„Încercăm de doi ani și jumătate să facem un nou cod aerian, dar de fiecare dată cuvântul specialistului a fost pe locul doi, înaintea deciziei politice. Îmi doresc din tot sufletul ca în acest an, poate pe o nouă structură legislativă, să punem bazele acestui document-cadru, mai ales că la nivelul Uniunii Europene inițiatorul este tot un român, Jean Marinescu (europarlamentar — n.r.)”, a spus Răducanu.
El a precizat că acest Cod aerian este vital pentru sector, fiind de fapt legislația-cadru din domeniul aeronautic.
„Cum este Constituția pentru țară, așa este și Codul aerian pentru sectorul nostru. Reglementează tot ceea ce înseamnă relaționarea operatorului, fie el aerian, fie civil. În acest moment avem un Cod aerian civil, prin urmare reglementările sunt numai în sectorul civil. Uniunea Europeană prevede că în acest moment trebuie să vorbim de un spațiu aerian comun, trebuie să avem un limbaj comun, să avem reglementări comune. Dacă nu îl implementăm acum, riscăm să nu mai ținem pasul cu reglementările europene”, a explicat Răducanu.
Potrivit acestuia, timp de doi ani și jumătate, acest Cod aerian a avut numai începuturi, dar nu a fost finalizat.
„Acum se lucrează pe trei forme, sperăm ca în maximum o lună — două să se ajungă la forma dorită. Fără el este foarte greu să reglementezi ceva, tot ce înseamnă hotărâri de guvern responsabilitatea ministerului, a autorității civile”, a arătat reprezentantul Statului Major al Forțelor Aeriene.
El a descris contextul internațional ca fiind unul favorabil intensificării fenomenului terorismului și a traficului ilegal.
„Acum, când Statele Unite, după alegerea lui Donald Trump, caută cu precădere soluții naționale și apoi soluții pentru sprijin internațional, când Rusia nu mai poate accepta statutul de loc doi și își dorește cu ardoare locul de hegemon, atât mondial, cât și regional, când China a demonstrat că puterea vine din dezvoltarea economică și nu neapărat din dezvoltarea militară, ne putem întrebarea firească de combatere a terorismului la nivel mondial mai există o preocupare comună sau în comun? Fenomenul migrației a devenit din ce în ce mai greu de controlat, ceea ce poate netezi calea către acțiunile teroriste și a traficului ilegal”, a mai spus Răducanu.
În urmă cu un an, tot în cadrul unei conferințe PRIA Aviation, Ioan Chirea, șeful Autorității Aeronautice Naționale Militare din România, declara că noul Cod aerian va reglementa inclusiv activitatea dronelor.
„Codul aerian al României vizează atât activitatea aviației civile, cât și activitatea aviației militare. Totodată se ia în calcul chiar și activitatea aeronavelor ușoare, precum și a celor fără pilot la bord, așa-zisele drone. Prin această lege se detaliază și se pun în practică anumite cerințe ale utilizatorilor de spațiu aerian. Este foarte importantă această lege, deoarece astfel noi putem realiza un serviciu de căutare și salvare, știm cum să restricționăm spațiul aerian în anumite zone și putem asigura siguranța aeriană”, a precizat la acea dată Chirea.
El a susținut că, în cazul utilizării dronelor, este foarte importantă existența unui aviz de zbor pentru siguranța aeriană, astfel încât aeronavele care zboară în zona respectivă să știe că acolo sunt utilizate astfel de aparate.
„În momentul de față există Hotărârea de Guvern nr. 912 din 2010, prin care se specifică că orice zbor în spațiul aerian național trebuie să fie monitorizat. Acum acest lucru va fi cuprins în lege. Până acum era un proces mai greoi, dar acum va fi legiferată utilizarea dronelor. Este o problemă care frământă toate statele din Europa, iar creșterea acestor aeronave fără pilot este fără precedent, iar opinia mea este că acest sector se va dezvolta în continuare”, a adăugat șeful Autorității Aeronautice Militare.
Chirea a fost întrebat dacă utilizarea unei drone poate reprezenta un impediment pentru un zbor comercial. „Da, atâta timp cât nu se face o informare că se desfășoară acea activitate. De exemplu, imaginați-vă că este planificat un zbor cu un avion ultraușor într-o anumită zonă și (pilotul avionului — n.r.) se trezește că în zona respectivă acționează niște drone. Oricând există un risc pentru siguranța aeriană”, a explicat el.