In 2011, Ana Blandiana – presedintele fundatiei Academia Civica care deruleaza Proiectul Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet – acorda un interviu pentru Universitatea Babes Bolyai Radio (UBB Radio) in care atragea atentia asupra pericolului exploatarii cu cianuri de la Rosia Montana.
Va prezentam mai jos interviul acordat de Ana Blandiana in 2011.
O.M.: Ati marturisit ca v-ati fi dorit sa opriti distrugerea manastirii Vacaresti. Gasiti o analogie in prezent, o problema in care ar merita sa ne implicam, ca sa nu ne uitam in trecut cu regret ca n-am facut-o?
Ana Blandiana: Mi-ar fi greu sa spun, dar… uite, va dau un exemplu de implicare: felul in care intreaga societate romaneasca, mai ales tinerii, se implica impotriva proiectului Rosia Montana. Este un tip de implicare care, daca nu s-ar produce, ar face vinovata intreaga societate ca aceasta crima va avea loc. Sper din toata inima ca vor reusi sa o impiedice. In ultimul timp, reclama pe care o plateste firma respectiva este atat de sfidatoare, incat nu-mi dau seama la ce se va ajunge. Sunt pusi oameni sarmani sa spuna cat sunt de sarmani si cum ei nu vor fi salvati decat daca incepe proiectul, sa le dea de munca. Dar vor fi doar cateva sute de locuri de munca.
Cel mai tare m-a impresionat pozitia unui geolog, care spunea: „Nicio generatie nu are dreptul sa epuizeze resursele tarii, care apartin si tuturor generatiilor viitoare”. Nu poti sa dai bogatia tarii unei firme care sa o epuizeze pentru totdeauna. Sunt acest gen de lucruri aberante cu care esti contemporan, care sunt umilitoare. In orice caz, este o tema esentiala si este extraordinar ca s-a produs o coagulare. Pentru ca, daca ne lipseste ceva, ne lipseste capacitatea de a coagula. Cred ca, la fel ca in povesti, au venit ursitoarele cu tot felul de daruri si calitati. Suntem destepti, frumosi, iar la sfarsit a venit o ursitoare jignita si a spus: „da, da, sa le aiba pe toate, dar sa nu fie solidari.” Cu toate darurile, nu iese nimic, daca nu esti solidar.
Sunteti una dintre cei care au iesit in strada si au protestat. Care e sentimentul pe care il ai in momentul in care lupti pentru cauza in care crezi?
Este extraordinar de placut sa te simti asemenea celor de langa tine si ei sa fie multi. Cred ca nu exista lucru mai minunat decat sa fii mandru de ceilalti.
Spuneati intr-un interviu ca „libertatea era, inainte, replica pe care oamenii o dadeau terorii. Dar cand au dobandit-o, s-au speriat”. De ce credeti ca nu stim sa fim liberi?
Asta e oarecum firesc. Pana la urma, prima concluzie frumoasa la care am ajuns este aceea ca a fi liber este ceva infinit mai greu decat a nu fi liber. Deodata, ne-am trezit intr-o lume in care raul si binele depindeau de reactia noastra. Pentru oamenii care trecusera de o anumita varsta, era aproape imposibil, sa accepte acest stres, cel de a reactiona fara incetare. In acest sens, problema nu era aceea a spaimei de libertate, ci a capacitatii de a da un sens libertatii.
Intr-o poezie din volumul Patria mea A4, eul liric ramane singur in copilarie. Așa este și Ana Blandiana?
Este o fraza a lui Brancusi, minunata. El spune: Cand am incetat sa fim copii, am murit de tot. Sensul acestei poezii este o alta punere in pagina a frazei lui Brancusi. E minunat cat reusim sa pastram un sambure de copilarie toata viata, pentru ca suntem vii atata timp cat suntem copii.
Articol publicat de ThinkOutsideTheBox
