Televiziunile lui „Felix“ Voiculescu încep iar procedurile de presiune asupra justiției, așa cum de altfel a remarcat și Comisia Europeană în ultimul raport MCV pe justiție. Postul de televiziune Antena 3 cere infirmarea ordonanţei de urmărire penală emisă împotriva sa în dosarul de şantaj al lui Sorin Alexandrescu, considerând că aceasta este „neîntemeiată și fără susținere în realitatea obiectivă“, potrivit unui comunicat. „Antena 3 a depus astăzi (luni – n.r.) o plângere împotriva ordonanței de extindere a cercetărilor și începere a urmării penale din data de 24.07.2013, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. Infirmarea este motivată de încălcarea, prin această ordonanţă, a mai multor dispoziţii ale Codului de Procedura Penală“, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, materialele difuzate de Antena 3 cu privire la ancheta „Mită în fotbal“ erau cunoscute procurorilor încă din mai, la data începerii urmăririi penale asupra lui Sorin Alexandrescu, directorului general al Antena TV Group. „Prin urmare, în timpul efectuării investigaţiei nu au reieșit date noi referitoare la săvârșirea vreunei fapte penale de către Antena 3 care să justifice extinderea cercetărilor. Dacă, la momentul începerii urmării penale împotriva lui Sorin Alexandrescu, procurorul nu a apreciat că sunt întrunite condițiile începerii urmăririi penale împotriva Antenei 3, nu există nici un temei ca ulterior, în baza aceluiași material probator, să se dispună extinderea cercetarilor de această natură. Mai mult, simpla difuzare a unor spoturi publicitare nu poate reprezenta elementul constitutiv al unei infracțiuni de șantaj, Antena 3 neavând obligația de a verifica conținutul spotului publicitar și neavând posibilitatea de a interveni asupra acestuia. Singura acuzaţie adusă Antenei 3 este difuzarea acestui spot publicitar“, se mai arată în comunicat.
„Șantaj publicitar“
Spotul „publicitar“ la care se face referire era cel prin care, potrivit anchetatorilor, opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la eventuale fapte de corupţie în care ar putea fi implicat Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS pe care l-ar fi şantajat Sorin Alexandrescu.
Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.
Alexandrescu a fost arestat preventiv din 31 mai până în 6 iunie, când Tribunalul Bucureşti i-a înlocuit măsura dispusă de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicţie de a părăsi ţara.
În 11 iulie, procurorii au extins cercetările în dosarul lui Sorin Alexandrescu şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de fiica lui Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, şi de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la şantaj. De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj.
Amenințări la adresa administratorului RCS&RDS
Potrivit procurorilor, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu, l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de directorul general al Antena TV Group, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică. Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I. Procurorii au arătat că Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.
Atat d-l Voiculescu cat justitia noastra nu isi pun obloane la ochi sa traga intr-o directie, ci isi acopera doar un ochi, stiu ei prea bine de ce.
Buna treaba, se spun singuri cine sunt !
…daca securistul sustine ca nu el a furat banii din contul lui ceausescu ,atunci clar imensa lui avere este facuta prin santaj cu televiziunile ,caci altfel nu putea avea asa bogatii !…..si ca sa te faci ca nu pricepi acest lucru , trebuie sa fi tamp sau handicapat ….ori eu presupun ca justitia noastra nu e nici tampa nici handicapata ,daca nu observa acest lucru nenorocitii de guvernanti isi bat joc de un popor intreg !
Comentariile sunt închise.