Adrian Sârbu, fostul mogul al Mediapro, continuă seria comentariilor lansate în spaţiul public, pe o reţea de socializare, despre scena politică dâmboviţeană. Ultimul personaj luat în vizor este Preşedintele Klaus Iohannis.
„LA TIMIȘOARA, KLAUS S-A ÎNTÂLNIT CU SELFIE
Un grup grup masiv de reporteri, aflat întâmplător la un eveniment de maximă plictiseală – deschiderea anului școlar, a confirmat că Iohannis, Președintele, a vorbit.
A fost un moment de mare emoție, așteptat cu înfrigurare de doi ani.
Ce ne-a spus?
Că, începând cu acest an școlar, el strigă catalogul.
Că primii în catalog sunt Dacian Cioloș și Eduard Helvig. Simultan cu Președintele, Dacian a început să strige catalogul la Cluj, la UMF, iar Edi la UM fără număr București, zisă și Academia de Doctori în securitate „Gabriel Oprea”.
Ce ne-a mai spus?
Că plagiatul e o formă de hoție, iar plagiatorii vor fi scoși din catalog. Că nu se știe încă dacă a plagiat, dar e foarte important să existe un verdict clar și în timp util, maximum cât durează trasul la xerox al unei lucrări de doctorat. Că, dacă nu a plagiat, să se spună public și să fie apărată în vecii vecilor, ca și până acum. Selfevident!
Că, pentru cei care n-au de gând să plagieze, s-au făcut și se vor mai face locuri în catalog, iar ei ar trebui să intre în partide, să alunge dinozaurii, că nu mai suntem în Ice Age sau în Cartea Junglei. Suntem în Jurassic Park.
Nu ne-a spus ceea ce aşteptam şi a plecat cu catalogul.
S-a trecut la Selfie dezlănţuit pe străzile Timişoarei. În fața magazinului cu lenjerie intimă „Find the one that makes you shine”, Preşedintele s-a întâlnit pe neaşteptate cu un grup de pionieri de la școala Lenau: „Știți care e culmea selfiului? Să-ți facă poze alte persoane!” S-a râs la fața locului, dar mai ales în locația în care se află șeful SRI. Elena Udrea n-a râs, nefiind de față. S-a râs și la Cluj, puțin mai târziu.
Ponta, nelipsit de la toate selfiurile, nu s-a îmbrâncit de data asta să strice poza.
În continuarea acestei dimineți vorbite, Președintele a făcut selfie cu cine i-a ieșit în cale, ca în campania electorală, comportându-se cu timișorenii ca și cum aceștia ar fi fost din Sibiu, unde merge pe jos în fiecare weekend. Nu ca la București unde Băsescu a ocupat mallurile, Udrea bisericile, Dragnea frizeriile, iar Viorel, Sebi și Călin restaurantele și cluburile. Practic, el este obligat să umble în București doar în coloană oficială, acum, când până și Oprea s-a lăsat.
La final, Președintele a mai făcut o poză cu ospătarii și bucătarii restaurantului unde a luat masa, plecând înainte de sosirea Anafului trimis de Ponta în vara anului trecut.
Doamne, mulţumim că am trăit s-o vedem și pe asta: Klaus Iohannis a descoperit Selfie-ul bine făcut!”, a scris Adrian Sârbu, pe Facebook.