Un asteroid de mărimea Gibraltarului, poreclit din cauza dimensiunii sale „The Rock”, după campionul de wrestling Dwayne „The Rock” Johnson, va fi cel mai mare asteroid care s-a apropiat de Pământ, după asteroidul Toutatis din anul 2004, informează The Telegraph, conform mediafax.ro
Asteroidul, cu o lungime cuprinsă între 600 şi 1.400 de metri, se deplasează în spaţiu cu o viteză de circa 33 de metri/ secundă (73 m/oră). Ultima oară când asteroidul, denumit 2014-JO25, a trecut aproape de Pământ, a fost în urmă cu 400 de ani.
Cercetătorii aşteaptă ca miercuri asteroidul să treacă în apropierea planetei noastre, la o distanţă de peste 1,8 milioane de km, fără a exista şansa unui impact cu Pământul, potrivit cercetătorilor NASA.
Asteroizi mai mici se apropie frecvent de planeta noastră, dar asteroidul 2014 J025, descoperit în mai 2014, va fi cel mai mare asteroid care se va apropia de planeta noastra după anul 2004, ajungând la o distanţă de aproximativ 4,6 ori distanţa de la Pământ la Lună, adică 1,8 milioane de km. Asteroidul se va afla la cea mai apropiată distanţă de Pământ la ora 13:24 BST (15:34, ora României).
„Cunoaştem ora la care obiectul va atinge la distanţa cea mai apropiată de Pământ, în câteva secunde”, a declarat Davide Farnocchia, un matematician din cadrul programului Near-Earth Object al NASA.
Cu datele asupra traictoriei asteroidului, adunate timp de câţiva ani, oamenii de ştiinţă au capacitatea de a prezice cu încredere cursul obiectului, a mai spus Farnocchi.
Asteroidul nu va fi vizibil cu ochiul liber, dar cei pasionaţi de astronomie îl pot zări cu telescopurile obişnuite timp de o noapte sau două, începând de miercuri.
Asteroidul J025 se va afla la cea mai apropiată distanţă de Pământ pentru cel puţin următorii 500 de ani.
In 2004, asteroidul Toutatis, cu o lungime de aproape 5 km a trecut la o distanţă de aproximativ 1,6 milioane de km de Pământ.
Astronomii amatori nu vor pierde ocazia de a observa călătoria asteroidului J025, dar Davide Farnocchia a declarat că atât el cât şi colegii lui îşi îndreaptă atenţia către obiecte zburătoare mai apropiate de Pământ, precum asteroidul 1999 AN10, de 800 de metri, care va zbura la aproximativ 380.000 de km de Pământ, adică la o distanţă un pic mai mică decât cea de la Pământ la Lună, în 2027.