smurdLa finalul unui an greu încercat, cei de la SMURD au ținut să transmită un mesaj șefului statului și primului ministru. Ei le cer ajutorul celor doi pentru sistemul de urgență din România.

„Ne adresăm Dumneavoastră în calitate de profesionişti care reprezintă principalele servicii medicale de urgenţă din România (Unităţi Primire Urgenţe, SMURD şi Servicii Publice de Ambulanţă) în contextul situaţiei create de larga dezbatere în spaţiul public a Sistemului Naţional de Servicii Medicale de Urgenţăşi Prim-Ajutor Calificat.

Începând din anul 2011, Sistemul Medical de Urgență a fost, în mod repetat, ţinta unor atacuri nefondate, venite în momente majore de criză. Fără a utiliza mijloacele unei analize obiective şi specializate, aceste atacuri au determinat o presiune constantă, cu efecte potenţial devastatoare asupra Sistemului Medical de Urgență. În final, consecința acestor atacuri este subminarea siguranţei cetăţeanului.

Având în vedere obiectivele Programului de Guvernare din noiembrie 2015 şi, în mod special, cel care se referă la “Creşterea gradului de siguranţă şi protecţia cetăţeanului”, ne adresăm Dumneavoastră şi echipei de profesionişti pe care o conduceţi din dorinţa de a vă informa asupra momentului critic în care s-a ajuns. Actualul Sistem Medical de Urgenţă, care este un sistem integrat, dinamic şi cu un pronunţat caracter evolutiv a ajuns în situaţia în care are nevoie de un sprijin din partea Dumneavoastră, ținând cont de următoarele:

– Sistemul Medical de Urgenţă este o structură integrată cu rol strategic. Funcţionarea sistemului se bazează pe colaborarea dintre structuri ale Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Interne, iar scopul major este salvarea și păstrarea vieții cetățenilor. Dezangrenarea oricărui element din cadrul acestei structuri complexe și cu multiple și esențiale relații de interdependență poate duce la pierderi de vieți omenești.

– În cadrul Sistemului Medical de Urgenţă – Unități PrimireUrgențe, SMURD, Compartimente Primire Urgențe și Servicii Publice de Ambulanță – lucrează medici primari, specialiști și rezidenți în Medicină de Urgență, Anestezie și Terapie Intensivă, Pediatrie și Medicină de Familie/Generală, asistenți medicali, paramedici, piloți, subofițeri și ofițeriai Inspectoratului General pentru Situații de Urgențășiai Inspectoratului General de Aviație. Reprezentând temelia sistemului, acești profesioniști au beneficiat de o structură educaţională care a fost dezvoltată pe parcursul a 25 de ani pe baza unei matrice de competențe operaționale, de cooperare și comandă.

– Conform Raportului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru anul 2014, unul din zece români a beneficiat de intervenția echipelor Serviciilor județene de ambulanță, Serviciului de Ambulanță București-Ilfovși SMURD. Conform aceluiași raport, unul din cinci români a fost tratat în Structurile de Primire Urgenţe UPU/CPU. Aceste date trebuie raportate la faptul că întregu lSistem Medical de Urgență a avut un buget alocat de 0,18 % din PIB. Peste 20 % din populaţia României a avut nevoie şi a beneficiat de asistenţă oferită de Sistemul Medical de Urgență prin profesionişti cu experienţă, care, respectând tradiţia, aplică concepte de lucru moderne validate la nivel intern, european şi internaţional.

– Valoarea Sistemului Medical de Urgență este mult mai mare decât suma valorii fiecăruia dintre oamenii care activează în structura lui. Cu toate acestea, experienţa ne-a demonstrat că acest concept este adevărat doar în condiţiile unei coordonări unice şi profesioniste. Acest sistem de coordonare trebuiesă fie validat atâ tîn situaţiile comune, de zi cu zi, dar şi în cele majore, de criz ăprofundă. România beneficiază deja de un astfel de sistem de coordonare, iar acest lucru nu trebuie nici uitat, nici neglijat și nici distrus.

– Sistemul are maturitatea necesară susţinerii unei analize bazate pe principii moderne. Modelul “lessons learned” de analiză este doar un exemplu care poate fi cu ușurință aplicat și în Sistemul Medical de Urgență. Însă aceste principii moderne își pierd sensul odată cu analiza efectuată la presiuni subiective și grefate peinterese.

Având în vedere toate elementele prezentate, cu respect vă solicităm ca, împreună cu echipa Dumneavoastră, să creaţi mecanismele prin care structurile de conducere ale statului să devină atât un factor de stabilitate, cât şi unul de dezvoltare al acestui sistem strategic al statului român.

sursa: puterea.ro