Adevăruri
Legea Referendumului precizeaza clar si constitutional ca toti cetatenii romani care au implinit virsta de 18 ani au dreptul la vot, inclusiv cei care traiesc in strainatate, temporar sau definitiv. E adevarat, tot Legea Referendumului contine o aberatie si anume ca romanii din strainatate nu fac parte din Listele Permanente si ca, daca vor sa voteze, trebuie sa se deplaseze, fiecare cetatean dintre cei aproximativ 3 milioane, la ambasade si consulate sa se inscrie pe liste speciale.
E o aberatie si o bariera birocratica in acelasi timp sa conditionezi un drept fundamental de banii si timpul romanului din strainatate. Oricum, Comisia de la Venetia spune clar ca nu pot exista discriminari si ca, atunci cind o lege romaneasca e proasta, Romania trebuie sa aplice legi si tratate internationale, asa cum ne-am angajat prin Tratatul de Aderare la UE.
Ca o precizare, si ii multumesc aici si comentatorului Ion Adrian, CCR trebuie sa valideze Referendumul cu 6 la 3! Orice alt vot, 5 la 4 sau 4 la 5, duce automat la invalidarea Referendumului, atit logic dar si prin spiritul si practica europeana, vezi Germania!
Orice tip de frauda (de exemplu campania masiva, agresiva si ilegala a Antenelor lui Voiculescu din ziua Referendumului) sau orice viciu de organizare a Referendumului (vezi Listele Permanente cu multe erori) conduc la invalidarea consultarii populare. Inainte de a vota pentru validare/invalidare, CCR are de votat daca Referendumul a decurs in bune conditii! Ori se vede limpede ca nu a fost asa, o certifica inclusiv USL care, oficial, prin MAI a demonstrat ca guvernul nu a organizat scrutinul in mod legal. O certifica procurorii care au descoperit extrem de multe fraude in localitatile cu vot de peste 100%!
Dezvăluiri
MAI a descoperit abia vreo 600.000 de romani care cica nu aveau dreptul sa voteze, INSUFICIENT pentru USL si de aceea vor insista pe scoatea din drepturile fundamentale a romanilor din strainatate! Nu au alta solutie! Dintre cei 600.000 gasiti in tara in neregula, peste 400.000 au votat si, prin aproximare, aproape 300.000 au votat impotriva lui TB deci, pe logica lor, doar vreo 7 milioane mai trebuie luati in consideratie! Daca mai scadem si jaful de 1 milion de voturi fraudate, mai ramin 6 milioane de romani care nu il mai vor pe Basescu. Ok, dar ce facem cu cei 12 milioane de romani care poate il mai vor sau au fost indiferenti la lovitura de stat uslamista?!
Tupeul lui Adrian Nastase de a lua la misto procurorii a renascut in masina familiei, un Audi A8 de peste 100.000 de euro cu care si-a plimbat fundul de ministresa a Justitiei madam Pivniceru. Ziaristii spun ca tocmai negocia gratierea lui Nastase impreuna cu jurista familiei!
Tupeul maxim al lui Ponta de a-l ameninta pe judecatorul Danilet, membru CSM, de a acuza CSM-ul ca face jocuri politice arata ca suicidul politic al lui Ponta este ireversibil si ca „glontul” ii va ramine in git pentru toata viata!
Jocuri
Presupunind ca lovitura de stat a Parlamentului combinata cu presiunea mediatica a securistilor de tip Voiculescu si cu mitingurile militarilor cu pensii nesimtite, vor reusi, Romania va avea urmatorul parcurs.
Crin Antonescu va iesi Presedinte in septembrie sau octombrie si, dupa alegerile parlamentare din decembrie va desemna premierul pe care il va impune majoritatea parlamentara. Nu va fi Ponta! Daca Antonescu va refuza, va fi suspendat! Ori, mister Crin stie ca daca va tine Justitia in hatzuri si va face cum i se dicteaza de catre MAJORITATE, si va inchide ochii la jaful banului public, el va ramine prezidente 10 ani! Deci, important pentru primul ales al patriei e sa lase banul public la indemina sacalilor din Parlament si sa tina puscaria departe de ei!
Bani
De unde vor face rost de bani?! Nu stiu dar pot sa imi imaginez. In primul rind, vor face rost de bani pentru ei, de la buget si din banii „albi” pe care ii au in conturile din strainatate! Citeva zeci de miliarde de euro! Apoi vor inregimenta toti oamenii de afaceri care vor fi obligati la taxe de protectie, de tipul Constanta! Vor confisca toate afacerile care merg bine si vor privatiza cu salbaticie toate bogatiile Romaniei, care inca sint multe!
Din ce vor plati pensiile si salariile?! Din impozite nesimtite aplicate tuturor celor din clasa de mijloc sau companiilor nealiniate! Prietenii USL vor beneficia de tot felul de facilitati si scutiri! Timp de 10 ani vor avea bani frumosi pentru pensionari, iar apoi potopul! Africa o sa scrie pe noi! Vor diviza romanii exact dupa manualele de specialitate! Deja i-au sters pe cei 3 milioane de romani din strainatate si pe copiii lor! Plus milionul de romani care vor emigra in urmatorii 2 ani! Visul lor de raminere la putere cu orice pret va transforma Romania in singura tara europeana de asistati social, 100% dependenti de EI, PARLAMENTARII MAJORITATII !
Asa cum am mai scris, O MINUNE ne mai salveaza! Cum sa cred astazi, cu citeva ore inainte de votul CCR, ca niste judecatori, numiti de catre politicieni, vor salva milioane de romani?!? Hai sa fim seriosi! Sa fiti iubiti!
P.S.
Am uitat sa spun ca de miine incepe atacul concertat pe ziaristii inca liberi, dar probabil ca ati banuit! O sa-l vedeti pe MRU luptind cu Antonescu doar pe internet si la vreo maxim 2 televiziuni! Nu uitati ca vom avea o campanie electorala „de carton”, sintem specialist in a mima „democratia”!
Dragilor ma uit cu mila acum la latrina3,e neshte prosti acolo care ma fac sa rad cu lacremi,dati si voi sa le facem raiting,n-ati mai vazut de mult timp o piesa comica in direct,e suparati ca ii apeleaza puscheria. 😆 😆 😆
d-le presedinte este ora 22.04 ,noi va asteptam sa ne dati un semnal.
pana la urma mai bine ca lipsiti ,nici sa nu va intoarceti,ecranele tv. sunt mai curate.
http://roncea.net/index.php/intelmedia/item/320-vocea-de-veceu-a-rusiei-se-ineaca-in-propriul-rahat
E oficial,Base Go Base,latrina3 si pulifricii usl la PUSHCHERIE. 😆 😆 😆
plagiatorule,hai pe ecrane,a…esti plecat,ce pacat,ai avea ce sa spui poporului. DAR tu crinel nu vrei la pupitru de la Cotroceni sa-l intampini pe adevaratul presadinte? Doamne ce rea sunt!
Am si eu o intrebare pentru popaleon,timan,bibli si alte elemente conspirative:cine-i presedintele rommaniei acum?
Buna seara!
GATA! S-a publicat hotararea CCR in Monitorul Of.
Ufffffffff! Lunga vara firbinte a puciului a trecut. A venit, oficial, si ploaia, odata cu Tiranul inapoi la Cotroceni.
Ne-a trecut iarasi glontul pe la ureche! A cata oara?
Traiasca basistii din UE si NATO!
http://www.monitoruloficial.ro/RO/article–e-Monitor–339.html
E disponibil, liber pentru citire, 10 zile de la publicare
Bună seara, Laura! 🙂
Bună veste!Sper ca mâine să apară şi preşedintele cu o conferinţă de presă.
POPALEON rusine sa itzi fie,pe noi chiar ne intereseaza situatzia poporului roman….fiindca nu este suficient sa iti ai numai ‘burdihanul tau plin’ si sa nu te intereseze de restul natziei tale;
Ma intreb acesti USListi calatorind prin locuri exotice,prin intreaga lume oare nu isi pun intrebarea odata…..Doamne de ce nu as face si eu bine tzarii sa fie ca aici…..si sa fie numai pentru noi O.K?!…..fiindca totzi suntem construitzi la fel….
Oare cat de mult ii intereseaza de NATZIA ROMANA ?!….eu cred ca mai mult se gandesc doar pentru interesele lor pasive….meschine….dar sa nu uite ca fiecare e dator cu aceeasi pedeapsa in fatza lui DUMNEZEU….uite ce exemplu frumos ne-ati dat cu MAZARICA al vostru… 😆 ‘TZARA ARDE SI BABA SE PIAPTANA’
CUM E POSIBIL ASA INCHIDERE DE SEZON ESTIVAL A LA ROUMANIE ….. INTR_O TZARA ASA DE SARACA, AMARATA+SECETA ?????!!!!!!!!
P.S. m-au luat apele nu stiu daca am avut continuitate ….dar ii doresc din inima Dlui BASESCU sanatate maxima sa isi poata duce la indeplinire promisiunile facute poporului roman(fiindca am inteles ca se reantoarce la LOCUL MERITAT PE DEPLIN COTROCENI )…..si poate ma va lua si pe mine sa ii pazezc un’CAL’ in garajul domniei sale 😉 😆 😆 )))
Am intrat in pamant de rusine… M-ai facut praf! Rusine sa-mi fie! Nesimtitu’ din mine nu se gandeste la popor, ci doar la bunastarea si huzureala proprie… In loc sa iau exemplu de la politienii nostri dragi, mai ales cei de o anumita culoare, precum si de la adevaratii luptatori pentru adevar si dreptate: ziaristii neinfricati care au stat de partea bravului conducator. Eu ar trebui sa fiu inchis impreuna cu uselistii care au pus in scena lovitura de stat.
Noroc ca mai exista si adevarati patrioti care nu se lasa pacaliti, vigilenti si pregatiti sa lupte cu toate fortele raului, fie ele scoase chiar si din tenebrele haosului…
Erata: politicienii
😆 😆
Antenescu+poanta sunt foc si para De suparati ce sunt au incarcat si atmosfera cu energii negtive. UIn Bucuresti a traznit si a fulgerat, de Doamne Fereste!
😆 😆 ))) Dumnezeu nu doarme alice…..i-a avertizat cu tunete si fulgere,doar….doar se vor trezi la realitate….ca plutesc doar in ‘IREALITATZI’ 😉
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Japonia-dupa_uciderea_studentei_nipone_in_padurea_Otopeni-_-Romania-o_tara_periculoasa_si_salbatica_0_763123730.html#
Fratilor, tara asta „periculoasa si salbatica” este condusa de Base de opt ani, la cel mai inalt nivel!… Eu stiu ca el a facut tot ce i-a stat in putinta sa reformeze statul si structurile sale, dar din pacate, din cauza opozitiei, nu i-a reusit. El n-are nici cea mai mica vina pentru starea statului si a natiei, chiar daca a condus la nivel executiv, administrativ, local, la varf, mai tot timpul in cei 22 de ani scursi de la revolta populara din ’89. Noroc ca a revenit si mai are doi ani de mandat. O sa recupereze tot si va face ce n-a facut in cei opt. Sa-i bage la zdup pe uzurpatorii uselisti, sa fie ordine in justitie si sa asteptam increzatori noul partid, mai curat si mai uscat, al europenilor ungureni si nemti, acea dreapta puternica, viitorul luminos al omenirii!
Cum a organizat referendumul uslamiştii în ţara asta „periculoasă şi sălbatică”:
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3741&mode=view
Pentru că-ţi place tare mult anagrama numelui meu îţi doresc să ai parte în viaţa asta şi cealaltă numai de cele 3:
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=2132&mode=view
Ramane cum am stabilit, ca sa nu mai pierdem timpul aiurea!…
bai nene , nu te doare prostia ??? ??
m-am uitat la OTV azi dupa amiaza si sunt acolo oameni care plang ca nu au unde lucra, din 2008 de cand a inceput criza economica la nivel mondial ,Romania a cheltuit sub conducerea PSD si PNL miliarde de euro, la sfarsitul lui 2008 tara a ramas cu gol in punga si a trebuit sa se imprumute , sa taie din veniturile oamenilor si acum am ajuns din nou in cofa ca toti tampiti se cred politicieni apti de condus o tara , sper sa fie o lectie amara ptr poporul roman in urmatoarele luni si sa se uite de 3 ori pe ce pune stampila in Decembrie 2012…..
Nu stiu daca la voi doare, pe mine nu ma doare absolut nimic. Oi fi nesimtit, nu stiu…
Cu siguranta romanii vor vota masiv pedele si dreapta ungurenilor basisti, satui de jugul uselist. Nu stiu ce intelegi prin „lectie amara”. Pentru cei 7.4 milioane care s-au dus degeaba la vot in miez de vara, lectia amara este verdictul final de azi. Nu stiu cati dintre ei se vor indragosti subit de cel pe care l-au vrut acasa si cati dintre cei 12 milioane ramasi acasa (!!!) vor fi cu adevarat cu ochii pe patratul partidului sustinut de Base… Eu n-as fi atat de optimist in locul vostru.
Nici noi, în locul tău!
Cei 7,4 milioane, e vre-o 4 şi ceva. Că restul e povestea cu cocoşu roşu. FURĂCIUNE LA MAXIM.
Apropo, INTERIMAŢUL e sub Băsescu la vot popular. Deci EVACUAREA(suspendarea) lui este MAI VALIDĂ!
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3747&mode=view
USL isi bate joc de propriul electorat,ala de 5 -6 mil ca pana una alta inca nu este oficiala frauda.Ce reprezinta votantii USL ptr USL? Niste oameni usor de mintit si manipulat ptr ca cei care pretind ca ii reprezinta,de fapt,profita de nivelul de trai scazut si ii cumpara ca pe vite.Mai exact in zonele sarace USL da bani sub forma de ajutoare ptr a face oamenii dependenti de ei.Daca le-ar pasa de oameni ar ajuta la dezvoltarea zonelor sarace ale tarii si am sa dau un exemplu ptr a intelege ce vreau sa spun, in Alexandria-jud Teleorman la Dragnea timp de 20 de ani dupa Revolutie nu a fost deschis nici macar un supermarket, cea mai simpla investitie ptr creare de locuri de munca.Si mai dau un exemplu in vara asta in timp ce Ponta cu Antonescu se luptau sa-l dea pe Basescu jos,minerii din Gorj s-au inchis in mine in semn de protest ca nu li s-au platit drepturile salariale,supravietuind doar cu paine.Sau ce a facut guvernul Usl ptr taranii care au pierdut recoltele ramanand fara surse de finantare. ?Popaleon pe toti astia unde ii pune USL la7,5 mil sau la restul care nu exista ?
USL a distrus si bruma de echilibru macro-economic pe care am realizat-o tot prin sacrificiul nostru avand in vedere taierile de pensii , salarii si restrangerea domeniului privat.
O formatiune politica formata din adevarati politicieni cu simt de raspundere si bine intentionati ar fi profitat de aceasta bruma de stabilitate macro-economica si ar fi adus-o in avantajul propriu printr-o guvernare echilibrata fara excese de nici un fel, insa ceea ce a facut USL in ac vara ne-a bulversat total din toate punctele de vedere si acum trebuie s-o luam din nou de la capat. O guvernare de dreapta daca va fi sa vina la Putere in urma alegerilor din Decembrie 2012, va trebui din nou sa taie din venituri, insa de data asta mult mai mult, ptr a putea sa ne re-stabilizam. Asta a reusit sa faca USL ……si sper sa plateasca la alegeri cu varf si indesat…..sa scapam de ac formatiune tradatoare sau cel putin de cei care au pus in aplicare puciul esuat.
http://www.timesnewroman.ro/politic/7791-10-lucruri-despre-sedinta-de-azi-din-parlament
😆 😆
Tracule, totdeauna esti pe faza! 😀
Rodica, Cristian777, Kukri, Patrocle, Tina, Laura UNDE SUNTETI??
La comentarii la bascalie de Surogatul care s-a diluat in Italia!
Cred ca de ciuda ca pleaca de la Cotroceni a comandat o portie TRIPLA de „fructe de mare” Sper sa fie…otravitoare! 😆 😆
S-or fi dus in Tara Minunilor. Daca cred ca exista o tara in care sa se intample mai multe minuni decat in Romania noastra. Sau la Cotroceni, sa-i ureze bun revenit presedintelui suspendat.
Eu asteptam sa vad emisiuni speciale dedicate evenimentului, articole marete, de bucurie si entuziasm. Aici pare ca nu s-a intamplat nimic… In preajma referendumului era nebunie totala, nu te puteai intelege cu nimeni, acum parca nu-i mai intereseaza.
Cred că ÎNTERIMAŢUL e p-aici
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3738&mode=view
După ce s-a aliat cu
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3736&mode=view
Acum visează săracul
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3737&mode=view
@Paul, la niciuna din link-uri nu se vede nimic. Zice : fisierul selectat nu mai exicta 🙁
ERAU şi la Arici Pogonici şi … au DISPĂRUT!!! Nu ştiu cum.
Sper să nu mai dispară
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3746&mode=view
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3744&mode=view
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3745&mode=view
alice draga, eu abia am aterizat de pe meleagurile natale si nu am avut timp sa va citesc,dar daca este vorba de CRIZEL sa se intoarca de acolo unde este…… dupa mine, atunci cand va reveni bunica(Dumnezeu sa o ierte)de unde este plecata…. mai rau decat a facut, nici ca se putea pentru Romania.
MOFTUL LOR VA COSTA RO.extrem de mult,pe o perioada luuuuunnnnngggggaaaaaaaaaaaa!
xxx
foarte corect si foarte trist !!!!
@all, dar in special @POPALEON:
In tzara Minunilor poare in visele. Ca are muuuulte si luuungi! Aici, in Romania, e cam tzara minciunilor, a manipularilor, a plagierilor etc. Ma opresc aici ca nici nu mai situ ce e bine in Romania. Stii cum e un copil rasfatat si putzin autist? Vazand un castel din cuburi, creat de alti copii cu care se joaca, el nu intelege decat sa dea cu piciorul/b> atat de virulent incat sa sa faca PREF SI PULBERE munca altora. Asa si „autistii’ usl, sub „conducerea exceptionala” a lui Antenescu.
Nu stiu ce pretentii pot sa am de la kk-rau sau Plagiatu’ – astia 2 au reusit sa ne tareasca cu 5 ani inapoi, asa cam pana in 2007 cand toata lumea era reticenta la intrarea noastra in UE, ….am demonstrat din plin cine suntem ptr ca din pacate politicienii sunt reflectia poporului care-i alege –-asa se judeca lucrurile in afara de aceea nici Romania nu este considerata o tara educata, civilizata si cum simt al statului de drept.
Pana cand vom face si noi dovada ca meritam o sa tot tragem ponoase din cele mai diverse si o sa ne tot intrebam de ce nu putem si noi ajunge la nivelul tarilor pe care le admiram si unde politicienii nu isi vor permite niciodata luxul ca prin actiunile lor inconstiente sa-si distruga propria tara……!!!!
Uite ce a comandat la ultima cină
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3734&mode=view
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3733&mode=view
după care s-a EVACUAT singur
Corect Tina,au innebunit cu totul.
Eu cred ca parlamentarii USL nu sunt intregi la minte de aduc tara in asa haos si cadere prin decizia de azi de a boicota plenul ptr citirea deciziei CCR . Este incredibil cat de lasi si josnici au ajuns si cat de mult urasc aceasta tara de nu le pasa de urmarile faptelor lor.
Nu trebuie cvorum pt.citirea hotararii,se poate citi si in fata unui singur om.Presiunea externa asupra comunistilor isi face efectul,pana la urma vor intra in sala cu toate ca nu este necesar.
Buna ziua!
Nu va mai agitati! PSD-istii intra in sala sa faca cvorumul.
Cica (adica „pe surse”), Ambasadorul SUA ar fi luat iarasi jorditza din cui si a inceput sa o agite amenintator spre nebunaticii astia. 🙂
Eu sunt tare curios sa vad cu ce ne va ameninta pe noi ambasadorul ca la toamna sa votam cu pedeleul sau cu ungurenii noi ai lui Base… Sau se va avea grija ca in cele trei luni ramase sa ne apuce iar un dor nebun de Base, scarbiti de uselistii lacomi si neputinciosi?…
Uite cu vă va convinge
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3739&mode=view
‘Nebuni de legat’ Laura draga.
Este incredibil de cata nesimtzire pot da dovada…..nu ii ingrijoreaza starea mizerabila in care se afla Romania de loc; doar CIOLANUL si FUGA din fatza JUSTITZIEI ROMANE….care sunt sigura ca isi va face datoria in continuare ….
In viata mea nu am crezut ca exista astfel de oameni care sa nege legea in halul asta,sunt revoltata,am injurat cat pt.toata viata,nu-i mai suport…
Nasul tu nici acum nu transmiti pe micul ecran? Tot un post fantoma ai?
=))
pai nu voi manipulatzi tot ce ar trebui sa fie normal in Romania?! si…. facetzi tot ce este posibil ca populatzia sa nu intre in posesia ADEVARULUI Alex ?
Grav! Extrem de grav….. pentru situatia din tzara!
Am intrebat personal de ce nu il da pe NASUL TV pe CABLU si o casieritza extrem de sincera din ARDEAL a spus ca nu depinde de ei …..ci totul este de la BUCURESTI 😉 ….deci paronne moi…
Nebunia continuă!!! Lui Ghişe nu i-au zburat minţile, pe care nu le-a avut!!! Vezi ce zicea azi dimineaţă Nea Nelu (Babushka)!!!
http://www.gandul.info/politica/exclusiv-surpriza-ion-iliescu-parlamentul-ar-trebui-sa-corecteze-azi-decizia-curtii-constitutionale-el-poate-lua-decizia-finala-daca-basescu-revine-la-cotroceni-9984312
Niste inconstientzi,in ce hal au putut sa aduca Romania,RUSINE ILIESCULE @CO!
Va doare drept in c – r de reputatzia noastra ca tzara si popor.
Comunicatul guvernului, in care anunta ca ponta se afla la congresul internationalei socialiste e mincinos!
Congresul incepe joi, la data la care ponta se reantoarce in tara!Vedeti documentul pe blogul lui andrei badin.
Unde naiba-i ponta? Nu ca ne-am topi de grija lui, da’ unde se plimba si ce face ponta pe banii romanilor?
boicotează?
Timan ,daca sunteti asa destepti voi USL-isti sa-mi spuneti si mie daca vi se pare normal ca in tara si Prim Ministru si Presedintele sa fie plecati in acelasi timp din tara, daca ar avea loc un atac terorist asupra bazelor militare NATO si ar suna Seful Nato sau SUA cu cine ar vorbi in Romania avand in vedere ca ambii Sefi de Guvern si Stat sunt singuri care au dreptul la Decizii Vitale ????? Asa vi se pare voua normal intr-o tara cu oameni politici responsabili ???
minte luci!
Nu minte, din pacate…Se pare, „ponta si-a pus piciorul in ghips”…
Citatul e din C Ghinea – contributors.ro
…care picior luci?
STANGUL ? 😆 ))))
Te umbratisez Rodica!
Scuze, te imbratisez!!!Mi-a fugit degetul…
si eu pe tine luci,nici o problema si degetele mele imi aluneca anapoda cateodata…dar asta este …la o ‘juna’ ca mine se mai permite 🙂
cvorumul te ridică,
cvorumul te coboară…
eu as zice ca prostia omoara cam tot : simtul realitatii, al penibilului, al demnitatii …si mai ales omoara sansa de a ramane cu ceva bun in istorie pana la urma, a ratat-o USL si pe asta…….insa au uitat ca Romania traieste pe bani de imprumut si a semnat angajamente , se pare ca mai uita USL si faptul ca nervii romanilor nu sunt aceiasi cu cei ai Occidentului…………..!!!!!
http://www.evz.ro/detalii/stiri/EXCLUSIV-Incognito-EVZ-n-localitatea-care-a-votat-250-la-referendum-De-unde-dracu-at-9980.html
Flash mob
„Deci o sa umplu casa de broste, elefanti si porci
Si ca sa-ti fac feng shuiu’ mai exatic un pic
O sa-ti iau si-un koala, o sa-ti iau si un kakadu,
Un varan, un makak si-un cangur pitic.
Ti-am stricat feng shuiu’, karma si tot zenu’ ”
😆
Cristian uite ceva interesant:
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/copacul-minune-care-creste-rapid-nu-arde-usor-si-consuma-mult-co2-va-fi-plantat-in-romania.html
sa traiest Fane. am pus si din astia , acu 4 ani 6 bucati. 3 au murit in prima iarna, ceilalti tot se usuca iarna si inverzesc de jos primavara.
seamana cu socul la lemn, in sensul ca au o mare gaura la interior, in care se ascund toate jiganiile pamantului , mai putin tantarii – motiv pentru care i-am plantat 🙂
mai e un pomisor si la noi, ce creste la fel de repede, e plin bucurestiul de el, se inmulteste salbatic, daca il cureti de crengute – il faci ca pe un palmier, dar asta are o maduva pe centru, nu e gol
Bonne soiree 🙂
Dragilor,
Am participat la Forumul European Alpbach 2012 „EXPECTATIONS – THE FUTURE OF THE YOUNG”, bineinteles prin intermediul camerei de luat vederi.
Ce lume (in sala era prezenta si doamna ministru de Justitie al Austriei)! Cata normalitate!
Vorbitorii discuta despre faptul ca, in ciuda crizei economice, Europa invita noi tari pentru aderare. Care este rolul tinerilor in dezvoltarea Uniunii Europene?
Lucruri normale, probleme normale, pentru oameni normali. 🙂
La noi:
– interimaru’ crizat pleaca in vacanta in fieful mafiotilor, unde gunoaiele nu se ridica cu lunile din cauza ca mafia nu s-a-nteles cu primaria sa realizeze cum cere UE sistemul de management al deseurilor
– prim-plagiatorul se duce la intalnirea familiei partidului din care face parte, dar pe post de premier (cand pleaca si cand vine, probabil si cand se cazeaza la hotel) si pe post de presedinte de partid acolo
– grajdanii ramasi acasa fac pe neghinitza-n patru sa nu tina cont de hotararea Curtii Constitutionale
– dogarii se revolta contra opozitiei
M-am saturat! 🙁 Vreau o tara normala, cu oameni normali. O tara plictisitoare pentru ca nu se intampla nimic iesit din comun, toate lucrurile sunt previzibile, schimbarile de putere decurg lin si normal, lumea isi face treaba pentru care e platita … Cer prea mult, nu? 🙄
„…Cer prea mult, nu? ”
Raspuns: NU, SI NOI, CETATENII OBISNUITI VREM LA FEL.
Aha! Inseamna ca nu numai eu vreau sa ma plictisesc 😆
salut , hop si eu …. hmmm, cam tarzior 🙂
eu nu vreau sa ma plictisesc !!!!
dar nu vreau sa ma sperii
si era cat’pe’ce sa ma sperie pacalicii astia )))))))))))) 🙂
Tot acolo si tot de la „Dan” un banc trasnet !
„26 august, 18:05. DAN
Un roman moare si ajunge la Sf. Petru. Pe pereti vede numai ceasuri si il intreaba ce e cu ele.
– Sunt ceasurile minciunii. Fiecare om are cate unul, zice Sf. Petru. Cand omul spune o minciuna, limba ceasului avanseaza cu o ora.
Omul intreaba:
– Si ceasul acela care nu se misca?
– E ceasul Maicii Tereza.
– Dar ceasurile lui Crin si Victor unde sunt?
– Sunt la WC-uri.Le tinem pe post de ventilatoare.”
Am gasit asta ca raspuns la un articol din „Evz”. Poate fi adevarat, stie cineva ceva despre asa ceva ?!?
„26 august, 18:08. DAN
In trei luni voiculescu-intact-usl a vandut toata rezerva de grane a Romaniei !
Vi se va raspunde ca „a vandut din silozurile pe care le detine si ca este dreptul lui sa vanda si sa cumpere cand vrea”. Deci rezerva nationala de grane era stocata in silozurile din proprietatea lui voiculescu iar animalul de casa Constantin face pe ministrul agriculturii distrugand tot. Fermierii si agricultorii au cerut sa dea stare de urgenta dar animalul de casa a primit ordin sa nu declare pt. a putea vinde el tot !
Grane de cea mai buna calitate!
Silozurile vor fi reumplute cu… mergeti pe camp si vedeti ce si cum s-a facut anul asta.”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/EXCLUSIV-Incognito-EVZ-n-localitatea-care-a-votat-250-la-referendum-De-unde-dracu-at-9980.html
Poate nu e cel mai bun exemplu, dar impresia ca Rusia face si jocurile din Romania se anuleaza. O stire surprinzatoare, dar imbucuratoare: 2 membre ale formatiei de rock din Rusia, care au fost condamnate lqa inchisoare la 2 ani, au reusit sa fuga din Rusia. Si se pare ca se ascund bine-bine intr-o tara care nu are acord de extradare cu Rusia. Pai, dragi prieteni, daca „serviciili” nu reusesc sa-i tina in frau pe ai lor, cum mai credeti ca au castig de „mashinatiuni” peste granite?
http://www.adevarul.ro/international/Doua-Pussy-Riot-Rusia-aruncate_0_762523874.html#
🙁 🙁 🙁 🙁 E emisiune in reluare!
Hei, unde sunteti??? La ora 20:00 incepe Nasul??? Ce faceti, unde ati disparut cu totii? Ca in casa asta mare nu mai stiu in ce…camere sa intru. O noutate, ceva? O glumita? Un zimbet?
Uraaa! Am schimbat numarul odata cu postarea de dinainte: era 1199, si la 19:49 apare 1200.
De duminica
Hei, buna ziua prieteni 🙂
Amspus-o si atunci, o spun si acum , din punct de vedere al imaginii – Romania a incetat sa mai aiba lider din acea dimineata in care a anuntat TB ca renunta la politica dupa acest mandat. Si tot acest circus a urmat declaratiei. Este putin lucru o asemenea declaratie, spun unii ?
hmm, poate nu inteleg ce inseamna imaginea unui sef de stat la romani … si un sef in general, la imposibilii de a avea incredere intr-un sef, decat dupa ce il verifica de 1000 de ori – noi, romanii. Si la cata consecventa trebuie sa aiba un om politic in a-si construi imaginea, cand un singur gest prost face uitat binele.
Undeva aici e o cheie. Consistenta in a-ti crea, cladi, si PASTRA imaginea – ACEASTA CONSISTENTA abia are legatura cu omul – lider din spatele imaginii. Iliescu, in sens rau – a avut consistenta. Basescu – in sens bun are consistenta.
Cei trei pacalici incearca sa speculeze – si isi arunca consistenta. Neamtu, la fel, in sesn bun, e drept si poate din nepricepere, dar cu acelasi rezultat – neicrederea. Si exemplele pot continua.
Multi oameni au avut nevoie de TB. Unii sa tina la el, unii sa nu tina la el, dar cel mai multi sa il stie acolo, om de incredere caruia ii puteai incredinta conducerea. Iar tu iti vedeai de ale tale.
Aud de variante de co-presedinti, 3 la unii, 4 (sic!) la altii. Tocmai pentru ca nu exista consistenta, iar consistenta cere timp si perseverenta.
USL? usl va pierde in toamna, spuneam intre 36-41. Va pierde si daca se desface – dar poate mai putin. Exista un efect, foarte dezvoltat la romani, acela de a vota cu castigatorii. Un efect diminuat tocmai de lipsa de prezenta la vot. Acest efect se va manifesta in toamna si se va aduna efectului de a nu sta pe o corabie ce se scufunda, plus imaginii de cadavru politic ce o va da usl (mi-am promis sa folosesc acest cuvant chiar despre cei ce l-au folosit prima oara, pe principiul efectului ridicarii sabiei).
Dar acum totul merge prea repede. psd si pnl trebuie sa gaseasca tzapul de rezolvat si sa il rezolve repede, pentru a incerca o reinventare, poate impreuna dar , cel mai sigur – separat. Si triada celor 3 copresedinti sunt numai buni pentru asa o ispasire.
PDL? Eu ii sugerez sa il convinga pe MRU sa se inscrie in pdl si sa incerce sa faca un lider din el. Dar sa gaseasca o solutie sa il tina pe TB aproape, macar ca sfat si ca imagine. La TB vor gasi ceea ce altii nu au – o imagine consistenta cladita de un om devenit corect si perseverent.
Cred ca MRU NU trebuie sa se inscrie in PDL. NU trebuie sa isi asocieze imaginea PDLului, care e perceput in mod gresit de majoritatea votantilor din romania (care sunt batuti in cap). MRU trebuie sa candideze din partea dreptei reunita intr-o constructie unitara. NU din partea PDL-ului. PDLul trebuie sa nu aiba pretentia de „greucean” al constructiei de dreapta. Trebuie sa se considere de la egal cu partidul lui MN si cu PNTCDul. Trebuie sa construiasca imaginea unei alternative reale, care vrea sa faca ceva pentru oameni si nu care e macinata de orgolii si lupte interne.
partidul inexistent din spatele unui personaj – sa fim seriosi – nu mai convinge pe nimeni, de acum inainte. de acum inainte trebuie si eticheta si infrastructura. de aia si am zis ca va castiga simbioza ce va arata CAT MAI MULTI OAMENI SERIOSI in spatele etichetei
una dintre „performantele” celor 3 pacalici este spalarea, macar partiala, a pdl. prin comparatie cu ce era sa ni se intample – pdl incepe sa fie iar acceptat
dealtfel, la fel e si in psd – nu se poate renunta la partid – cei de la cluj ca nu isi pot face psd2
Rus, Dancu &co – o singura sansa au – sa ia conducerea in psd sau sa participe la ea, impreuna cu acea parte a psdistilor care li se aseamana .
eu cred ca MRU intelege bine acestea si din aceasta cauza nici nu se mai grabeste sa faca un nou partid
planul lui este presedinte cu TB si pdl in spate. pana la urma MRU este unul dintre marii castigatori ai acestei aproape trecute perioade
Renuntarea la orgolii inseamna colaborare. Mie chiar nu mi-ar conveni o lipsa de proportii, fata de posibilitatea de a administra si guverna si fata de infrastructura.
M-am saturat de experimente. Mi-au ajuns astia 3.
ce imi place deja la aceasta colaborare – este comisia Monicai Macovei. sper sa-si aleaga bine membrii si sa filtreze bine membrii noii aliante
ce mi-ar place, la aceasta alianta, ar fi sa fie IMEDIAT LUCRATIVA. sa poata prelua, cu solutii si un plan consistent, imediat guvernarea.
iar acea comisie sa intre imediat in functie si sa asigure o verificare a celor propusi
Buna, Cristian!
Parerea mea: Sa faca ce-or sti, ca-s alianta, ca-s altceva, cu MRU in PDL sau cu el in alt partid de acolo, cu 4 presedinti, fiecare pe tarlaua lui de electorat si doctrina, sau toti pe-acelasi calapod, DAR SA FACA ODATA!
Si sa iasa la vorbitor, sa se ia de nebunii astia si sa-i combata, ca nu se mai poate!
pai sa o luam pe pasi :
– rapid comisia Macovei, cu „judecatori” propusi si alesi de aliati, de verificat si ei. au mai existat incercari aici, acel cod de etica, dar o comisie interna e altceva, e punere in practica.
– program de guvernare stabilit in comun
– verificarea persoanelor propuse pentru a pune acest program de guvernare in practica. respectarea principiului de practica, PRACTICIENI, specialisti pe domeniu – adica posibilitatea de a fi lucrativ – si nu teorii de garsoniera de student
– prezentarea acestui program si a persoanelor propuse si verificate – opiniei publice
– cererea votului electoratului pentru acest program in noiembrie, DUPA prezentarea si eventual imbunatatirea lui prin contributia societatii civile
Sunt convins ca multi tehnocrati, oameni cunoscuti si verificati ca si atitudine constructiva (un exemplu este Lucian Croitoru) ar sprijini acesti pasi.
eu asa as face … 🙂
🙂 buna Laura
Aici e MRU in direct de la Forumul Alpbach; de la 17.30 ora noastra incepe sectiunea cu programul:
16:30–18:30 Erwin-Schrödinger-Saal
die zukunft der europäischen integration
the future of european integration
1)ivan krasteV Permanent Fellow, Institute for Human Sciences, Vienna
2)niccolo milanese Co-President, European Alternatives, London
3)doris pack Member, Group of the European People’s Party (Christian Democrats), European Parliament, Brussels
4)mihai-raˇzvan ungureanu Former Prime Minister of Romania, Bucharest
5)howard williamson Professor of European Youth Policy, University of Glamorgan, Pontypridd
http://blog.iccd.ro/alpbach-transmisune-in-direct/
🙂
Scrisoare catre nasu’
Buna dimineata!
Va dati seama, o saptamana fara ponta la tv???
De cacarau, nu mai zic!
Poate merge si ponta la ambasada Ecuadorului, ce ziceti?
Învățăturile lui Bin Laden către urmașul lui, Crin Laden
ŞI … ŞOC!!! Bin Căcărău!!!
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3655&t=1
CE M-AM ENERVAT ! dar m-am si amuzat.
Centura din partea de sud a Bucurestiului a inceput sa arate ca pe vremea lui Nastase. Gropi, sleauri, la treceri de cale ferata sari cu masina 30 cm in sus la 30 pe ora. Nimic marcat, benzi de asfalt suprapuse, cu denivelari si de 40 cm in cativa metri, rasul lumii.
M-am evervat ca imi stric bucsele.
M-am amuzat ca multi de au mers la referendum si le stricau si ei.
Or sa ajunga sa se roage sa vina pdl-ul inapoi, la iarna, macar pe vremea alora s-au refacut drumurile. DE ACUM INAINTE SE VA STA.
M-am enervat pentru ca
SORRY pentru ultima propozitie, dublata
BUUUUUUUN, pai ce facu cacarau, balotaj ?
HAHHAHAHAHAHHAHAHAHAHHAHAHAHAHHAHAHAHAHAHA
„La întrebarea „Credeți că ar trebui să se retragă Crin Antonescu din politică sau nu?”, 48% din cei intervievați au răspuns „DA”, 47% „NU”, iar 4% „NU ȘTIU”.”
asa repede ?
pontacu la 11 % ? VARZA, VARZA, VARZA !
„Preşedintele Traian Băsescu creşte în sondaje, în timp ce USL scade. Un sondaj IRES făcut luna aceasta arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, turul doi s-ar ţine între preşedintele PNL Crin Antonescu şi liderul iniţiativei civice de centru dreapta Mihai Răzvan Ungureanu. În plus, 48% dintre românii chestionaţi cred că Crin Antonescu ar trebui să se retragă din politică.
Potrivit sondajului IRES din 22 august, 23% dintre români ar vota cu Traian Băsescu dacă acesta ar candida pentru un nou mandat de președinte. În schimb, Mihai Răzvan Ungureanu ar intra în turul doi al scrutinului împreună cu Crin Antonescu. Premierul Victor Ponta are o cotație de 11 procente.”
http://www.b1.ro/stiri/politica/sondaj-ires-48-dintre-romani-cred-ca-crin-antonescu-ar-trebui-sa-se-retraga-din-politica-36045.html
iar rezultatele sunt sigur mai proaste ca e facut de Dancu
Cristian daca Pontacu este VARZA…..mi-as dori din tot sufletul pentru CRIZEL sau CRINEL sa ajunga VARZA DE BRUXXELES 😆 .
Cei 47% care au zis NU sunt cei care se uita la antena3 unde, am inteles din vorbele celor de la B1, Crin e o prezenta zilnica. Asa se adevereste zicala: nu conteaza ce spui doar sa fii vazut zilnic asa vei fi mereu popular chiar daca nimeni n-are habar despre ce vorbesti.
Trebuie sa recunosc, strategia celor ce-l sfatuiesc pe Crin e ok dar nu va tine multa vreme, Crin e deja plictisitor, sters, bolnav. De asa un om lumea se satura repede.
asa e , Dora. Eu ma uit atent acum la Dancu – loveste adanc in usl si in pnl. ceea ce inseamna ca grupul de la Cluj , daca vor lua puterea in psd – vor arunca la gunoi cele doua entitati
si inca ceva, Dora – apropo de votanti.
eu cred ca o medie de 3 din 10 romani voteaza cu cei pe care ii vad castigatori. ar vota, vreau sa zic, deorece multi dintre ei nu voteaza. aceasta era o problema in trecut.
dar eu cred ca se vor mobiliza mai multi dintre acestia in noiembrie, si atunci, cu usl clar pierzator – s-a ales paradiciul de usl sau pnl, daca se despart
Ar putea fi corecte ambele tale idei Cristian dar stii cum se spune: vom trai si vom vedea! 🙂
Ai totala dreptate in privinta situatiei drumurilor de la noi. De cand au preluat puterea uselistii astia uzurpatori, drumurile arata exact cum erau pe vremea sinucigasului Nastase, lucru care mi se pare normal, fiind vorba de aceiasi pesedisti la carma. Pe vremea pedelistilor drumurile erau mult mai bune, aproape de standardele europene, clasa superioara. Si chiar daca mai dadeai intr-o groapa sapata peste noapte de vreun partizan uselist, adevarat sabotor, parca nu-ti parea chiar asa rau, ca te gandeai ca dai de lucru unui amarat de mecanic, mai cumperi o piesa-doua, castiga si comerciantul de piese, ia si statul TVA-ul, adica merge economia… Acum iti faci praf masina, iti mai trage si politia cate o amenda, nu mai poti s-o repari ca nu ai bani, nu circuli, nu consumi carburanti, nu merg reparatiile, nu se platesc impozitele si activitatea economica aferenta gropilor dispare…
Sunt de acord cu tine, situatia actuala este de nesuportat!… Gropile useliste sunt abisale, nu doar deranjante, sunt un adevarat atentat la linistea cetateanului de rand, la viata si buzunarul acestuia. Vrem inapoi drumurile portocalii: bune, drepte, rezistente si marcate corespunzator! Ca tot ce era legat de guvernarea pe care o regreta tot mai multa lume…
din pacate … pentru ati demonstra ce spun mai sus, astia nu or sa stea long enough la putere ca sa vezi ce se intampla cu drumurile daca tai banii de investitii.
din pacate pentru demonstratia mea si cu noroc pentru tara
Ce treaba au drumurile cu referendumul? Da basescu la lopata in locul alora platiti sa o faca?
A venit inapoi un individ si doar din cauza asta mafia o sa dispara…se intorc medicii, se reformeaza sanatatea….kkt
un individ reprezinta un sistem
se pastreaza sistemul de acum, cu taierea investitiilor si cofinantarilor – vor fi gropi in asfalt
se revine la sistemul dianinte, unde existau investitii – nu vor fi gropi in asfalt
mafia este formata din oameni
doctorii se vor intoarce cand vor castiga la fel
exista posibilitatea, in 2010, sa falimenteze tara. ar fi fost mult mai rau
sa ne relaxam
Guitar Quartet
Dragute fete, si talentate pe deasupra. 🙂
Daca cititi ce scrie Corneliu Turianu, mergeti la link-ul cu „butonul 3”:
http://corneliuturianu.blogspot.ro/2012/08/singura-cale-de-urmat.html
Oare cu cine s-o fi intalnind ponta la Londra?…Ei, de-ar fi ziaristi pe urmele lui…
La Londra sunt f multi rusi…
De cacarau nu-mi fac probleme. El n-are cu cine se-ntalni!
Ba nu, Crizel, cu putin noroc, ajunge prin cartierele rau famate si poate-l ciufulesc aia nitel 😆
Nu va enerveaza, cand auziti „fatucele” de pe toate canalele tv – „presedintele suspendat”?!…Nu le poate spune nimeni ca d-l Basescu este presedintele legitim, daca ele nu stiu atata lucru?
Buna luci!
„fatucele” prea frumos spus pentru aceste GUNOAIE..
ce nu fac ele „fatucele” din ziua de azi pentru bani ?! 😆
de la PoliticStand
Oare cat mai rabdam?
Foarte bine spus!
Fac un apel la romanii din Napoli,ajutati-l pe Crin sa ne scoata din Europa vedeti voi,doar stiti ca suntem inventivi…
Nu-mi miroase a bine…Noua tinta a pucistilor usl – anticoruptia lui Morar
http://www.evz.ro/detalii/stiri/USL-vrea-s-smulg-colii-DNA-997906.html
A postat cineva pe G+ ceva simpatic
Lectia de spaniola
Haideti sa vedeti ceva frumoooos:
http://youtu.be/xJ5m_7OrFkI
Ce frumos! 🙂
Foarte frumos, alice, multumesc!
Buna alice !
😆 ce frumos!
Eu l-as trimite pe Otto al meu sa inlocuiasca pe totzi mojicii din Ro.care impiedica bunul mers al democratziei si sa-i urmeze pe oamenii de buna credintza ( ex.delfinul din link)…..poate atunci vom avea stabilitate si credibilitate in lume 😆 .
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Antonescu_concediu_italia_Napoli-victor_ponta_concediu_londra-USL_vacanta_0_761923911.html
Kkrau la Napoli! Stagiu la mafioti? Oare? Si Copy-poanta la Londra!!! Atentie!!!! Incep Jocurile Paralimpice!!! O concura cu handi in speranta ca poate asa poate sa cistige ceva ! Dar nu i capabil!
HAHAHA!
PS: astia doi jegosi au plecat in vacanta!!! Incearca sa „dribleze” intoarcerea Piratului la cirma!
😉 🙂 🙂
Bon jour, Patrocle! Sac, c-am fost cu 1 secunda ma repede de degetzele decat tine. 😆
Sal Alice! 🙂 )))) nu i bai! Oricum HAHAHA! 😉
Servus Patrocle, HAHAHA! 🙂
Sal. Dora! 😉
Poanta vrea cu tot dinadinsul sa ia si medalia olimpica–> la ce s-o nimeri . Pai dupa cum am aflat a zburat la Londra. Si sta acolo mult si bine, pana pe 31 august. Si ce sa vezi? Pe data de 29 aug a.c. sunt Jocurile Paralimpice. Acu’ cu cine s-a mai zamba, ca Putin nu mai serveste. Poate cu Kim-jong-mong, asta nou??? 😆
Comentariile sunt închise.