Clădirea Palatului Parlamentului din Bucureşti, întinsă de o suprafaţă de de 365.000 de metri pătraţi, se scufundă cu 6 milimetri în fiecare an. Informaţia a fost furnizată chiar de Agenţia Spaţială Europeană, care a dat publicităţii o imagine surprinsă din satelit, relatează gandul.info
Specialiştii români care au analizat datele susţin că greutatea şi structura masivă a Casei Poporului duc la tasarea straturilor de sub construcţie. Nu este însă neapărat un fenomen anormal.
„Vorbim de o clădire grea. În general, în oraşe are loc acest fenomen de tasare”, a explicat Florin Şerban, specialist în măsurători satelitare, pentru Ştirile ProTV.
O opinie similară a exprimat şi profesorul Manole Şerbulea, de la Universitatea de Construcţii Bucureşti: „Valorile nu sunt şocante, sunt valori normale pentru o clădire de asemenea amploare. Pe de altă parte, sunt şi puncte de ridicare pentru că această clădire se umflă, se dilată vara”, a precizat el.
Palatul Parlamentului are opt etaje la suprafaţă, patru niveluri subterane, dar şi două buncăre. Potrivit sursei citate, pentru construcţia sa au fost folosiţi un milion de metri cubi de marmură, 700.000 de tone de oţel şi bronz şi aproape cinci milioane de metri cubi de beton.
Pe de altă parte, sub toate oraşele care au clădiri grele pământul se tasează. Regulile Uniunii Europene impus realizarea de hărţi de risc pentru alunecările de teren.
„La nivel urban e important, pentru că ne arată imediat dacă vreuna dintre clădiri suferă modificări şi pot să iau măsuri”, a arătat prof. Şerbulea. „La nivelul infrastructurii, îmi spune dacă locul în care vreau să construiesc are probleme sau dacă pot apărea probleme”, a completat acesta.
Imaginile din satelit sunt folosiste de Agenţia Spaţială Europeană pentru a stabili dinamica Terrei şi modul în care planeta „respiră” – un fenomen de ridicare – coborâre în funcţie de apa din sol, anotimp sau condiţii climatice.