Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a afirmat joi că felul în care Antena 3 descrie trecerea liberalilor de la ALDE la PPE este rezultatul unei operațiuni coordonate de premierul Victor Ponta și de șefa Departamentului media al Guvernului, Anca Alexandrescu.
„Campania Antenei 3 este dirijată de Victor Ponta, Anca Alexandrescu și PSD. Ca să fie clar”, a spus Antonescu la DCNewsLive.
Bogdan Chirieac, realizatorul interviului, a ținut să atenueze declarația. „E punctul dvs de vedere”, a spus Chirieac.
„Dar ce, eu spun punctele altora?”, i-a replicatAntonescu. „Sunt purtător de cuvânt? N-am această onoare”, a adăugat fostul șef al PNL.
Întrebat dacă „s-a mai împăcat” cu Antena 3, Crin Antonescu a afirmat că nu este într-o asemenea situație.
„Nu sunt în situația să mă împac sau să mă cert cu posturi de televiziune. Eu nu am negociat și nu am avut tratative cu nicio televiziune. Evit să ajung la conflicte, dar de împăcat…”, a răspunsCrin Antonescu.
Chirieac i-a spus că există la Antena 3 oameni care-l simpatizează.
„Sunt simpatii în halat, ca să spun așa. Adică sunt simpatii în spațiul privat”, a arătat Antonescu, apreciind că linia editorială a Antenei 3 e „aberantă” atunci când „face o campanie pe trecerea unui partid de la ALDE la PPE, diabolizând PPE”.
Fostul lider liberal a apreciat că la fel de absurd i se pare și ca Antena 3 să fie atacată pentru că difuzează filmulețele lui Bercea Mondial. „Este un gest elementar jurnalistic să difuzezi aceste lucruri”, a declarat Antonescu, precizând că nu are importanță proveniența filmulețelor, ci conținutul lor.
Sursa: paginadepolitica.ro
Comentariile sunt închise.