Beijingul trebuie să fie pregătit de o ‘confruntare militară’ cu SUA în Marea Chinei de Sud, potrivit unui editorial apărut marţi în cotidianul guvernamental chinez Global Times, în apropierea unei decizii a unei instanţe internaţionale vizând această zonă disputată în care armata chineză a început manevre militare, relatează AFP, conform stiripesurse.ro
Beijingul trebuie să-şi consolideze capacităţile de apărare şi ‘să fie pregătit pentru orice confruntare militară (…) Chiar dacă nu poate rivaliza cu armata americană pe termen scurt, China trebuie să fie capabilă să facă SUA să plătească un cost imposibil de suportat dacă acestea intervin prin forţă în diferendul din Marea Chinei de Sud’, a adăugat publicaţia citată.
China revendică suveranitatea aproape în totalitate asupra acestei căi maritime cunoscută pentru resursele de hidrocarburi, spre mare nemulţumire a altor ţări riverane, între care Filipine, care a semnat un tratat de apărare cu SUA.
Beijingul a început marţi exerciţii militare maritime în apropiere de insulele Paracel, un arhipelag controlat de China, dar revendicat şi de Vietnam. Aceste manevre se vor desfăşura până la 11 iulie, în ajunul anunţării de către Curtea permanentă de arbitraj (CPA) de la Haga (Olanda) a sentinţei finale vizând dispute teritoriale între Filipine şi China. Beijingul nu recunoaşte competenţa CPA în acest caz şi a afirmat că va respinge verdictul, care se crede că va fi nefavorabil Chinei.
Tensiunile s-au agravat în ultimii ani în contextul în care Beijingul îşi afirmă pretenţiile de suveranitate, construind în special insule artificiale şi dotând unele dintre acestea cu piste de aterizare. Această evoluţie a relansat preocupările privind o utilizare de către China a acestor insule în scopuri militare şi faptul că Beijingul poate ajunge la un control maritim şi aerian al acestei regiuni situate pe căi de transport maritim.
În cererea sa depusă în 2013, Manila cere CPA să declare că revendicările Beijingului încalcă Convenţia Naţiunilor Unite asupra Dreptului Mării (CNUDM), cele două ţări fiind semnatare ale acesteia. Chestiunea a fost pusă la cale de Filipine şi SUA pentru a prezenta China drept ‘paria unei comunităţi internaţionale care respectă normele’, a susţinut cotidianul China Daily. „Este naiv să credem că China va înghiţi pilula amară a umilinţei’, a avertizat cotidianul guvernamental citat de agerpres.ro.