Adevăruri
Legea Referendumului precizeaza clar si constitutional ca toti cetatenii romani care au implinit virsta de 18 ani au dreptul la vot, inclusiv cei care traiesc in strainatate, temporar sau definitiv. E adevarat, tot Legea Referendumului contine o aberatie si anume ca romanii din strainatate nu fac parte din Listele Permanente si ca, daca vor sa voteze, trebuie sa se deplaseze, fiecare cetatean dintre cei aproximativ 3 milioane, la ambasade si consulate sa se inscrie pe liste speciale.
E o aberatie si o bariera birocratica in acelasi timp sa conditionezi un drept fundamental de banii si timpul romanului din strainatate. Oricum, Comisia de la Venetia spune clar ca nu pot exista discriminari si ca, atunci cind o lege romaneasca e proasta, Romania trebuie sa aplice legi si tratate internationale, asa cum ne-am angajat prin Tratatul de Aderare la UE.
Ca o precizare, si ii multumesc aici si comentatorului Ion Adrian, CCR trebuie sa valideze Referendumul cu 6 la 3! Orice alt vot, 5 la 4 sau 4 la 5, duce automat la invalidarea Referendumului, atit logic dar si prin spiritul si practica europeana, vezi Germania!
Orice tip de frauda (de exemplu campania masiva, agresiva si ilegala a Antenelor lui Voiculescu din ziua Referendumului) sau orice viciu de organizare a Referendumului (vezi Listele Permanente cu multe erori) conduc la invalidarea consultarii populare. Inainte de a vota pentru validare/invalidare, CCR are de votat daca Referendumul a decurs in bune conditii! Ori se vede limpede ca nu a fost asa, o certifica inclusiv USL care, oficial, prin MAI a demonstrat ca guvernul nu a organizat scrutinul in mod legal. O certifica procurorii care au descoperit extrem de multe fraude in localitatile cu vot de peste 100%!
Dezvăluiri
MAI a descoperit abia vreo 600.000 de romani care cica nu aveau dreptul sa voteze, INSUFICIENT pentru USL si de aceea vor insista pe scoatea din drepturile fundamentale a romanilor din strainatate! Nu au alta solutie! Dintre cei 600.000 gasiti in tara in neregula, peste 400.000 au votat si, prin aproximare, aproape 300.000 au votat impotriva lui TB deci, pe logica lor, doar vreo 7 milioane mai trebuie luati in consideratie! Daca mai scadem si jaful de 1 milion de voturi fraudate, mai ramin 6 milioane de romani care nu il mai vor pe Basescu. Ok, dar ce facem cu cei 12 milioane de romani care poate il mai vor sau au fost indiferenti la lovitura de stat uslamista?!
Tupeul lui Adrian Nastase de a lua la misto procurorii a renascut in masina familiei, un Audi A8 de peste 100.000 de euro cu care si-a plimbat fundul de ministresa a Justitiei madam Pivniceru. Ziaristii spun ca tocmai negocia gratierea lui Nastase impreuna cu jurista familiei!
Tupeul maxim al lui Ponta de a-l ameninta pe judecatorul Danilet, membru CSM, de a acuza CSM-ul ca face jocuri politice arata ca suicidul politic al lui Ponta este ireversibil si ca „glontul” ii va ramine in git pentru toata viata!
Jocuri
Presupunind ca lovitura de stat a Parlamentului combinata cu presiunea mediatica a securistilor de tip Voiculescu si cu mitingurile militarilor cu pensii nesimtite, vor reusi, Romania va avea urmatorul parcurs.
Crin Antonescu va iesi Presedinte in septembrie sau octombrie si, dupa alegerile parlamentare din decembrie va desemna premierul pe care il va impune majoritatea parlamentara. Nu va fi Ponta! Daca Antonescu va refuza, va fi suspendat! Ori, mister Crin stie ca daca va tine Justitia in hatzuri si va face cum i se dicteaza de catre MAJORITATE, si va inchide ochii la jaful banului public, el va ramine prezidente 10 ani! Deci, important pentru primul ales al patriei e sa lase banul public la indemina sacalilor din Parlament si sa tina puscaria departe de ei!
Bani
De unde vor face rost de bani?! Nu stiu dar pot sa imi imaginez. In primul rind, vor face rost de bani pentru ei, de la buget si din banii „albi” pe care ii au in conturile din strainatate! Citeva zeci de miliarde de euro! Apoi vor inregimenta toti oamenii de afaceri care vor fi obligati la taxe de protectie, de tipul Constanta! Vor confisca toate afacerile care merg bine si vor privatiza cu salbaticie toate bogatiile Romaniei, care inca sint multe!
Din ce vor plati pensiile si salariile?! Din impozite nesimtite aplicate tuturor celor din clasa de mijloc sau companiilor nealiniate! Prietenii USL vor beneficia de tot felul de facilitati si scutiri! Timp de 10 ani vor avea bani frumosi pentru pensionari, iar apoi potopul! Africa o sa scrie pe noi! Vor diviza romanii exact dupa manualele de specialitate! Deja i-au sters pe cei 3 milioane de romani din strainatate si pe copiii lor! Plus milionul de romani care vor emigra in urmatorii 2 ani! Visul lor de raminere la putere cu orice pret va transforma Romania in singura tara europeana de asistati social, 100% dependenti de EI, PARLAMENTARII MAJORITATII !
Asa cum am mai scris, O MINUNE ne mai salveaza! Cum sa cred astazi, cu citeva ore inainte de votul CCR, ca niste judecatori, numiti de catre politicieni, vor salva milioane de romani?!? Hai sa fim seriosi! Sa fiti iubiti!
P.S.
Am uitat sa spun ca de miine incepe atacul concertat pe ziaristii inca liberi, dar probabil ca ati banuit! O sa-l vedeti pe MRU luptind cu Antonescu doar pe internet si la vreo maxim 2 televiziuni! Nu uitati ca vom avea o campanie electorala „de carton”, sintem specialist in a mima „democratia”!
Basescu este si va ramane politicianul nr 1 in ultimii 20 de ani. Este interesant cum s-a chinuit si se chinuie USL-ul sa-l tina pe margine timp in care ei fac toate nenorocirile,acest lucru este in dezavantajul USL chiar si daca va reveni la Cotroceni, ca deh se poate lungi si asta , acest joc mi se pare ca devine deja extrem de periculos doareace UE are un rol primordial privind acordul stand by cu FMI si BM , si tare ma tem ca in prag de iarna o sa ne trezim si cu suspendarea banilor sau mai rau cu obligatia de a returna ad hoc ce datoram, fapt ce ar duce imediat la colapsul economic-financiar al tarii.
Logica unui copil de grădiniţă ne-ar spune că Băsescu este cel mai tare şi trebuie OBLIGAT să stea în funcţie şi după expirarea celui de-al doilea mandat, pentru că îi are la butonieră pe toţi marii lumii, Obama, Mekel, Hollande, Barroso. Toţi abia aşteaptă să le spună ce să facă, Nu mai vorbes de presa internaţională, care îi este total aservită. Ce să facă felix şi căcărăii cu antenuţele lor în faţa coloşilor aseriviţi lui Băsescu.
Buna dimineata timane!
Multzumesc de intrebare,destul de binisor am imbracaminte adecvata 😆 .
Eu nu am ce discuta cu cei care apara nulitatile si incurajeaza manipularea poporului cu’ TIVIUL’, vreau la conducerea tuturor institutziilor statului oameni competentzi,specializatzi in domeniul pe care il conduc si sa se termine cu,coruptzia din Romania…sa fie lasata JUSTITZIA INDEPENDENTA.
Si mai vreau ca acest presedinte asa cum este el T.B. sa fie lasat in pace sa isi duca mandatul la bun sfarsit.
Asa cum au fost lasatzi precedentzii sa isi duca mandatul la sfarsit fara sa fie sicanatzi,acelasi lucru sa se intample si cu actualul,desi a avut cea mai grea perioada de guvernare;(repet sunt total INDEPENDENTA,nu sunt PORTOCALIE ,dar sunt de partea celor care vor schimbarea in bine.)
De ce?! fiindca ROMANIA A FOST JEFUITA DUPA ’89 si posturile lui VOICULESCU si VANTU au tras-o tare cu propaganda invatzata de la vecinii nostri ….si acum avem rezultatul pe care il vedetzi si voi dar nu recunoasteti,fiindca probabil traitzi bine.(cu sigurantza nu avetzi o pensie sau salariu de 500 sau 700 lei….
p.s. eu mi-am spus pozitzia mea ca om simplu,nu sunt jurnalist nici nu am masterate 😉 …am eu ceva 😆 dar asta este strict personal …VREAU CA TOT ROMANUL SA TRAIASCA DECENT SI SA FIE O TOTALA SCHIMBARE LA FATZA A TOT CE MISCA IN ROMANIA….incepand DE LA FIGURA TZARANULUI ROMAN,ARHITECTURA SATULUI SI ORASULUI ROMANESC PANA LA ULTIMUL POM PLANTAT PE DEALURILE GOLASE DIN TZARA NOASTRA .
O zi buna Rodica, vorbim mai pe seara!
„Daca ataci replica unui prost, risti sa te trezesti cu tot prostul in discutie…dar daca il ignori, prostul ti se urca in cap” – N. Iorga
Buna dimineaetza luci,alice,tina70,profa,night,Cristian,laura,hestia @co va doresc un sfarsit de saptamana minunat si ne auzim pe saptamana viitoare.
Va imbratisez cu multa dragoste!
Am postat in acelasi timp(9:48), vad ca vei lipsi dintre noi cateva zile.Sa ai o mini vacanta
cat mai placuta.Te imbratisez si eu cu mult drag!
Multumesc, asemenea si tie, Rodicutzo ! Sa ne „vedem” sanatosi saptamana viitoare !
Bună dimineața Rodico! Cum te descurci cu căldura?Eu nu am priceput, tu chiar vrei să scape țara de nulitățile convenabile hoațe care populează toate instituțiile statului? Și tu crezi că eu, john, popaleon, decebal și chinezu am zis vreodată altceva pe aici? Aștept să confirmi că de fapt tu vrei, iar noi suntem împotrivă, ca să putem continua discuțiile de pe poziții clarificate.
vad o mare asemanare, dpdv cariera si imagine publica – intre pivniceru si cea de la loterie
parea un om cat de cat cu viitor atunci si acum e o varza imaginea ei
acum, nu stiu cat de bune profesioniste erau in ceea ce faceau – dar ca imagine publica – le vad pe amandoua jos. iar cariera fara imagine …
Ti înşăli dragă, iaca imajine la Temnişeru
https://www.nasul.tv/forum/download/file.php?id=3668&t=1
„Cum au iesit liderii USL din incercarea de demitere a lui Basescu?
Cred ca au pus in evidenta tot ce nu s-a vazut inainte. Ponta este un om care a trait toata viata in minciuna. Si-a mistificat cariera, identitatea. El nu e nimic din ce spune ca e: nu e nici doctor, nu e nici procuror, nu e nici prim-ministru.
Doctor nu e pentru ca si-a plagiat teza. Nu e nici Master prin Catania sau la Oxford. Procuror nu poate fi un om care incalca legile cu o usurinta demna de un criminal in serie. Iar prim-ministru nu poti fi doar pentru ca ai girofar si coloana. Trebuie sa guvernezi o tara, ai niste responsabilitati.
Crin Antonescu e bolnav de putere. Si cred ca in general e un om extrem de labil psihic. Si isi acopera labilitatea intr-o mare de vorbe, fara sa spuna nimic. E un om care n-a facut absolut nimic in viata lui si care are pretentia sa ajunga presedintele Romaniei. Dupa parerea mea Antonescu nu trece de nici o evaluare psihiatrica serioasa. Asadar, au iesit asa cum sunt. Si-au evidentiat mai bine profilul uman.”
http://www.ziare.com/lazaroiu/consilier-prezidential/lazaroiu-antonescu-nu-trece-de-o-evaluare-psihiatrica-serioasa-interviu-ziare-com-1185865
Nici de o evaluare psihologica normala nu stiu daca tontonescu poate trece !!!!!
CSCI al lui Bogdan Teodorescu (sociologul ala din stenogramele PNL) a facut primul clasament dupa referendum: USL are 62% iar pe MRU l-au sarit ca are peste 35% (cf acelorasi stenograme) si inca nu l-au dat in judecata, bag seama:
http://www.ziare.com/alegeri/sondaj/usl-sare-de-60-la-suta-in-primul-sondaj-de-dupa-invalidarea-referendumului-1185999
da , joi
niste prosti
good night for everybody !
usl sa se pregateasca de 38-41, am tot spus-o.
o scurta perioada in opozitie si o destramare imediata, primul semnal fiind plecarea primarilor
dreapta + udmr, cu mru prim ministru
s-ar putea mai putin daca luam in calcul si gratierea lui Nastase sau schimbarea ilegala a sefilor Parchetelor….asteptam cu interes interventia Min Justitiei in vederea obtinerii celor de mai sus , ca doar nu degeaba s-a luptat USL -ul sa o aduca……si astept cu interes sa vad daca Luni chiar va fi reinstalat Basescu la Cotroceni………
zugzwang, Tina
vine – se incheie puciul, e rau pentru ei
il impiedica – … 🙂
Daca CSM nu ar fi dat OK-ul ptr Pivniceru, criza s-ar fi prelungit si vonovatul era tot Basescu , ca deh ”cetateanul din garaj” manuie totul , nu ?? Acum ca Mme Pivniceru este Min Justitiei lucruirle ar trebui sa se termine aici si Luni Basescu sa revina la Cotroceni–si toti sa incerce sa coabiteze cum spune lumea, eu am dubii si cum zice vorba aia –va fi mai rau inainte de a fi mai bine ” –astept sa vad minunea 😀
Păi tot conform sondajelor lor ,80% dintre romàni trebuiau să se prezinte la referendum şi să-l demită pe T.B
Sunt atàt de îndoctrinaţi în minciună încàt se mint între ei.
buna seara ,dragi prieteni
graba mare pe USLichele cu Mona ….sa vedem ce miscari vrea sa faca
Servus, Night!
Sa vedem cum vorbeste cu Viviene Reding. Ca cele 11 puncte de pe lista inca frig la degetzele 😆
o sa vorbeasca o engleza cu accent rusesc
Si cand o fulgera-o Reding de dupa ochelari, ii va pieri graiul, ca lui Corlatean, or ba?
😆 Laura cred ca nu va avea timp sa ii faca CIP…CIRIP… nici in ruseste( pe care banuiesc o cunoaste mai bine si are si accentul mai OK) in fatza Dnei Reding 😆
Sa aveti somn usor!
puciul a esuat!Dar cei care l-au provocat se duc linistiti acasa?Zilele de suspendare au dat Romania inapoi cu peste 5 ani,va vine sa credeti,oare trebuie eu,cetatean cu drepturi egale in UE sa port rusinea facuta de acesti incompetenti ,PROSTI,INCULTI,INFATUATI,….plecati si lasati-ne ,nu va mai suportam!
Si daca Basescu, in stilul sau caracteristic, merge luni la Cotroceni, isi reia mandatul(simbolistica n-o mai explic), iar a doua zi, marti, pe 28 august, isi da demisia, asa incat alegerile sa fie simultane, parlamentare si prezidentiale, iar Dreapta va avea candidat, pentru presedintia tarii, pe doamna Kovesi?
Mie unul mi s-ar parea lovitura de gratie data derbedeilor care inca mai cred ca Romania si institutiile sale sunt jucariile lor.
Polarizarea despre care s-a tot vorbit, desi aparent era datorata conflictului Basescu – USL, in urma razboiului politic, polii au devenit mai clari ca oricand, pe o parte aparatorii democratiei, iar pe cealalta parte borfasii. Ei bine, tocmai d-asta, o candidatura a doamnei Kovesi, ca simbol al luptei impotriva hotilor, ar face ca multe multe milioane de romani sa o voteze, inclusiv din randul celor care l-au vrut demis pe Basescu!
Eu cred ca in conditiile date ar fi singura noastra sansa, ca tara, sa recastigam rapid increderea investitorilor si a fortelor politice democratice din Occident, doamna Kovesi fiind un om respectat si de incredere pentru UE si SUA.
Repet, singura sansa!
Salut Finul
TB e un om politic prea responsabil sa nu stie unde suntem acum si sa nu incerce sa apare tara pana inteleg oamenii unde am fost dusi.
Romania trebuie sa incerce sa salveze ce se mai poate salva, dpdv imagine in Europa si in Nato.
Nu iti fa probleme, cei de la usl vor continua sa isi taie craca de sub picioare si fara a mai face ceva TB, de acum inainte.
Butonand la tv am nimerit TOT DIN GRESEALA la hasnaua3. Nu stiu ce zicea tembela de Oana-nu-mai-stiu-cum ca Aspazia a dat note informative despre Stanoaica. POATE INVERS, ca doar baba-cloantza a fost dovedita. Mai era in studio si „junele” Roman
Asa cum zici tu am citit si eu pe undeva, dar nu mai stiu unde.
Incetarea platilor statului
Incetarea de plati nu este de neglijat, cand te imprumuti net, de acum inainte, indiferent daca vei opri orice investitie. Adica atunci cand nici amanetarea viitorului nu te mai opreste din vrie.
Acum – incetare de plati – inca poate parea ca suna benign, dar e o iluzie, e doar o amanare.
Pentru cetateanul mediu si sub mediu, care e majoritar, in special pentru cel de la oras, incetare de plati, precum si crestere de pret la alimente, la iarna, inseamna drama de a nu te incalzi si a nu avea ce sa mananci.
Incetare de plati mai poate insemna benign, pentru Grecia. Romania nu e Grecia, mai ales dupa exibitiunile recente, aici va suna diferit.
Nu ma insel, o balanta simpla poate face oricine, pentru anii care vin. Si orice exces, cat de mic – destabilizeaza. Ce sa mai vorbim de betiile din ultimul timp !
Ce ai vrut sa spui prin: „Ce sa mai vorbim de betiile din ultimul timp !”
Ale cui betii? Ale lui Antenescu?
si ale lui. intreg planul usl este tot atat de departe de „excesele” acceptate ale politicii , cum este o betie crunta fata de un paharel de vin la masa
ca si in bridge – sistemul financiar are procedura de „contra”, cand politica guvernamentala sare calul si incearca un „contract” (ca sa pastram termenii) greu realizabil.
astazi am vazut un asemenea mesaj. cu o zi inainte de planificata emisiune de titluri a ministerului de finante, din cele pe 4 ani, pentru depozitele cu scadenta la o zi, au aparut dobanzi overnight de 9,25 -9,5%.
dobanda Lombard-acordata de BNR ca facilitate, a atins un neasteptat 9,25%.
este un „contra” acordat si de banci dar si de BNR, unor planuri defectuoase de miscare a finantelor
Interesant…I paragraf.
si iata un exemplu de cum poti, nu ceda din suveranitate – ci de-a dreptul lichidare de tara, la talcioc !
Grecia isi va vinde insulele, dupa care „planifică să scoată la vânzare şi companiile de cale ferată şi de apă, iar cei mai interesaţi de astfel de achiziţii par să fie investitorii chinezi.”
uneori nationalismul prost inteles, amestecat cu populism ieftin de politicieni prosti – are exact efecte inverse.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/grecia-isi-vinde-insulele-pentru-a-si-plati-datoria-externa-899065.html
😆 Auziti ce zice Cristoiu pe B1:
„Nu vedeti ca liberalii sunt mai isterici decat usl? Pnl sunt ca adolescentii care n-au mai avut nicio femeie pana acum”
😆 )))))
A zis Andronic – b1 – ca astia-s in stare sa modifice hotararea Curtii…
Sunt in stare dar n-o s-o faca. Andronic e fitilist. Da din gura.
NU AU CUM. NU AU INCOTRO! 😆
Le clantzane dintii in gura din cauza UE+Angela Merkel. Tot ce fac ei cu atacuri idioate este NUMAI ptr latratorii lor platiti. Chiar, mai sunt la Universitate? Lui Dogaru i s-a intins parul de nu se aude pe posturi? Ca Nasultv- la articole+B1+Protv n-au mai zis nimic de el. Doar azi l-am vazut pe generalul(r) Abraham cum tzipa ca decizia CCR e incalcare grava a avidentelor. Asta- generalul- mai venea si pe la Nasul, da’ parca avea ALTA VIZIUNE. Acu’ „s-a infratit” cu Doaga?
Pe web cam se vede ca sunt. Cam tot atat de multi ca ieri.
Abraham ala striga ca un isteric (astia sunt toti isterici?).
Buna Laura, luci, cris777 &co. Prostul, daca nu are argumente, tipa isterizat, pe principiul „timoreaza-i, ca sa le inchizi gura” !!!
Ma uit la latrina3,si vad niste pulifrici care nu se satura de supt.Pulifricii sugatori,fac atacuri asupra judecatorului CC,Aspazia Cojocaru,uitand sa spuna ca aceasta doamna a fost numita de puscariasul lor nastase.
Se bucura acesti pulifrici de numirea lui pivniceru,ca si cand l-ar fi prins pe Dumnezeu de Picioare,uitand sa spuna ca nu va putea face nimic,si tot ei vor ajunge la Puscarie. 😆 😆 😆
sau tiriplici cum zice Base 🙂
tot aia-i!
Cica despre ea ar fi scris in unele „turnari” madam Stanoiu. Deci a fost turnata, nu a turnat.
Toti ochii strainatatii pe D-na Pivniceru 🙂
http://www.contributors.ro/administratie/to%C8%9Bi-ochii-strainata%C8%9Bii-pe-doamna-pivniceru/
. 🙂
veve pune curcile pe ei să le ciugulească chestia aia de care vorbea tina70 într-un comentariu anterior!!!!!
Da, Cristian, asta dupa toate cele intamplate in vara asta, dupa raul facut tarii cu buna stiinta…Asta e dovada ca s-a dorit distrugerea Romaniei…Si ar mai vrea si razboi civil…
Prea vad negru seara asta( contribuie si lalaiala cu presedintele), am asa un sentiment de suprasaturatie ca…
buna Luci,
statul a functionat in ultimii ani, si cu bonusuri mai mici si ce reduceri de personal, unde era cazul. Toti spuneau ca se va bloca. Din contra, a mers uneori mai bine.
Ce fac astia acum – o vom plati in curand. Pierderile mari din agricultura nu pot avea decat un singur rezultat, avand in vedere ca si omul de la tara isi doreste macar banul investit inapoi. Pretul crescut la alimente. Chiar si la cele „de sezon”.
Deoarece agricultura nu prea e fiscalizata, nu se vede clar efectul pierderilor acum.
Dar stati sa vedeti ce va fi la iarna! Lipsa alimentelor le va face si mai scumpe, mai ales in perioada de iarna. Lipsa furajelelor va creste pretul carnii.
in nadejdea astora, prieteni – conserve si rezerve cat incape pentru la iarna ! 🙂
neaparat!
„muntii nostri aur poarta/noi cersim din poarta-n poarta”…
Regret guvernul Boc si MRU, chiar cu neajunsurile pe care le-au avut, minuscule – fata de astia.
O politica de guvernare opusa celei din 2010 , care a salvat Romania atunci – o va scufunda acum. De la o gospodarie, la o firma si la o tara – politica acum este austeritate si precautie!
Nu am vazut nici o masura corecta pentru redresare economica si precautie.
Am vazut:
– marire salarii bugetari
– masuri de asistenta sociala
– marirea aparatului de stat, prin angajarea a inca 564 de judecători şi grefieri, prin asigurarea angajarii absolvenţilor din 2012 ai academiilor militare, precum şi pentru cei ai Academiei de Poliţie, promoţia 2011, care aveau posturile blocate.
De unde bani disponibilizati:
– de la coparticipare stat la proiecte pe fonduri europene
Aceasta politica, aplicata si de liberali cu sprijin psd, o stiu. Ea a dus tara in pragul falimentului in 2010. Numai ca ea a fost extrem de nociva si atunci , pe crestere economica – va fi dezastruoasa acum, pe recesiune si criza.
Ce concluzii trag ? Ori cei de la usl chiar nu stiu sa guverneze. Ori au inceput sa cumpere voturi, fara nici o responsabilitate pentru tara. Ori deja stiu ca vor pierde si au inceput distrugerea de dinainte de a ceda puterea.
Toate trei, insa – vor pune capat „aventurii” noastre capitaliste.
ma refer la rectificarea bugetara de azi. trecand peste continua lamentatie a lui ponta cu „greaua mostenire” de te apuca rasul, daca asculti – te apuca plansul
Pai, l-am vazut pe Georgescu cu cresterea lui negativa. Parca era cam stanjenit.
au marit si deficitul la 2,25, sau 2,50?
Deficitul creste de la 1,9 la 2,25%; cresterea economica revizuita in scadere de la 1,2 la 1,5%
dupa FMI la 0,8, nu?
Asta nu stiu, ca nu tin minte cifre (astea le-am luat de pe hotnews)
Mi-ar fi placut azi, de 23 august sa pot vedea la vreo tv o emisiune despre 1944…Despre maresal, despre rege, aliati si inamici, despre Romania(mare), despre sarmanii romani, care au avut atat de mult de patimit, despre patriotism.
Dar nu se doreste ca poporul asta sa stie adevarul…Si se toarna minciuni, manipulari, tiganii de toate felurile…
Am un mare gust amar…
Televiziunile amintesc de 23 august ceausist, nu de adevarurile istoriei…ca si cum, inainte de suster n-a fost nimic…
Ne distrug bolsevicii, fratilor!Si parca noi nu vedem nimic!
😆 schuster 😆 schuhmacher 😆
Scuze Laura, am scris cum se-aude!
Nu, nu, nu! 😀
Si la noi ii zice la fel, dar n-am mai auzit demult. Ma distram! 😆
Cristian, ai vazut ca tot o tin cu cvorumul, pe toate televiziunile? Ma refer la cvorum pt sedinta parlamentului. Si nici de la pdl n-am auzit altceva.
))))) 🙂 à la Viq … spécialité ! ))))) 🙂
„Viq | august 23, 2012 la 18:22 |
In universul paralel in care s-a refugiat Antonescu, l-a luat si pe Korlatean, sa nu fie singur !
“Avem nevoie să transmitem semnale politice care să genereze încredere Germaniei în perioada următoare şi asta ne propunem să facem”. Declaraţia a fost făcută la RFI de ministrul de Externe, Titus Corlăţean.
Merkel viziteaza Moldova PESTE noi, fara nici un contact si plan legat de Romania, Antonescu o-njura, iar Koko ci-ca “oficial o ducem bine”.
Ba chiar avem sanse sa intram in Schengen prin septembrie !!!
Iar produsul intern brut probabil va face spuma si o sa dea afara din covata……
15 bani lira si 8 bani dolarul…….
Romania va fi centrul Europei, al Asiei, al Americii de Nord, iar de pe la sapte seara, a celeilalte Americi si Australiei.
Africa nici nu se pune ca are zece negri mitititei…..
Ii mananca Vaghele la gratar, cu o singura scobitoare…
…. si mustar de Tecuci „
😆 bravo Cristian imi placi 😉 😆
I-am luat locul DANEI cu emoticoane pe care sper ca mi le acceptatzi si intzelegetzi,chiar daca o mai dau in ‘bara’ cateodata .. 😆
… crème de koko brûléee à la Viq ))))) 🙂
merci beaucoup Cristian 😆 .
„După ce „şi-a aranjat” în această vară dosarul de corupţie, privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, Dan Voiculescu încearcă să scape şi de verdictul de poliţie politică pe care i l-au dat CNSAS şi magistraţii.
Un avocat al lui Dan Voiculescu a depus, pe data de 21 august 2012, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de revizuire a sentinţei prin care s-a stabilit definitiv că a colaborat cu securitatea comunistă.
Cererea de revizuire a fost depusă la o zi după ce Mona Pivniceru şi-a anunţat demisia din magistratură pentru a putea ocupa postul de ministru al justiţiei.
Ziarul „Evenimentul Zilei” a dezvăluit că Mona Pivniceru este o apropiată al lui Dan Voiculescu şi a USL, prin intermediul avocatului ieşean Mihail Vlasov. De asemenea, ambii sunt adversari declaraţi ai lui Daniel Morar, procurorul- şef al DNA. Pivniceru a fost promovată intensiv de televiziunile trustului Intact.”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/EXCLUSIV-n-justiia-condus-de-USL-Dan-Voiculescu-vrea-s-scape-de-Felix-997755.html
corect Cristian,Mona ca om al legii este o NULITATE pentru mine….
Culmea, pe otv subiect interesant.Mihai, Basescu, Antonescu(maresalul, nu cacarau)
Aviz iubitorilor de adevar istoric!
vazut emisiunea, super emisiune, cinste lui Barbu ca a abordat acest subiect si nu l-a trecut sub tacere cum au facut majoritatea din media azi….asta neam ? asta popor ? azi nu s-a discutat decat de numirea si aia fortata pe genunchi a lui Pivniceru la jsutitie prin grabirea fortata a deciziei CSM……………..BLEAH 🙁
Asa-i, Tina…
Ma oameni buni,stati linistiti,cucoana fara CSM si avizul acestui consiliu nu are putere.Aia la CSM abia asteptau sa scape de ea.Membrii CSM au aruncat declaratii in presa,cum ca ar exclude-o din magistratura,fortand-o astfel sa-si dea singura demisia.Alaturi de ea a mai fost azi o prietena apropiata a ei care si-a dat demisia din CSM.Aceasta doamna va propune si va repropune,pana cand o sa iasa ca aia din CSM,ajutati de Tiran. 😆 😆 😆
Da Doamne!
sunt convinsa ca CSM-ul nu i-ar fi dat ok-ul chiar asa pe picior ptr ca normal astfel de decizii se dezbat dar cand sta maimuta de Ponta pe craca in spatele tau , de sila , pana la urma, dai si ok-ul numai sa scapi …cam asta s-a si vrut …!!!! sa doarma si ei linistiti ca si-au numit omul la justitie, culmea ridicolului a fost ca USL nu avea de unde stie daca Basescu o va numi sa nu, pratic nu putea s-o refuze decat 1 data, dar este bine ca si-a asumat-o USL-ul ca daca da draqu si aflam mai stiu ce kk-narii de d-ei tot Basecu era de vina ca a numit-o ……
Stim deja si vom afla tot mai multe kknarii despre ei. Vezi, varanul vrea sa nu mai fie felix
(pe evz), si-a depus cerere la tribunal…sinucisul o sa vrea sa fie reabilitat…sa-i ia naiba, mi-e o lehamite, o scarba….
Nu ma simt deloc confortabil, cu tanti asta la justitie!
De ce, luci? Ai vreo problema cu legea? Di incolo sa se manace intre ei! Cum am mai spus: cine rade la urma, rade mai bine
Azi Antenescu era rosu la fatza, s-a fastacit la sfarsitul „discursului’ de bun venit dat lui madam temnita. E ultimul cantec de labada
Nu alice, n-am vreo problema cu legea. Cu legea n-am avut niciodata probleme. Si, sper sa nu am.
N-am avut, personal nimic, nici cu oamenii legii. Dar, dupa cate s-au intamplat in vara asta ma tem sa nu avem cu totii probleme!
Stim cu totii ca justitia nu e prea reformata, pe fond, nu la v arf si nu includ aici DNA si Parchet. Orice pas inapoi, ne va costa enorm. Si nu ma refer strict la valori financiare.
De asta nu ma simt confortabil, alice.
Buna seara.
Tot in evz, voiculescu vrea sa scape de Felix!
😆 pai ce crezi luci ca numai tu?!
Nu Rodica. Stiu ca multi simtim la fel.
Latrina3 este cea mai fericita pt,numirea lui pivniceru.Canci,nu va putea sa faca nimic,este doar o paiata si atat.
mi s-a facut scarba cand i-am vazut pe toti uslasii in sala mare de la Cotroceni,radiau de bucurie,ponta cu acelasi ras prostesc,cacarau cu pieptul bombat.Foarte multi oameni politici din UE,SUA,au luat atitudine fata de prostiile spuse de ei in 2luni,insa nesimtitii braveaza,se fac ca nu vad ce rau au facut Romaniei,sau sunt atat de prosti incat nu cred. Ce mult este pana luni!
Parlamentar german: Crin Antonescu riscă să nu mai fie luat în serios în Europa
„Primul-ministru Ponta şi domnul Antonescu încearcă să creeze o problemă care nu există. Relaţia dintre ţările noastre este foarte bună, cu tradiţie şi a evoluat de-a lungul anilor. În opinia mea, aceste comentarii nu sunt decât o diversiune ieftină. Ponta vrea să distragă atenţia de la eşecul referendumului şi adevăratele probleme naţionale ale României. Acest lucru nu este într-adevăr demn pentru un prim-ministru şi politician important al unei ţări membre UE. În mod special, comentariile domnului Antonescu au fost dăunătoare, nu pentru Angela Merkel, ci pentru el însuşi. Trebuie să fie atent pentru că nu va mai fi luat în serios la nivel european”, a afirmat Krichbaum.
El a explicat atitudinea critică a Germaniei faţă de România în privinţa respectării instituţiilor democratice şi a statului de drept, prin faptul că ţara sa a fost divizată de Cortina de Fier, iar partea sa din Est a fost nevoită să îndure un regim nedemocratic până în 1989.
„Astăzi, Germania are un cancelar şi un preşedinte care au trăit pe propria piele lipsa libertăţii şi a democraţiei. De aceea Germania este foarte sensibilă în privinţa subminării standardelor democratice şi a statului de drept”, a precizat Krichbaum.
El a menţionat că cele mai puternice reacţii au venit nu doar din partea politicienilor CDU, ci şi de la fostul ministru de Externe Frank-Walter Steinmeier, lider al grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (SPD) şi de la actualul ministru de externe, Guido Westerwelle, care este membru al Partidului Liberal (FDP), iar la nivel european nu doar Wilfried Martens, ca preşedinte al PPE, dar şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, membru al Partidului Socialist European (PSE), au criticat acţiunile Guvernului României.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Antena 3, că România nu este o rezervaţie în care se poate întâmpla orice, şi a arătat că Angela Merkel îl poate lua pe Traian Băsescu în Germania, să îi dea o bucată de pământ „să se joace, cu PDL, de-a Băsescu”.
„Nu are nicio obligaţie România să fie rezervaţia în care se poate întâmpla orice, pentru că aşa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu”, a mai afirmat Antonescu.
Anterior, Antonescu afirmase că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, s-a lăsat folosit de Angela Merkel, el precizând că România se afla „într-o situaţie foarte convenabilă” pentru cancelarul german.
salut night si plecaciuni si respect! 😉 😆
xxx
Buna ziua tuturor!
Acum, ca s-a facut de plecare spre cashi a troll-ului din schimbul intai, sa recapitulam cum stam:
1) Pivnicereasa depune azi juramantul de Ministru al Justitiei. Dau link spre Cetatean, care stie despre doamna, cine este si ce vrea:
http://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/08/23/dna-m-pivniceru-ministrul-justitiei-fragmente/
2) Crizel a incaput in gura nemtzilor:
2.1.)
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Gunther-Krichbaum-Declaraiile-lui-Crin-Antonescu-la-adresa-lui-Merkel-i-au-dunat-lui-nsui.html
Pe surse, Gunther Krichbaum, presedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, a fost un fel de raportor pentru Romania inaintea aderarii la UE iar sotia lui este romanca.
2.2.)
Se pare ca Crizel a intrat si in vizorul colegilor de partid, dar nu e chiar sigur:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Aluzie-la-Crin-Antonescu-Vosganian-n-PNL-lucrurile-s-nu-fie-cum-vrea-un-singur-om-997731.html
Buna, Laura! Nu se vede nimic. Doar Sigral evz, dar patratul in care trebuie sa fie articolul e…ALB 🙁
Servus, Alice!
Eu il vad cu click de pe link.
Eventual, mergi pe pagina principala a ziarului (Actualitate) si gasesti articolul mai jos de recomandarile editorilor.
Cel cu neamtzul e tot pe pag principala la dreapta de poza pivnitei.
Pe ala cu neamtul nu-l vedeam. Acum am vazut dupa indicatiile tale 😀
Dar stati sa vedeti alta SI MAI SI: SUA gata-gata sa rupa relatiile cu noi TOT din cauza lui Antenescu
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Regimul-Antonescu-putea-distruge-parteneriatul-strategic-cu-SUA-997606.html
Link-ul cu Gunther Krichbaum, din nou
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Gunther-Krichbaum-Declaraiile-lui-Crin-Antonescu-la-adresa-lui-Merkel-i-au-dunat-lui-n-997727.html
Aha!!! E băsistă deci şi l-a făcut băsist şi pe soţul ei, Gunther Krichbaum!!! 2 şi 15 a aflat că a mai primit şi bani de la ICR, SIE, SRI, PDL, NG, ICCD. Şi mai e ceva, Băsescu a promis nemţilor Insula Şerpilor cu toată platforma, Munţii Cibinului şi ai Cindrelului, Delta Dunării şi a Eufratului, gazoductul Nabuco şi Southstreamul. Eee, ce mai ai de spus???
Cica i-ar fi dat si o decoratie. Basescu. Pe surse.
Die Königin der Niederlande ernannte Krichbaum zum Großoffizier des Ordens von Oranie-Nassau, 2009 wurde er vom französischen Staatspräsidenten zum Offizier der Ehrenlegion, 2010 vom rumänischen Staatspräsidenten zum Kommandeur des Stern von Rumänien ernannt. 2012 Auszeichnung mit dem Großen Goldenen Ehrenzeichen für Verdienste um die Republik Österreich.
http://de.wikipedia.org/wiki/Gunther_Krichbaum
…
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13080178-judecatorii-ccr-fac-nou-apel-autoritatile-publice-masuri-pentru-oprirea-actiunilor-defaimatoare-adresa-curtii-constitutionale.htm
CCR, sa-l dea afara pe Predoiu, care e de-o varsta cu stalinismul. Nu se poate ca un judecator, de asemenea rang sa iasa in presa si sa denigreze o colega, ca apoi, ca orice USL-ist care se respecta, nu mai recunoaste ce-a declarat.
Cum sa nu scrie si sa se vorbeasca in presa daca cineva de-acolo, care e negru de furie ca s-a respectat legea, isi arata neputinta vinovata?!
Pe Ion Predescu, ca de furie am scris Predoiu.
luci, rodica,…nu mai vorbesc cu persoane…în călduri…în cod portocaliu…Azi puteți servi… cu ve…ve, mici…
Important este ca ai inghitit galusca. In rest…nu mai conteaza.
😆 😆 )))) timan nu sunt in calduri portocalii 😆 sunt in caldurile ADEVARULUI si DREPTATZII in ROMANIA ….vreau sa scapam de HOTZI…cu cine discut fiecare spune;… ne descurcam ca la ROMANIA….asa ceva nu se mai poate trebuie sa se termine cu ‘golaniada’ asta…suntem o tzara europeana,trebuie sa ne integram ca si celelalte tzari din fostul lagar comunist…nu se mai pot tergiversa lucrurile….gata cu ‘HALITUL’ 😉
Tanti Pivniceru va trebui să fie numită de C. Antonescu ministru. Numai că Antonescu are o problemă : legalitatea interimatului. El a fost numit ilegal şi neconstituţional în funcţia de preşedinte la Senat. CCR nu s-a putut pronunţa atunci din cauza ordonanţei care-i restràngea atribuţiile. Inlocuirea lui V.Blaga a fost atacată în instanţa de contencios administrativ, urmànd ca aceasta să se pronunţe.Potrivit legii 554 actualizată, instanţele de contencios se pot pronunţa şi asupra ordonanţelor şi pe calea excepţiei de ilegalitate asupra oricărui act care stă la baza altui act.
Astfel dacă instanţa decide că Antonescu a fost investit ilegal, actele emise de acesta sunt nule, implicit numirile făcute de Pivniceru.
Asul rămàne la justiţie.Depinde cum va fi folosit.
o bucurie nu vine niciodată singură…http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/actualitate-gabriela_barsan-mona_pivniceru-csm-plen-demisie-penal-victor_ponta_0_760724030.html#
rau este sa fi prost ! sa traiesti cu prostii, sa lupti cu prostii, sa incerci sa aperi prostii si sa incerci sa „explici” prostia
http://romanian.ruvr.ru/2012_08_22/85810966/
dar tot e bine ca nu doare … cel putin nu imediat
ca de durut va durea. din noiembrie incepand !
Cristi,
Daca prostia ar durea, unii dintre noi ar umbla chelalaind si urland de…durere !
🙂 destui, cu milioanele. la inventarul recensamantului
Daca ar durea prostia cei care au votat la referendum ar urla de s-ar auzi din pana in China.
Unde esti, Alex?
Daca azi d-na Pivniceru va fi instalata ministreasa, cred ca a venit vremea noastra, odata cu inceputul reorganizarii justitiei pe baze sanatoase. Ce zici, te bagi?
Chiar daca n-avem studii juridice, le putem face repede, cum le-au facut atatia, ca doar n-o fi madam Udrea mai desteapta decat noi.
Nu suntem patati, n-am lucrat in sistem – exact de ce-i nevoie pentru renasterea justitiei blamate si criticate de cei mai multi. Sa-i intrebam de sanatate pe politicienii care se cred de neatins, sa dam jos basmaua de pe ochii zeitei cu balanta si sa indreptam balanta aia, ca prea o tragea spre ei…
popaleone, eu vreau să mă facă…danileț. E liber?
…ca pasarea cerului! Si va ramane, ca are imunitate… Sau tu te referi la post? Postul nu se elibereaza asa usor
S-a dus …Ramadanul. La anul?
Pe Năstase îl ținem 2 ani. Să țină locul cald până în 2014…
Daca doriti sa revedeti
Astia de fapt ziceau in gand- sau macar parintii lor: la ura noastra si scarbia, ceausescu si prostia 🙁
Hai mai, Tracule, ca mi-a pierit pofta de mancare
CSM a luat act de demisia d-nei…
Nu-i nimic, sa semneze cacarau decretul, dansa, sa nu mai fie magistrat. Dupa aia, mai vedem!…
Buna dimineat, Rodica. Hi, hi, hi ce i-ai zis-o lui timanel. Nu pleaca el la manifestatie. Sunt impartiti pe „sectoare” : unii in piata sa streseze tot orasul, iar altii pe internet sa bage „goange” 😆
Buna alice,te imbratisez sa ai o zi buna!
In legatura cu timanel al nostru lasa ca stiu ei ce fac de la 23 August 1944 pana in ziua de azi…nu vor sa le dispara puietzii 😆 ))))
Timane, b.dim. nu ai plecat inca la manifestatzie pentru a celebra ziua de trista amintire 23 August alaturi de Dogaru?! ca nu a muncit viatza intreaga si papa pensie de la 45 de ani si vrea si mai mare.. 😆 ; pentru ce?! chiar nu intzeleg…traieste din contributzia noastra…..si mai stie el de unde 😉
Pai deja la ora asta trebuia sa fii acolo….poate iei si laptopul cu tine vezi sa nu se incalzeazca prea tare 😉
P.S.referitor la virgule si virgulitze nu cred ca e bai mare 😆 , promit ca atunci cand voi iesi la pensie o sa ma preocupe mai mult acest lucru si o SA LE PUN ACOLO UNDE TREBUIE SI IN FOLOSUL OAMENILOR CINSITZI SI CORECTZI…. 😉 ptr.ceilaltzi nu se merita efortul apasarii pe tastatura ,fiindca un procent enorm de mare habar nu au cand si cum sa o foloseasca pe ‘ea’ d-na VIRGULA 😆 )))))))))
Cred ca nu se poate hotari, la care parte sa ramana:”iiiiiii” sau
„aaaaaaa”…
sta, „IN OGLINDA”, sa se decida…
adica:
1. la urechi – timpan
2. la…organ
sau o fi vorba de…coabitare?!
O alta dovada de manipulare jegoasa marca A3: aseara Gadea a terfelit-o cum era de asteptat pe judecatoarea Aspazia Cojocaru pentru ca a avut curajul sa-i faca observatie ca n-are meserie. Dar NIMENI n-a mai spus, nici in JN nici in antene ca madame Aspazia a fost propusa de PSD !!!! Iata, dragii mosului, cum se face trimitere la Basescu a oricarei persoane care nu canta cum le canta USL/A3. Vine iarna si tare mi-e ca si Mos Craciun daca nu aduce ce trebuie va fi omul lui Basescu, un securist si ala care sigur are legatura cu clanul Udrea si bineinteles casa lui Videanu. Asa se fac stirile pentru pinguini. Deci nu uitati, Aspazia Cojocaru, securista sau nu, inculpata sau nu, a fost propunerea PSD !!!
ERATA: „care nu danseaza dupa cum canta” 😀 Graba.
eu l-as da in judecata sa fiu in locul Dnei Aspazia(e om al legii,cu o functzie asa de mare in JUSTITZIA ROMANEASCA),indiferent ce si cum a fost ….sa aduca GADEA probe impotriva.Astea nu are de unde sa le obtzina decat tot de la SEFUL turnatorul sau altzi USListi.
Dar….dar …asta ar trebui si pentru cel de 85 de ani … 😉
In sedinta CSM se va discuta demisia Monei Pivniceru cred ca peste 30 de zile.
Ma uitam ca Monei Pivniceru ii ia apararea Viorica Costiniu,sotia lui Florin Costiniu,ala de a primit PUSCARIE cu suspendare,judecatorul puscarias.
daca va intereseaza… ca tot suntem in stand by politic
Google+ vs Facebook
Buna ziua, tracule!
Te imbratisez, Rodica.
Mi-am baut cafeaua, acum imi beau ceaiul…
luci, ți-am mai spus, tu nu ești Rodica….E clar, ea nu pune virgule unde nu trebuie…Te uiți, încă, în …creci, ca curca?
Dacă nu ai citit Biblia ai o părere proprie despre măgar. Lubrico, înveți…prostii din experiențe proprii…
Da, recunosc, nu la sensul biblic al magarului ma refeream…ci, la celalalt, vazandu-te cum tot exclami pe aici, mai mult sau mai putin voalat: i – a!( stii bancul, adica stii de cand tot spune magarul ” iiii-aaaa”?)
Ce ti-e si cu dihotomia asta…
😆 ))))) nu ma pot abtzine luci in legatura cu magarul 😆 …iii haaaaaaaaaaaaa!!! atunci cand i se reflecta figura(depinde care 😆 ) in apa.
xxx
da Rodica…ha,ha,ha…prima data urechile…”iii”, apoi partea cealalta…”aaa”…
luci te imbratzisez,vad ca ai baut cafeaua azi cu timan 😆 ,si dupa aceea CEAIUL VERDE cu mine ….sa ai o zi buna cu sanatate itzi doresc
si ne auzim mai pe seara …pe racoare…. 😆 (vezi ca nu am intrebuintzat nici o virgula 😆 ) dar ii vine randul….
Sa ai o zi buna, Rodica.
II aratam noi lui timan…tot virgule va vedea…ha, ha, ha!
😆 ))))))) mssssyyyyyyyy !!!!
O imagine face cat 1000 de cuvinte 😀
http://www.pixhost.org/show/1552/13819068_voiculescu.jpg
timane pampalau tolomac,eu am inteles ca votul a fost de 8 la 1.Asa mi-a spus copresedinta mea Aspazia,dar tu esti prea mic ca sa intelegi,pnl-ul tau e pe faras si trebuie sa te obisnuiesti. Copresedinta mea a spus ca nu vrea sa faca puscarie(chiar daca este inamovibila),pt.ca in constiinta ei daca spunea ca referendumul este valid,stia ca incalca legea,dar bine voi sunteti obisnuiti sa incalcati legea,asa v-a invatat jigodia stalinista,mumia aia care bantuie in creierii tai,Ilici Ion Iliescu.
Noi nu vrem guvernarea,voi nu v-o mai doriti,de fapt da-mi un exemplu cu o masura economica buna luata de voi.Stiu ca e dureros si nu poti sa-mi dai un exemplu,pt.ca in trei luni nu s-a luat nicio masura,dar totusi incearca.Apropo, sa nu vii sa-mi spui ca masura economica cea mai buna este crestera cursului leu-euro,ca te dezamagesti si pe tine,chiar daca nu te intereseaza. 😆 😆 😆
ve…ve, ce-ți mai fac curcile? dar…crecile? Soacra e bine?
Timane, pe la noi, prin Ardeal ( unde sunt muuuuulte bogatii, inclusiv in sufletele oamenilor…aurite) se spune cam asa: ala-i fecior de gazda, care cauta gainile de ou cu…!
Cred ca ar putea fi valabil si in varianta …curcilor, ce zici?
nu mă pricep, tu, ve….ve și soacră-sa vă dați …zoofili. Curcile ce zic?
gulu – gulu…
na, ca te-am prins!
PDl…convoacă sesiune extraordinară și o boicotează. UDMR și-a băgat coadă …iar cine te scoate din rahat…sigur își vrea binele lui.Acum știe că e rost de intrat la borcanul cu miere, dar s-ar putea ca votul lui Pușcaș să-i fie și …cântecul de lebădă…Dacă și Europa Fm anunță că la Roșia Montană e aur, minereu, nu doar pulbere, înseamnă că nu le e prea bine…curcilor soacrei copreședinte…
@ dom primar neculai ivascu 😆 😆 :lol:,eu am spus ca am o ferma de curci la soacra-mea,si atat. Eu si soacra-mea suntem copresedinti la acesta ferma.Eu trebuie sa ma mai relaxez din cand in cand,atunci cand rad de pulifrici ca voi,si bineinteles soacra-mea imi tine locul, si imi trasmite doleantele si deciziile curcilor, privitoare la noua denumire pe care v-am dat-o mai sus,suntem firma legala care respectam deciziile unui cvorum,nu puli-parafrazam ca voi,primari ilegali,care ati castigat un mandat fraudat,pe care noi v-am lasat,ca in final sa luati mat in toamna.Dupa revenirea Tiranului la Cotroceni,sa vii sa-ti facem gulu-gulu la urechi,sa-ti dai seama de ce voi in toamna sunteti istorie,si nu veti mai pupa guvernarea. 😆 😆 😆
Veve, o sa dorm mai bine, m-ai facut sa rad cu hohote!
gulu-gulu…
Bună dimineața. Luci, ești pe drumul bun. Cu ve…ve de mână…ajungi sigur la ….o grămadă de creci.Încă două curci o vor privi inteligent ( Te uiți ca curca-n creci, cu el)
Decat „cra – cra”, mai bine ” gulu – gulu”.
Buna dimineata.
luci, curcile normale fac „glu-glu”. Când le chemi le zici„gulu-gulu”…ve…ve nu prea știe pe ce lume trăiește…și tu te apuci să crești curci cu el?
Glasul magarului nu s-aude-n cer, timane…
ve…ve, de ce vreți voi neapărat la guvernare? Îi duceți dorul? Ce mai trebuia făcut și nu ați reușit? Statul e reformat din temelii, stă să cadă…Noroc cu …aspazista răzgândacă. O fi soacră-ta? Se uită la ziariști ca curca-n creci.Tu, crescătorule de curci…plouate, poți să ne spui de ce mergea la pușcărie dacă nu se răzgândea? Cine o băga? Trecutul…? Veștile din pușcărie de la un corespondent, cazat bine în ferma ta, i-au trezit conștiința de …castă? Ori Coșmarul unei infracțiuni …o urmărește? Poate ne spui ce doleanță are curca …copreședintă? Tu ai suspendat-o, măcar o dată?
ve…ve, curcile se trag din dinozauri.Nu cumva voi lucrați pentru Ion Iliescu? Sigur ați lucrat cândva…împreună cu farul vostru călăuzitor…și alți aspaziști…
De ce nu faci tu o fermă de fluturi?
Va doresc noapte buna!
Traiasca 23 August!
Da – in oglinda, cum place unora, nu?
4 iulie – atac la democratie
23 august – revenirea garantului democratiei la locul cuvenit.
Este?
și Conducătorul Iubit!
TRAIASCA LIBERTATEA!
HEY,Romanie,parca RASTIGNITA,
Degeaba vrem sa te’ntrebam”QVO VADIS”?
TRAIESTE TU POPALEON CU ACEASTA ZI….EU NU IMI MAI DORESC ASA CEVA.
Iliescu i-a creat pe liberali, folosindu-i de-a lungul timpului, cu mici exceptii, ca pe niste grajdani. Asta face acum psd, se foloseste de pnl, ca de un grajdan.Pacat de valorile liberale – de fapt, de asta s-au temut bolsevicii: sa nu renasca un partid liberal autentic, care ar fi putut avea un mare viitor. Asa ca, ilici a creat o clona, un grajdan.
A fost simplu, avea turnatori la indemana…
Apoi, au mai crescut destui in pepiniera, se vede.
PNT – au reusit bolsevicii de l-au terminat, inainte sa renasca. Sigur, tot cu ajutor de la grajdani(imi amintesc ca si Marga a fost intai la PNT…- sigur, s-a dovedit tot un grajdan)
Ctitorul grajdanilor, tatucul lor – iliescu!
Comentariile sunt închise.