crater urias - siberiaCraterele descoperite în Siberia i-au uluit pe oamenii de ştiinţă, care nu au putut găsi o explicaţie imediată a acestui fenomen. Acum, ei vin cu mai multe teorii plauzibile, una dintre ele fiind înfricoşătoare pentru soarta omenirii.

Cele trei cratere au fost găsite într-o regiune îngheţată denumită Yamal, ceea ce se traduce prin „sfârşitul pământului”, scrie news.com.au, citat de ziare.com

Oamenii de ştiinţă ruşi au fost deja la primul crater pentru a lua mostre de pământ de acolo, astfel încât să poată găsi cauza apariţiei formaţiunii respective.

O prima teorie lansată de experţii în domeniu este că acolo s-ar fi produs explozii ale unor depozite uriaşe de metan. Cercetătorul american Jason Box este de părere că deasupra Siberiei sunt eliberate cantităţi imense de metan în atmosfera.

Măsurătorile atmosferice făcute par să confirme ceea ce afirmă acesta. La o staţie de monitorizare din Tiksi, Siberia, rezultatele obţinute ridică numeroase semne de întrebare. Ele sunt confirmate şi de cele provenite de la alte staţii din Alaska şi Canada.

Numeroase cauze posibile

Americanul denumeşte fenomenul „suflarea dragonului”. În regiunea Yamal se găsesc cele mai mari rezerve de gaz ale Rusiei. Nu e o coincidenţă faptul că primul crater a apărut la doar 40 km de cea mai bogată zonă în gaze de acolo – Bovanenkovo.

Primul dintre cratere este uriaş, acesta trecând prin permafrost, gheaţă şi noroi şi având pe fund un lac. „Putem spune cu siguranţă că el a apărut relativ recent, poate în urmă cu un an sau doi; aşadar, este o formaţiune recentă, nu vorbim despre mulţi ani”, spune Andrei Plekanov, cercetător la un institut specializat al Rusiei.

Nu se ştie încă dacă totul are legătură cu schimbările climatice. Este posibil că ultimele două veri – din 2012 şi 2013 -, să fi influenţat prin căldura lor excesivă formarea craterului. O altă teorie avansează posibilitatea ca fenomenul să fie rămăşiţa unuia mult mai amplu petrecut cu 50 de milioane de ani în urmă.

Dezvoltarea unui tip de alge a schimbat radical viaţa pe Terra, transformând planeta într-o oază plină de viaţă. Aceasta a absorbit carbonul din aer şi a eliberat în schimb oxigen. Întregul proces a durat milioane de ani şi a dus la apariţia lumii noastre.

Un mare pericol pentru Terra

Totuşi, metanul prins sub permafrostul arctic este asemenea unei bombe cu ceas pentru Pământ. Eliberarea lui ar însemna o adevărată extincţie şi trimiterea planetei noastre cu multe mii de ani în urmă.

Ceea ce poate face în viitor omenirea este să reducă emisiile de carbon pentru a ajuta la răcirea regiunii arctice. Doar astfel se va putea evita eliberarea acestui gaz extrem de periculos pentru noi din adâncul pământului.

Deasupra Oceanului Arctic au fost observate bule de metan eliberate în aer încă din anul 2011, fenomenul fiind unul îngrijorător.

Eliberarea metanului atmosferic e mult mai periculoasă decât cea a carbonului atmosferic, căci metanul e de circa 20 de ori mai puternic decât gazul de seră. Efectul lui este foarte rapid şi depăşeşte cu mult consecinţele gazelor poluante produse de omenire.

Comentariile sunt închise.