Președintele interimar al Autorității Sanitar Veterinare, Vladimir Mănăstireanu, a anunțat, joi, datele parțiale ale controalelor la ferme producătoare de lapte, centre de colectare și unități de prelucrare. Potrivit acestuia, din cele 1.062 de probe prelevate, 7 sunt neconforme, prezentând cantități de aflatoxină peste limita admisă de 0,05%.
„Până astăzi dimineață s-au prelevat 1.062 de probe, au fost analizate 1.028 de probe. Au fost identificate probe neconforme la 7 unități. La unitățile de procesare si colectare laptelui a fost sechestrat. Nu a plecat nicio cantitate către consum. La 2 dintre fermele care inițial au fost depistate cu urme de aflatoxină, analizele au arătat că laptele este cu zero conținut de aflatoxină. În celelalte, laptele este sechestrat și va fi distrus”, a precizat Mănăstireanu.
Acesta a precizat că ANSVSA va continua programul de control, iar la mijlocul săptămânii vitoare vor fi prezentate rezultatele finale ale analizelor acestor probe.
„Laptele care se află acum în comerț nu prezintă pericol”, a mai spus vicepreședintele ANSVSA.
toti penalii detin tot ce se cheama productie in aceasta tara…..deci cine sa ne apere pe noi de ei ?…nu se vede ?doar nu toti suntem tampiti !
DAR NU ESTE LAPTE ,E PISOARCA COLORATA
Comentariile sunt închise.