atentat - paris 1

Cine mai ştie ce-i aia bun-simţ? De pildă: “Adevărul e undeva la mijloc”. Vi se pare de bun-simţ? La mijloc între ce şi ce? Între un cimitir şi alt cimitir? Între un masacru şi alt masacru? Sau: “Cu toţii sîntem fraţi.” Fraţi întru Semtex? Întru Kalaşnikov? Sau: “E vorba de tineri dezaxaţi, care au denaturat mesajul Religiei Păcii”. Şi tot aşa, de cînd există Religia Păcii.

Dacă vă spunea cineva, acum zece ani, că Parisul va fi ca Beirutul, după ce Beirutul sărise iar în aer, şi nu de la reţeaua de gaze, ci de la flăcăi cu acelaşi mesaj, strigat în gura mare, invocînd zeul în care cred ei, ce-aţi fi zis, că omul e întreg la minte? Ar fi fost de bun-simţ să fie nebun, nu? Dar asta cum vi se pare: “Îi veţi cunoaşte după roadele lor.” Aşa, ca mijloc ştiinţific, incontestabil, de-a afla adevărul. Nu e de bun-simţ? Nu e cel mai de bun-simţ?

Sigur că nu. E aberaţia supremă. Asta ar mai lipsi, să ţinem cont, vreo clipă, de realitate. De realitatea de vreo paisprezece secole a unei religii care produce, constant, “dezaxaţi” ce îi denaturează mesajul. Incontestabil, paisprezece secole e un interval mult prea scurt pentru a trage vreo concluzie. Darămite vreuna ştiinţifică. Imposibil.

Corect, frăţiware!

Cînd tot felul de “tineri dezaxaţi” strigă “Allahu Akbar” înainte să intre cu avioane în clădiri pline de oameni la New York şi Washington, înainte să se arunce în aer în metrou şi-n autobuze pline de oameni la Londra, înainte să detoneze trenuri pline de oameni la Madrid, nu e nici o legătură între religia lor şi masacrul pe care îl comit în numele ei, strigînd că asta fac? “Nu, nu! Exclus! N-are cum.” De unde ştim? Pentru că aşa ne-au spus specialiştii că e Corect. Iar specialiştii în Corect sînt oameni de ştiinţă. Punct. Ciocu’ mic, joc de glezne, aprindeţi lumînările, marş la cimitir şi marş la încă un marş de solidaritate, pentru Pace. Nu asta înseamnă bun-simţ? Corect.

Corect Politic, desigur. Denumirea cealaltă, adevărată, a fenomenului: marxism cultural. Mesajul cheie: “Elvira, ce vezi nu e adevărat!” Adică: “Nu crede adevărul!” Nici cînd te aruncă în aer. Nici cînd te mitraliază. Nici cînd cadavrele se adună în mormane. Nicicînd. E mai sigur aşa: zici ceva care îi deranjează, vin şi te decapitează, spre exemplu, în plină stradă. Sau te mitraliază în birou. Strigînd “Allahu Akbar”. Altfel, tineri de toată isprava, silitori, cuminţi, familişti, dedicaţi progresului, civilizaţiei şi Păcii. Taci, scapi. “Capul plecat, sabia nu-l taie”. De bun-simţ, nu?

“Îi veţi cunoaşte după roadele lor.” Nţ! N-are cum! De vreo paisprezece secole, n-are cum. A zis dom’ profesor, a zis domnu’ analistolog, a zis domnu’ bloggerist. Au zis şi doamnele, au zis toţi specialiştii. Corecţi, iluminaţi de lumina ştiinţei. Dar asta cum vă sună: “Caută şi vei afla.” Adică, esenţa metodei ştiinţifice. Păi şi ce să afli? New York şi Washington. Londra. Madrid. Cum să-ţi imaginezi că va urma, în noiembrie 2015, Parisul? Doar pentru că se întîmplase, deja, în ianuarie 2015? “Je suis Charlie.” Doar pentru că ştiai, deja, că se va întîmpla iar? Fiindcă îţi spuseseră, exact, că se va întîmpla iar? N-are nici un sens. Cum să crezi ce îţi spun, doar pentru că fac exact ce spun? Şi fac, şi tot fac? Cum să-i iei în serios? E ilogic. Sînt dezaxaţi, denaturează. (…)

Hienele

Am auzit, în timp ce curgeau ştirile despre oroarea de la Paris, că hienele politice se înfruptau, deja, din cadavre. De pildă, Băsescu, pentru că a spus, pe Facebook, că România nu trebuie să primească imigranţi din Religia Păcii. Ce ticălos! Ce bestie! Ce… Of, de ce nu sînt toţi oamenii buni, să posteze doar filme cu pisicuţe care dansează, sau poze cu ochiurile de la micul dejun şi urarea, simplă şi plină de dragoste, “O zi bună!” Ce legătură au sărmanii imigranţi? Întîmplător, ilegali. Şi toţi, adepţi ai Religiei Păcii. Ce are una cu alta?

Sigur, dacă n-aţi vrea să fiţi Corecţi, aşa cum vi s-a explicat că e obligatoriu, v-aţi pune nişte întrebări. De pildă: în funcţie de roade, toate religiile sînt la fel? Una bazată pe un program moral e la fel cu una bazată pe un program politic de cucerire, subjugare şi exterminare a celor care nu se supun? Ce roade au dat fiecare? De ce exodul imigranţilor ilegali are loc într-un singur sens: dinspre lumea creată de Religia Păcii spre Occident, lumea creată de altă Religie, şi nu invers? I-aţi văzut. În covârşitoarea lor majoritate sînt tineri, atletici, hotărîţi. Cum arată o armată?

Nu este nici o problemă cu o religie care produce, constant, metodic, atîţia adepţi “dezaxaţi”? Care o “denaturează”? De ce nu pot fi opriţi, niciodată, de ai lor? De ce ai lor nu observă, niciodată, “denaturarea” şi n-o opresc la timp? De ce nu observă, niciodată, “dezaxarea” şi n-o opresc la timp? Ce înseamnă “Taqiyya”? Ce înseamnă “Jizya”? Ce înseamnă “Islam?” De ce autorii masacrelor se justifică, mereu, citînd textele lor sacre? Le-aţi citit, înainte să opinaţi? De ce acele citate nu sînt greşite, nu sînt inventate, nu sînt denaturate, ci sînt corecte, la literă şi virgulă, fără absolut nici o eroare? De ce discursul teroriştilor de azi e identic cu cel al Califilor şi Sultanilor care au încercat să cucerească, prin masacre, Europa, ca promotori ai Religiei Păcii? De ce imigranţii Religiei Păcii nu s-au integrat niciodată în Occident, n-au devenit Occidentali, ci şi-au creat enclave care reproduc exact societatea ţărilor din care ei spun că au fugit de rău, nu de bine?

Hiena poate spune, vreodată, adevărul? Dacă nu, cine sînt, de fapt, hienele? Acum, că Beirutul a ajuns şi pe Sena, va rămâne doar acolo, la ei? În fine… Mai există bun-simţ? Sau a murit, Corect Politic? Hmm… Ziceţi că e prea complicat? Dimpotrivă. E simplu, dar greu, vorba lui Reagan. Trebuie nişte efort, ceva studiu. Adevărul nu e niciodată “la mijloc.” E de partea adevărată. Exclusiv. Gen căutaţi şi veţi afla. Îi veţi cunoaşte după roade. Nu spuneţi că nu le vedeţi.

 

Citiţi articolul integral pe kmkz.ro