a DIICOT, Alina Bica.

Suspectă cu același mod de operare

Colac peste pupăză, suspecta care a convins-o pe avocata Laura Voicu să trimită un aşa-zis avocat cu legitimaţie falsă la DNA a mai procedat în acelaşi fel, cu doar o săptămână înainte, cu o avocată din Sibiu. Suspecta Georgia Ioana Deaconu este acuzată de fraudare de fonduri europene.

Prima ei avocată, Mihaela Fărmuş, din Sibiu, a fost reţinută pe 13 martie, de DNA, după ce a trimis o persoană care nu era avocat să o substituie în timpul anchetei. Planul era acela de a cere, ulterior, anularea probelor, pe motiv că au fost obţinute în timp ce suspecta nu era asistată de un avocat, aşa cum cere Codul de Procedură Penală.

Schema s-a repetat pe 19 martie, când avocata Laura Voicu a procedat în aceeaşi manieră, trimiţându-l la DNA pe Niculae Learciu, cu o legitimaţie falsă de avocat.
sursa: libertatea.ro

Comentariile sunt închise.