Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, cu ocazia Zilei Armatei Romane, ca aceasta institutie este foarte respectata si performanta, precizand ca isi doreste ca intreaga Romanie sa fie la fel de respectata.
„Astazi, Armata Romana continua sa fie o elita a societatii romanesti. Putine institutii sunt atat de performante si de respectate in afara granitelor tarii cum e Armata Romana. Am avut prilejul sa vedem cat de respectati sunt militarii romani si Armata Romana in interiorul Aliantei Nord-Atlantice si mi-as dori ca toata Romania sa fie intr-o zi respectata si performanta asa cum e Armata Romana”, a declarat Antonescu, la manifestarile dedicate Zilei Armatei Romane, la Carei.
Presedintele Senatului a felicitat conducerea Ministerului Apararii Nationale pentru evenimentele organizate la implinirea a 150 de ani de la infiintarea acestei institutii, amintind ca si-a facut de fiecare data treaba, indiferent de regimul care conducea.
„Poate mai mult ca oricand se cuvine sa reflectam cu totii la rolul pe care armata il are in istoria si viata natiunii noastre. Putine institutii au fost si raman atat de stabile, atat de devotate si atat de respectate precum Armata. Sa o spunem de fiecare data, nu doar la 25 octombrie, Armata Romana si-a facut mereu datoria fata de tara, sub regi, sub comunisti, sub presedinti, Armata Romana a fost una si a fost mereu in slujba acestei tari. Armata a fost parte din istoria noastra. Armata este parte din onoarea noastra, parte si garant al libertatii noastre”, a spus Antonescu.
Presedintele Senatului, Crin Antonescu, alaturi de premierul Victor Ponta, ministrul Apararii, Corneliu Dobritoiu si ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a depus joi coroane de flori la Ansamblul Monumental din Carei, teritoriu considerat ultima brazda de pamant romanesc eliberata de sub ocupatia fascista, in 1944.
pai cu tine,antonescule, nu avem sanse.mai bine e duci si te pisi contra vintului poate te racoresti putin.
Crezi ca daca ai primit onorul garzii in locul PRESEDINTELUI esti si onorat de cineva?,poate de cei fara minte ca tine.
apa de ploaie vorbele tale, crin antonescu, mizezi prea mult pe ¨prostime¨sa ti infulece discursurile tunate pe un schelet jalnic de exprimare –
ba chiar ma infior de dezgust numai citind darmite sa te mai vad si sa te aud la tv.
D-le Cacarau, ce-ti doresti d-ta, pe ascuns, e cu totul altceva. In schimb, declaratiile d-tale nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. De fapt, toti cei care v-ati adunat in usl sunteti de aceeasi teapa – tradatori ai acestui popor si ai acestei tari; sunteti niste „saci” plini cu vorbe goale…
PLEACA DRACULUI DI ROMANIA MAI CA::::TULE, CUI TE MAI ADRESEZI SI IN CE CALITATE?
Chiar si Seful Senatului, uzurpatorul? Cel ce se-nfiinteaza la sarbatorirea Armatei Romane ca sa primeasca onorul militar al garzii in locul titularului de drept? Armata Romana da, domnule Antonescu, dumneata insa esti de toata mila!
da, Romania ar putea fi mai respectata si mai performanta, daca voi v-ati retrage din politica si din afaceri.
FARA VOI , antenescule, FARA VOI SI OAMENII VOSTRI !
Dupa cum vorbiti domnilor alesi, nu dati dovada sa fiti respectatii.
Crin Antonescu din nou,demagogic,fals si fara substanta.De unde cunoaste individul asta esenta cuvintului ONOARE?
Mizerabila creatura,mai ales cind se raporteaza la valori…
Eh heee, asa este Mark, de la vorba pan-la fapta cale lunga !
io n-am avut bafta asta een liceu dar ce lupte seculare purta proufl de rome2nă (Dumnezeu să-l ierte), cu noi și cu ”a cosi”!!! pentru cine n-a prins-o, era vorba de un tablou, ”cosași odihnindu-se”, pe baza căruia trebuia să faci o compunere io am reușit să fiu singurul cu o notă peste 6 pur și simplu am avut mai puține greșeli de exprimare ca restul colegilor ))(tabloul ăla a fost un fel de teroare literară care a marcat generații de elevi de liceu ca dovadă, vechiul ciclu de bancuri cu ”iobagi een fugă”, etc, etc ))
Cacarau….spune de tine,oricum n-au nici o valoare,pentru ca esti o nulitate barata,ca si Pacaliciu’ celalalt,care are toate usile Europei inchise.
Problema lui Antonescu este ca reuseste sa lipseasca intotdeauna din locul in care sustine ca doreste sa se gaseasca. Altfel spus, daca ne onoreaza cu lipsa, probabil ca Romania va reusi sa fie respectata mai mult decat si-ar dori pana si el.
Ce lucru bun ati facut d-voastra pana acum ?
Armata nu stie si nu cunoaste „nu se poate” si-a facut cu cinste datoria isi cunoaste bine rolul in stat, seriozitate, respect, daruire, implicare…
Poate veti reflecta la aceste calitati d-le Antonescu !
,, e usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune insirand cuvinte goale ce din gorna o s a sune”
Iar face gargara cu pioneze.
o fi visat urat azi noapte?
Antonescu…vorbește în somn,așa cred!!!!
si ca sa faca Romania respectata,sa se ocupe nitzel mai serios de populatia de culoare care strica cam totul.
:)))))))) as vrea ca Romania sa fie precum Antonescu. Adica: ADORMITA, LENESA ETC. Dar… Romania nu este asa. Romania este parazitata de niste nenorociti precum Antonescu!
noroc ca nu a zis „performanta” ca activitatea lui profesionala.
Antonescu este primul care mu respecta toata Romania
Geoana da din maini…. mai toti romanii dau din maini cand vbeorsc, ba mai si vbeorsc cu gura plina si isi intrerup interlocutorul oricare ar fi el nelasandu-l sa isi duca ideea pana la capat. De ce ar face altfel o persoana ce vrea sa reprezinte poporul roman?
dar …ce Romania nu e la fel de respectata ?! Dar oare de ce?!
Asta e dus rau de tot cu capul!! Ce are sula cu prefectura?!……Hai sa vorbim, vorbe….
Intai respecto dumneata domnule Crin Antonescu !!!
Si eu imi doresc sa existe Mos Craciun
Comentariile sunt închise.