Pe blogul sau de pe Adevarul.ro, filozoful Andrei Plesu face o comparatie a discursurilor pe care liderii Romaniei le rostesc in spatiul public, atragand atentia asupra faptului ca declaratiile politicienilor nostri sunt facute, de multe ori, fara acoperire si argumente.

Analiza porneste de la Premierul Ponta, care a declarat, in treacat, ca Presedintele Traian Basescu a fost ofiter al serviciului de contra-informatii, afirmatie pe care nu a putut sa o sustina cu o sursa credibila. Andrei Plesu vorbeste si despre scena de la summitul de iarna al UE, cand Basescu i-a inmanat un document presedintelui Parlamentului European chiar in timpul pozei de grup, in vazul presei internationale, insa, intrebat de jurnalisti, nu a vrut sa dezvaluie continutul documentului. Nici Crin Antonescu nu a scapat ochiului vigilent al lui Plesu,  liderul liberal fiind criticat pentru afirmatiile iresponsabile pe care le lanseaza in presa.

Puteti citi mai jos articolul integral semnat de Andrei Plesu.

Domnul fost si viitor prim-ministru Victor Ponta, angajat trup si suflet in razboiul de gherila cu presedintele Traian Basescu, a spus, de curind, ca, din cite stie, marele sau dusman n-a fost un simplu informator al securitatii, ci de-a dreptul ofiter al serviciului de contra-informatii.

„Intrebat de ziaristi ce surse are pentru declaratia sa, dl. Ponta a invocat, mai intii, pe cineva (fara nume) care ar fi fost coleg ”de serviciu” cu presedintele, iar mai apoi a inchis discutia cu o marturisire candida: ”Eu doar am comentat un lucru pe care l-a zis Doru Buscu”. Raspunsul premierului, derizoriu la prima vedere, e, de fapt, halucinant. In nici o tara normala, un prim-ministru nu-si poate permite sa faca o afirmatie publica de asemenea gravitate despre presedintele tarii sale, invocind o sursa cvasi-nula. In ce consta autoritatea dlui Doru Buscu? E o filiala privatizata a SRI? E un istoric calificat, cercetator la Institul pentru Investigarea Crimelor Comunismului? E un reputat specialist in servicii secrete? Insul poate fi foarte simpatic si poate emite, ca gazetar, opinii de tot felul si de tot spectacolul. Dar a spune: ”Traian Basescu a fost ofiter de contra-informatii fiindca asa a zis Buscu” e totuna cu a spune: ”TB a fost cutare si cutare pentru ca asa a zis Nelu”. O astfel de ”argumentatie” isi poate gasi locul, eventual, pe coltul mesei, la o circiuma de cartier, sau, cu titlu de picanterie, in timpul unei birfe amicale. Dar in gura unui prim ministru responsabil si cit de cit adult e, pur si simplu, stingheritoare.

Traian Basescu are insa, si el, ”spontaneitati” greu clasificabile. Toate ziarele au publicat, acum citeva zile, o fotografie in care presedintele roman era surprins in vreme ce inmina niste hirtii lui Martin Schultz. Ce-o fi fost in hirtiile cu pricina? Mesaje secrete? Comploturi anti-USL? De ce a comis presedintele nostru acest gest misterios? ”Nu e nimic misterios” – raspunde seful statului. ”Cum sa ma duc la fotografia de familie a liderilor europeni cu un document, fara sa vreau ca acest lucru sa se vada?” De acord. Dar daca vrei ca ceea ce faci ”sa se vada”, atunci firesc este sa si spui deschis despre ce e vorba. Or presedintele nu da nici o explicatie. Pomeneste doar de o problema de” interes national”. Nu ni se spune despre ce problema e vorba. Dar atunci de ce trebuia sa vedem episodul?  Sa vedem cum arata, la virf, un interes national nevazut? Sa asistam la o gratioasa, dar obscura, pirueta diplomatica? Adica: vreau sa vedeti ca fac ceva, ceva important, despre care insa nu trebuie sa stiti nimic. Nu era mai simplu sa nu vedem nimic? Sa fim scutiti de o gesticulatie enigmatica in nepotrivitul moment al unei ”fotografii de familie”?

Cum era si de asteptat, campionul fentei natinge, al vacuitatii pompoase, ramine Crin Antonescu. Intrebat, in Teleorman, daca stie cumva ce contine documentul plasat de Traian Basescu, la vedere, in miinile lui Martin Schultz, Antonescu raspunde, sibilinic: ”am idee ce contine, dar nu spun!” Cu alte cuvinte: ”bineinteles ca sunt la curent cu tot ce misca, dar nu livrez secrete te miri cui”. A doua zi insa, galacticul om de stat lanseaza in eter, pentru aceeasi intrebare, un raspuns nou: ”Nu am habar. La Teleorman am raspuns intr-o doara”. Prin urmare, politicianul se poate juca dinaintea opiniei publice cum ii trece prin cap. Vorbeste in bobote, intr-o doara, in doru`lelii, in doi (sau mai multi) peri.

Cireasa de pe tort au pus-o, mina de la mina, toti cei trei politicieni de mai sus (de foarte sus) cind s-au intilnit in secret, acum o saptamina; ”informal” care va sa zica. Traian Basescu n-a zis nimic. Ponta a zis ca nu comenteaza intilniri informale, pentru ca asa l-a invatat mama lui. Numai Antonescu – ah Antonescu! – a dat detalii: ”Nu s-a facut nimic. Nu s-a cedat, nu s-a promis, nu s-a tirguit nimic”. Eu unul inteleg ca cei trei s-au intilnit degeaba. Sau, poate, ca sa tina un moment de reculegere pentru esecurile lor (noastre) politice trecute, prezente si viitoare.

Dumneavoastra aveti incredere in politicieni care vorbesc si se poarta asa? Eu nu. Dar, vorba lui Petre Carp, ce nevoie mai avem de politicieni, de vreme ce avem noroc cu carul. Dar si de-atita ”noroc” ti se face, uneori, lehamite.”

2 COMENTARII

  1. Atunci cind aparea mai des pe sticla il urmaream cu multa placere si interes ….pacat ca domnul Plesu sa dat la fund ,iar noi am pierdut dupa cum se vede !…sper intr-o noua revenire,cu promisiunea ca nu voi pierde nici-o emisiune….avem nevoie de parerile si criticile dansului ……va asteptam cu drag ,domnule Plesu !

  2. Textele lui Plesu sunt ca o arie de Mozart printre galagiile si zgomotele scrise sau vorbite de toti macacii la costum care ne invadeaza 24/7 viata si care se inmultesc ca amibele. E meritul celor de la Adevarul ca i-au oferit ocazia maestrului de a impartasi cu noi gandurile si ideile echilibrate, ca de obicei, la obiect, blande dar taioase in acelasi timp, sa ne mai oxigenam si noi, cei care-l apreciaza, creierul intoxicat de borhoturile intelectuale expectorate de nimenii la costum.

Comentariile sunt închise.