Președintele Curții Constituționale Valer Dorneanu a anunțat joi că a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, privind neconstituționalitatea ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale dată de guvern. Judecătorul a explicat că sesizarea nu poate fi judecată deoarece între timp guvernul a dat o altă ordonanță prin care a fost abrogată precendenta ordonanță cu numărul 13, conform b1.ro
OUG a fost abrogată și noi nu putem accepta sesizarea Avocatului Poporului.
”Abrogarea a intervenit după sesizarea noastră”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu.
„În cazul sesizării făcute de Avocatul Poporului, avem jurisprundență, am respins-o ca inadmisibilă tocmai pentru că în acest caz noi o analizăm în abstract și nu intrăm în conținutul ei”, a precizat Dorneanu.
„Pornim de la adevărul că Ordonanța 13 nu mai există”, a spus președintele CCR.
Dorneanu a arătat că, spre deosebire de cazurile în care CCR este sesizată pe parcursul proceselor, când magistrații constituționali iau în calcul și efectele ordonanțelor de urgență, în situația de față nu s-a impus acest lucru.
„Nu am găsit elemente care să fi fost deja aplicate, sa fi produs consecințe juridice”, a spus Dorneanu, referindu-se la OUG 13.
Curtea nu a analizat pe fond Ordonanţa 13 motivând că fusese deja abrogată prin Ordonanţa 14.
Ordonanța de Urgență nr. 13 a fost abrogată de Guvernul Grindeanu într-o ședință specială, duminica trecută. Ambele ordonanțe – 13 și 14 – au fost depuse la Parlament spre dezbatere.