Preşedintele ucrainean, Petr Poroşenko, a convocat în şedinţă extraordinară Consiliului Suprem de Securitate al Ucrainei, în legătură cu sosirea convoiului umanitar trimis de Rusia spre Ucraina, informează deschide.md
Temerile Kievului sunt întărite de faptul că, potrivit surselor media, caravana şi-a schimbat brusc traseul. Dacă iniţial se prognoza că încărcătura va trece frontierea prin regiunea Harkov, acum o oră au apărut informaţii potrivit cărora coloana s-a îndreptat spre punctul de trecere Izvarino, din regiunea Lugansk, comunică ukrinform.ua.
Acum trei zile, preşedintele rus anunţa expedierea unui convoi umanitar, sub egida Crucii Roşii, în sud-estul Ukrainei. Această acţiune nu a fost coordonată cu organismele internaţionale abilitate. Mai mult, atât la Kiev, cât și în Statele Unite și Uniunea Europeană există suspiciunea că Putin pune la cale o diversiune şi doar caută un motiv de a introduce forţele armate ruse în Ukraina.
Potrivit UNIAN, încărcătura umanitară transportată de ruşi, din Rusia în Ucraina, ascunde balize pentru direcţionarea tirului de artilerile pentru sistemele „Grad”, a declarat şeful organizaţiei obşteşti de iniţiativă civilă „Dreapta din Dreapta”, Dmitri Sneghirev, care face trimitere la surse apropiate liderilor terorişti din Lugansk. Acesta susține că, la intrarea în Lugansk, camioanele pot fi țintite cu exactitate de trupele speciale ruse, grație acestor balize. Pasul următor – Rusia va acuza Ucraina că este responsabilă pentru „atac”.
Snegirev a mai menţionat că azi, în Krasnodar, a avut loc o întrunire a liderilor insurgenţilor pro-ruşi, unde a fost discutată strategia pe care aceștia o vor aplica în momentul trecerii caravanei, dar și despre prezenţa balizelor în camioane.
O confirmare indirectă de pregătire a acestei diversiuni, în opinia lui Sneghirev, pare să fie refuzul părţii ruse de a permite transferarea încărcăturii în camioane ale Crucii Roșii Internaționale.În același timp, este îngrijorătoare prezența a 18 luptători GRU (trupele speciale ale spionajului rus) în incinta Inspectoratului Fiscal din Krasnodon, o localitate din regiunea Lugansk. Mai mult, în Lugansk, locul spre care se îndreaptă încărcătura umanitară, a fost semnalată o activizare a teroriştilor, care trag focuri de armă asupra coridorului verde, organizat pentru evacuarea civililor din zonă, mai adaugă Snegirev.
Comentariile sunt închise.