În decursul secolelor, țările românești au fost adeseori piața de tocmeală a marilor imperii. Interesul acestora (dublat de pofta de putere și lipsa de viziune a unor domnitori români) a făcut ca românii să rămână dezbinați timp de secole.
Cu toate acestea, În Evul Mediu și chiar și în Epoca Modernă, au existat mai multe scenarii de unificare a țărilor românești sub numele de Dacia. Astfel de scenarii au fost gândite atât în capitala Imperiului Otoman, cât și în capitalele Imperiului Țarist și Imperiului Habsburgic sau la Paris…
Desigur, fiecare scenariu presupunea ca noul regat cu numele Dacia să fie aservit forței străine care l-ar fi organizat. Până la urmă, niciunul nu s-a pus în practică. Noi am rămas însă tot la intersecția marilor imperii: la est Federația Rusă, la vest Uniunea Europeană și imperialismul american. Fiecare dintre aceste forțe ar vrea să controleze România; de altfel, unii o și fac. Că de aia țara asta a fost jefuită de nu ne-a mai rămas nimic – pentru că România este o țară sub ocupație străină!
În acest context, Aleksandr Dughin, cel mai important și influent geopolitician rus contemporan și un apropiat de-al Putin, face afirmații bulversante în cartea sa Bazele Geopoliticii, publicată în anul 2011 și în România. Mai jos, vă pun la dispoziție fragmente din această carte în care vorbește despre DACI, unirea României cu Moldova sau Imperiul Euro Asiatic din care, zice el, și noi ar trebui să facem parte!
După 200 de ani în care rușii au făcut eforturi să distrugă identitatea românilor din Basarabia, astăzi ne spun că sunt interesați să ne susțină în edificarea intereselor naționale. Oare ce ni se mai coace?
Iată extrasele:
„România şi Moldova reprezintă două părţi ale unei regiuni geopolitice unice, populată de un etnos ortodox unitar – urmaşii dacilor care vorbesc o limbă din grupa romanică şi care au acumulat într-o mare măsură, elementele culturale, lingvistice şi rasiale din anturajul slav. Din punctul de vedere al geopoliticii, integrarea României şi a Republicii Moldova este iminentă, dar Moscova trebuie să se străduiască să înfăptuiască această unificare în interesele sale, pentru a include acest spaţiu în zona unde deţine controlul strategic nemijlocit. Cultura României reprezintă în ansamblu modelul tipic ortodox care uneşte direct aceste pământuri cu Eurasia. Singurul obstacol pentru a integra definitiv aceste pământuri în Rusia îl constituie factorul lingvistic şi apropierea geopolitică de regiunile catolice. Pe lângă toate acestea în vestul României, în Banat, este semnificativ procentul ungurilor-catolici şi al românilor-uniaţi.
Prin România, Republica Moldova şi Ucraina Centrală trece o fâşie neîntreruptă, populată de popoare ortodoxe, care uneşte pământurile Rusiei cu Serbia, avanpostul Eurasiei în Balcani. Este în interesul Eurasiei ca acest ţinut să se transforme într-o regiune strategică şi culturală unitară – de fapt într-o singură ţară. Aceasta înseamnă ca tocmai Moscova să fie iniţiatoarea integrării moldo-române; pusă de la bun început sub semnul ortodox şi eurasiatic. Totodată, este important ca enclava ortodoxă românească, din răsărit, şi din apus, să unească popoarele ortodoxe slave – ucrainenii şi sârbii -, asigurând în felul acesta continuitatea integrării teritoriale, bazată nu atât pe particularităţile etnice, cât pe cele confesionale şi pe înrudirea culturală.Totodată, un asemenea „bloc ortodox”, de la Nistru până în Muntenegru, în centrul căruia trebuie să se afle România unificată, trebuie să se formeze în colaborare cu Berlinul, căruia i se oferă partea cea mai de vest a Europei Centrale, din Prusia, prin Cehia şi Slovacia, spre Ungaria şi Austria, apoi spre Croaţia, până la Marea Adriatică. Dacă adăugăm la toate acestea extremitatea de răsărit a Poloniei şi a Prusiei răsăritene, care mai spre nord îi revine Germaniei, atunci continuarea firească a Rusiei spre vest, în regiunea balcanică, va fi logică şi acceptabilă, nu va încălca echilibrul geopolitice ale Europei Centrale care, din punct de vedere geopolitic, aparţine sferei de influenţă a Germaniei.
Crearea axei Berlin – Moscova, ca o construcţie occidentală portantă a Imperiului Eurasiatic, presupune câţiva paşi serioşi privind ţările Europei de Est situate între Rusia şi Germania. Politica tradiţională atlantică s-a bazat în această regiune pe teza lui Mackinder despre necesitatea creării aici a unui „cordon sanitar” care ar servi ca zonă tampon de conflict, ce ar înlătura posibilitatea uniunii ruso-germane, periculoasă pentru întregul bloc atlantic. În acest scop, Anglia şi Franţa doreau să destabilizeze cu orice preţ popoarele est-europene, să le insufle ideea despre necesitatea „independenţei” şi eliberării de sub influenţele germană şi rusă. Pe lângă toate acestea potenţialul diplomatic al atlantiştilor spera să consolideze cu orice preţ orientările rusofobe din Germania şi cele germanofobe din Rusia, ca să atragă ambele statele într-un conflict local pentru împărţirea sferelor de influenţă în spaţiile intermediare – Polonia, România, Serbia, Ungaria, Cehoslovacia, Ţările Baltice, Ucraina de Vest etc. Aceeaşi linie o urmăresc şi actualii strategi ai NATO, promovând ideea creării „Federaţiei Marea Neagră – Marea Baltică” care ar fi în legătură nemijlocită cu atlantismul şi ar fi duşmanul potenţial atât al Rusiei cât şi al Germaniei.
Crearea axei Berlin – Moscova presupune, în primul rând, zădărnicirea organizării în Europa de Est a „cordonului sanitar” şi a luptei active cu purtătorii rusofobiei din Germania şi a germanofobiei din Rusia. În loc să acţioneze conform intereselor regionale în zona influenţelor comune şi să sprijine unilateral, din punct de vedere politic şi etnic, popoarele înrudite ale acestei regiuni, Rusia şi Germania trebuie să rezolve împreună şi anticipat toate problemele discutabile, elaborând un plan comun de reîmpărţire a geografiei influenţei în această regiune, iar apoi să suprime toate iniţiativele locale ale naţiunilor est-europene de revizuire a planurilor ruso-germane. Totodată, scopul principal trebuie să-l constituie eliminarea categorică a oricărui fel de „cordon sanitar”, spulberarea iluziilor statelor intermediare privind independenţa potenţială faţă de vecinii lor puternici din punct de vedere geopolitic. Este necesară crearea unei frontiere nemijlocite şi clare între Rusia şi Europa Centrală (Germania) prietene, iar perspectiva unui bloc strategic unic pe axa Berlin – Moscova această frontieră trebuie să-şi păstreze importanţa geopolitică ca limită a omogenităţii culturale, etnice şi religioase, pentru a exclude din timp o expansiune etnică sau confesională în spaţiile de frontieră. Relaţiile ruso-ucrainene, ruso-baltice, ruso-române, ruso-polone etc., iniţial trebuie analizate nu bilateral ci trilateral, cu participarea Germaniei. Acelaşi lucru se referă şi la relaţiile dintre Germania şi ţările (popoarele) est europene; acestea trebuie să aibă şi ele un caracter trilateral cu participarea obligatorie a părţii ruse (cu excluderea de fiecare dată a amestecului străin, atlantic, american). Spre exemplu, relaţiile germano-ucrainene trebuie să fie, după necesităţi, germano-ruso-ucrainene; germano-baltice – germano-ruso-baltice; germano-poloneze – germano-ruso-poloneze etc.” (Alexandr Dughin – Bazele Geopoliticii)
sursa: cunoastelumea.ro
