putinPublicistul Traian Ungureanu publica o foarte rece analiza a evenimentelor mondiale din ultimii cinci ani, ajungand la concluzia ca acum suntem in plin razboi mondial, al patrulea, dupa ce Rusia l-a pierdut pe al treilea, citează Aktual24.

„Al treilea razboi mondial! titreaza statisticieni care se cred istorici. Al treilea? Nu. Al patrulea! Razboiul rece a fost al treilea, Rusia l-a piedut si acum vrea revansa. La cald”, scrie Ungureanu in Adevarul.

Iata ce il determina sa ajunga la o asemenea concluzie:

Cea mai sumara lista de noutati recente face din necazurile terminale si reunite ale Romei, habsburgilor si otomanilor o cearta de copii. Ce se intimpla sub ochii nostri intrece cu mult apetitul istoricului pentru sfirsituri si descompuneri generale. Ca sa incepem cu ceva si de undeva:

– Germania isi face un selfie cu un milion de refugati dupa care incepe sa se intrebe cine sint cu adevarat colegii din imagine.

– Orientul Mijlociu se scufunda in singe, conditii in care Assad, scris cu chirilice, devine OK, tocmai pentru ca nimic nu mai e OK.

– Scotia si Catalonia descopera placerea naufragiului si se avinta singure in larg.

– Grecia nu vrea austeritate si voteaza a doua oara un commando de hipsteri care se angajeaza sa aplice austeritatea pe care se jura ca o detesta.

– In Statele Unite, Presedintele se trezeste sah mat la fiecare mutare a lui Putin si scinceste retoric. Cel mai slab Presedinte din istoria Americii intrupeaza ideologia care a invatat Occidentul ca rasa si minoritatea bat calitatea. Rezultatul: un ageamiu american e ridiculizat de un ageamiu rus. Care ageamiu intelege, totusi, mai bine decit multi lideri occidentali cit cintaresc valorile europene. Putin stie ca un an de libertae poate intoarce din drum un popor. Altfel, n-ar fi dezlatuit un razboi impotriva unui oarecare Acord de Liber Schimb Ucraina-UE.

– Lumea catolica e pastorita de un Papa ecologist care mediteaza la Havana, timpla in timpla cu Fidel Castro, in treningul bun, de duminica.

– Stravechea Anglie democratica alege lider al opozitiei un militant veteran care vorbeste de insurectie anti-capitalista, promite impozit 80% pe bogati si declara ca nu va apasa pe butonul nuclear nici daca Insula se scufunda.

– O epidemie de autodezarmare bintuie de la un cap la altul al aliantei NATO. Bugetele militare au soarta oricarui salam de Sibiu.

– Care Sibiu va imbatrini, cu tot cu monumente, intr-un Est separat de noua schisma pe care lumea o mai numeste, inca, Uniunea Europeana.

– Rusia zgiltiie tot ce misca intre Baltica si Caspica, avind grija sa isi lamureasca norodul ca asista la o manevra americana.

– In acest timp, un geniu nord-corean sta cu degetul pe butonul refuzat in Anglia si, pentru a-si alunga plictisul, executa comandanti militari legati la teava tunului.

(…) Sub presiunea istoriei, geografia a luat-o razna. De curind, Siria  a devenit parte a Ucrainei care ramine parte a Europei de Est. Ce va face conclavul UE in clipa in care Putin se va declara gata de compromis? Ce va lasa sa-i scape din mina si de sub priviri? E foarte tentant sa renunti la ce nu e chiar al tau. La acareutrile din curte si nu la argintaria din scrin. La Est. Restul ramine in sarcina copiilor nostri. Pentru ei, potopul!”, isi incheie Ungureanu analiza.

sursa: comisarul.ro

2 COMENTARII

  1. „Este Al PATRULEA Război Mondial. Rusia l-a pierdut pe al treilea, vrea REVANȘA.”
    Titlu de c….t! si care a fot va rog al treilea? sau poate vreti ca sionistii sa aduca „democratia” lor in toate tarile lumii!?

  2. O analiza justa .Lumea s-a intors cu curul in sus si merge in cap iar scumpa noastra UE , sef de grup . Timpul marilor politicieni s-a dus ,lasand loc lichelelor de tot felul.
    Iar noi , plebea, aplaudam aceste lichele , acesti sbire care ne lasa in cracii voi si strigam in gura mare , mai vrem,mai vrem .
    Sa ne fie de bine

Comentariile sunt închise.