Andrei Plesu: „Cazul” Victor Ponta

Pe blogul sau de pe Adevarul.ro, filozoful Andrei Plesu lauda decizia Prim-ministrului Victor Ponta de a „nu fi, pe viata, primul ministru al verii lui 2012, ci primul ministru al unei perspective”.

„Am mai multe motive să nu-l laud pe Victor Ponta. Cel dintîi e uşurinţa cu care tratează, în continuare, frauda academică a unui doctorat obţinut prin plagiere masivă. Admit că, la acest capitol, nu e el singurul păcătos din ţară (ceea ce e foarte grav), dar nu pot trece peste faptul că, deocamdată, numai el e în poziţia de prim-ministru.

(…) Cred, totuşi, că dacă ai „curajul” de a critica pe cineva pentru ce face greşit, trebuie să ai şi curajul de a-l lăuda, atunci cînd procedează cum trebuie. În definitiv, nimeni nu e condamnat să bată cîmpii toată viaţa, după cum nimeni nu trebuie transformat, definitiv, în statuie. Mi se va spune că înclin, dintr-odată, să fiu de acord cu primul ministru, pur şi simplu pentru că face jocul preşedintelui, de care – s-a stabilit – sunt înamorat orbeşte. Asta ar însemna însă, că pînă de curînd, nici adepţii dlui Ponta nu-l susţineau pentru calităţile lui personale, ci doar pentru că era vîrful de lance al cruciadei anti-băsiste. Deîndată ce premierul a schimbat de picior, trecînd de la o politică de front la una a compromisului (adică la politică reală), insul a devenit nefrecventabil.

Dl. Ponta a adus, de curînd, în discuţie, două principii care mi se par esenţiale: 1. A fi atent la valorile şi recomandările Uniunii Europene nu e a fi obedient, nedemn, „căzut în genunchi”, ci a fi realist: a înţelege că nu poţi rămîne într-un club, practicînd o juvenilă disidenţă faţă de regulile clubului, că am vrut cu tot dinandinsul şi am făcut sacrificii ca să intrăm (de bună voie) în acest club şi, mai ales, că buna noastră funcţionare politică şi economică e condiţionată de ceea ce cerem şi aşteptăm de la Bruxelles: ba Schengen, ba investiţii, ba împrumuturi etc. Or dacă ceri, trebuie să şi dai. E o negociere echitabilă. Şi, încă odată, liber consimţită. Cine vrea să devenim „independenţi” trebuie, mai întîi, să ne propună un plan concret de supravieţuire în condiţii de izolare. Coreea de Nord ar putea fi, în această privinţă, un model. 2. Confruntarea politică internă e una din feţele inevitabile ale democraţiei, dar ea nu trebuie să devină un război permanent şi total. E ridicol, dacă nu direct nevrotic, să reduci problematica unei ţări întregi (aflate, totuşi, în criză) la o răfuială personală. România nu e Băsescu, iar guvernarea nu poate avea drept singură ţintă, drept obiectiv prioritar, lichidarea unui singur om. Sunt uimit să văd ce lipsă de imaginaţie – şi, îndrăznesc să spun, de patriotism – dovedesc o sumedenie de politicieni şi gazetari, al căror unic orizont de gîndire, a căror unică sursă de emotivitate, a căror unică „idee” de campanie este Palatul Cotroceni şi nevoia halucinatorie de a realiza un radical cap în gură la adresa locuitorului lui temporar”, scrie Andrei Plesu.

Cititi articolul complet pe Adevarul.ro.