Ambasada Statelor Unite a răspuns unui mort pe facebook la întrebarea despre Antena 3, a acuzat marți seară Mihai Gâdea, directorul general al postului.
Mihai Gâdea a anunțat în direct și că Antenele își vor muta sediul, informeaza flux24.ro
Mihai Gâdea a abordat în emisiune subiectul declarațiilor făcute de ambasadorul SUA la București, pe pagina de Facebook a Ambasadei, în cursul unei sesiuni de chat referitoare la situaţia în care se află cele cinci televiziuni ale trustului Intact, cererea ANAF din 15 februarie 2016.
Mai mult, Antena 3 a schimbat sensul afirmațiilor ambasadorului american despre cazul Antena 3-ANAF: Ambasadorul SUA, reacție la abuzul ANAF.
Numai că ambasadorul nu a vorbit despre așa zisul abuz al ANAF, ci de faptul că ANAF are dreptate.
Atunci întreb și eu, toate fantomele astea, care pretind că vorbesc în numele unor cetățeni, de cine sunt manipulate?”, a întrebat Mihai Gâdea.
Antena 3 susține că poza de profil a celui care i-a pus întrebarea ambasadorului american ar fi,de fapt, a unui student italian ucis la Cairo.
Ambasadorul american să-și vadă de treaba lui, de scutul antirachetă, a spus Dana Grecu.
La rândul său, prezent în emisiune, Mugur Ciuvică a acuzat Ambasada americană că a venit cu o teorie aberantă și că e inadmisibil ca ambasadorul american să vorbească pe facebook cu o fantomă.
Ce păzesc NSA și SRI?, s-a întrebat Ciuvică.
Gâdea a mai acuzat că foarte multe așa zis fantome l-ar ataca pe președintele Klaus Iohannis pe facebook după declarațiile favorabile Antenelor.
Nu poate exista așa ceva, a susținut Gâdea.
Cineva vrea să îl compromită pe președinte, a mai susținut șeful Antenei 3.