Judecătoria Sectorului 1 a decis arestarea, în lipsă, a Andreei Pleșea, femeia care a înșelat mai mulți cetățeni români și străini, după ce i-a convins că lucrează la Comisia Europeană. Acum, românca folosește aceeași tactică și în Emiratele Arabe Unite și a păcălit, deja, conaționali de-ai noștri dar și cetățeni arabi de la care s-a împrumutat de sume consistente de bani. „Evenimentul zilei” a aflat, de la victimele sale, că românca a obținut viză de ședere în Emirate, după ce a șantajat-o sexual pe nevasta unui afacerist din Dubai.
Uimitoarea aventură a escroacei Andreea Lorena Pleșea continuă, și acum, în Dubai, chiar dacă în România este dată în urmărire generală pentru a fi prezentată în fața instanței pentru înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. „Evenimentul zilei” a aflat că femeia care s-a dat comisar European și a înșelat mai mulți cetățeni români și străini, atât în țara noastră, cât și în Cipru, în Grecia sau Germania, a făcut alte victime, în cel mai bogat oraș din Emiratele Arabe Unite (EAU). Fosta asistentă medicală, în vârstă de 38 de ani, care a participat chiar și la sesiuni NATO, alături de europarlamentari români, s-a asociat cu un cetățean arab și, de doi ani de zile, promite că va aduce în EAU un mega-proiect de reciclare.
Continuarea pe premium.evz.ro