Capitala va intra de luni, de la ora 10.00, sub cod portocaliu de ger, a anunţat Gabriela Băncilă, meteorolog al Administraţiei Naţionale de Meteorologie la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei.
Update: ANM a emis o atenţionare cod portocaliu de ger, valabilă luni şi marţi, pentru aproape toată ţara, scrie mediafax.ro
Update 10:15 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod portocaliu de ger, valabilă luni şi marţi, pentru aproape toată ţara.
Meteorologii avertizează că, în intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.
Totodată, ANM a emis şi o atenţionare cod galben de ger pentru cinci judeţe din vestul ţării, respectiv Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş Severin. Aici, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade.
Ştire iniţială Gabriela Băncilă, meteorolog ANM a mai declarat în cadrul comandamentului de iarnă de la PMB că „Meteorologii vor reactualiza codul galben de ger”.
„Administraţia Naţională de Meteorologie va emite o actualizare a atenţionării anterioare cod galben de ger, pe parcursul acestei dimineţi, pentru municipiul Bucureşti – intrarea sub cod portocaliu de ger încă de astăzi. Va fi emisă atenţionarea la ora 10.00”, a declarat Gabriela Băncilă, meteorolog al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei.
Meteorologul a anunţat că în Bucureşti se vor înregistra valori maxime de -11 grade Celsius în timp ce minima va fi în jurul valorii de -20 de grade Celsius.