ADEVARUL | România capitalismului de cumetrie: patru milionari din cinci au supt de la stat

Peste 80% dintre averile celor mai bogaţi o sută de români sunt construite pe baza relaţiei dintre oamenii de afaceri şi autorităţile statului. Metoda de calcul porneşte de la o cercetare The Economist. Studiu de caz: averile celor patru miliardari în dolari pe care România i-a dat în ultimii opt ani. Există însă şi multimilionari care şi-au ridicat averile nu prin afaceri cu statul, ci preponderent prin iniţiative în zona privată.

Era 19 decembrie 2002, când Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, lansa într-un discurs adresat Parlamentului o sintagmă care avea să facă istorie. ”Trebuie să spargem acest capitalism de cumetrie care s-a format în România unde un grup de indivizi interesaţi parazitează finanţele statului, naţionalizând pierderile lor şi reţinând profitul”, spunea Ion Iliescu la împlinirea a 13 ani de la Revoluţie.

Sintagma ”capitalism de cumetrie” a intrat ulterior în limbajul comun ca o metaforă pentru un anumit tip de a face business: pe baza relaţiei dintre oamenii de afaceri şi autorităţile statului. Capitalismul de cumetrie rămâne o realitate şi în România, şi aiurea.

La 12 ani după declaraţia lui Iliescu, revista britanică The Economist a realizat un studiu despre caracterul global al fenomenului. Capitalism de cumetrie există, în ponderi diferite, atât în state emergente (Brazilia, Rusia, India, China), cât şi în Occident (Statele Unite sau Marea Britanie). The Economist a realizat – nu este o premieră – un aşa-numit index al capitalismului de cumetrie (crony-capitalism index, în limba engleză).

Un index al capitalismului de cumetrie

Indexul măsoară cât reprezintă averile miliardarilor care şi-au cosntruit averea pe baza unei relaţii cu statul din produsul intern brut al ţării lor de origine. În Hong Kong, averile miliardarilor prieteni cu politicienii reprezintă aproape 60% din PIB-ul ţării, în Rusia aproape 20%, iar în Statele Unite, sub 5%.

Metodologia publicaţiei britanice este, în principiu, simplă. Britanicii au selectat domeniile care sunt cele mai predispuse la acest tip de a face bani: cazinouri, cărbune, lemn, apărare, bănci comerciale sau de investiţii, infrastructură, petrol, gaz, chimie, porturi, aeroporturi, imobiliare, construcţii, oţel şi alte metale, minerit, mărfuri, utilităţi şi servicii de telecomunicaţii. Capitalismul de cumetrie e favorizat, conform The Economist, de mai mulţi factori: lipsă de competiţie, legislaţie deficitară sau transferul proprietăţilor statului către privaţi la preţuri de chilipir. Această formă de acumulare poate fi corectă sau incorectă.

Lecţia americană

Averile realizate în domenii predispuse capitalismului de cumetrie, în statele emergente, şi-au atins un maxim în 2008, potrivit The Economist. Atunci, averile miliardarilor care şi-au construit companiile în strânsă relaţie cu statul reprezentau 76% din averile tuturor miliardarilor. Acum, procentul a scăzut la 58%. Asta are legătură cu faptul că zonele emergente nu mai sunt, după 2008, atât de emergente, iar Europa Centrală şi de Est reprezintă un foarte bun exemplu în acest sens. Criza din Ucraina înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile.

Revenirea creşterii poate să ducă la o nouă explozie a domeniilor predilecte capitalismului bazat pe relaţia cu statul. Sau, un alt scenariu, ponderea industriilor ”libere” va creşte. Cei mai bogaţi americani au făcut avere până în 1930 din construirea şi finanţarea de căi ferate. Şase decenii mai târziu, Bill Gates, părintele Microsoft, ajungea cel mai bogat om din lume cu o avere construită din producţia şi vânzarea de software. Dar, până la urmă, nimeni nu-i perfect pentru că Bill Gates, la rândul său, a fost acuzat de practici monopoliste.

Modelul românesc: 83%

Pe baza metodologiei care, evident, are imperfecţiuni, am determinat că 83% din averea celor mai bogaţi 100 de români, potrivit listei Forbes România, provine din afaceri bazate pe relaţia cu statul. Cei mai bogaţi o sută de români, potrivit Forbes, deţin active care reprezintă 10% din PIB-ul României. Am completat lista domeniilor enumerate de publicaţia britanică cu marile exploataţii agricole şi serviciile IT care s-au dezvoltat fie prin privatizări, fie prin relaţii privilegiate cu instituţiile publice.

Capitalismul de cumetrie experimentat de România ca ţară postcomunistă a fost esenţa mediului de afaceri din America sfârşitului de secol XIX. John D. Rockefeller, Andrew Carnegie sau J.P. Morgan, trei dintre constructorii Americii corporatiste de azi, au făcut avere din monopoluri industriale sau financiare, intim conectate cu autorităţile statului. Rămânând în istorie, dar revenind pe teren local, Nicoalae Malaxa, proprietarul uzinelor care îi purtau numele (ulterior Uzinele 23 August şi, acum, Faur), cel mai bogat român al perioadei interbelice, era un apropiat al regelui Carol al doilea, iar o bună parte dintre comenzile pe care le primea grupul său industrial proveneau de la statul român.

De-a lungul ultimilor opt ani, lista Forbes USA a miliardarilor lumii, a publicat numele a patru miliardari în dolari din România (clasamentul american e în dolari, iar cel românesc exprimă averile în euro). Fostul mare tenisman Ion Ţiriac a fost cel care a spart gheaţa în 2007. În 2010, trei români au apărut pe listă: Dinu Patriciu (fostul proprietar al Rompetrol şi al ziarului pe care este publicat acest blog), Ioan Niculae (proprietarul grupului Inetragro) şi Ion Ţiriac. Anul următor, în acest club select, a apărut şi Frank Timiş (cunoscut drept primul om de afaceri care s-a ocupat de proiectul Roşia Montană). De doi ani, Ioan Niculae este singurul miliardar român în dolari.

Cei patru au o vârstă medie de 61 de ani, deci dacă ar fi fost una şi aceeaşi persoană ar fi avut 36 de ani la Revoluţia din decembrie 1989 – kilometrul zero al capitalismului românesc modern.

Biografia picantă a lui Frank Timiş

Deşi, dintre cei patru, doar Dinu Patriciu a fost politician activ, conexiunile tuturor cu politicieni sau autorităţile statului sunt de notorietate. Cu autorităţile mai multor state, în cazul lui Frank Timiş ale cărui investiţii actuale în resurse minerale sunt în Africa. Timiş are, totodată, şi cea mai picantă biografie de miliardar. Până să fie preşedintele Timis Corporation, un grup cu investiţii în minerit, petrol, gaze, agricultură, cercetare, omul de afaceri a emigrat în Italia la vârsta de 15 ani şi a fost arestat pentru deţinere de heroină în Australia. Nu în cele din urmă, este primul care în anii ’90 a obţinut de la statul român licenţa de exploatare pentru zăcământul de la Roşia Montană în schimbul a doar trei milioane de dolari. În 2009, o altă companie a lui Timiş, Regal Petroleum, a luat cea mai mare amendă din istoria pieţei secundare de capital londoneze în valoare de 600.000 de lire sterline.

Acum, afacerile lui Timiş acoperă o geografie diversă în state bogate în resurse precum Coasta de Fildeş, Sierra Leone, Senegal sau Rusia. Investitorul locuieşte la Londra, este căsătorit cu Carmen Gheorghiţă (acum Timiş), o fostă prezentatoare TV şi este poreclit în capitala britanică ”teren petrolier” (gusher, în engleză).

Petrol, petrol, petrol

La Londra locuieşte acum şi Dinu Patriciu, după ce a suferit o operaţie de transplant de ficat la sfârşitul lui 2012. Când spui Patriciu, spui, în principiu, Petromidia şi Partidul Naţional Liberal – a fost parlamentar liberal, în mai multe legislaturi. Profesor de arhitectură înainte de 1989, perioadă în care a proiectat mai multe construcţii în ţările arabe, Dinu Patriciu a înfiinţat în 1990 prima societate privată românească – S.C. Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare S.A.. După 18 ani, Patriciu apărea în lista americană Forbes drept cel mai bogat român cu o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari după vânzarea pachetului de control la grupul Rometrol către KazMunayGas, compania de petrol şi gaze a statului Kazahstan.

Grupul petrolier l-a construit către sfârşitul anilor ’90, în urma mai multor privatizări. În 1998, Patriciu a preluat Rompetrol, în 1999 – rafinăria Vega, iar în 2001 – rafinăria Petromidia. Petromidia, considerată inima grupului, a fost cumpărată de la statul român cu 50,5 milioane de dolari (70% din acţiuni). De altfel, privatizarea a rămas în atenţia publică până la începutul acestui an, pentru că o dată cu acţiunile, Patriciu a preluat şi datorii istorice ale companiei de stat în valoare de aproape 600 de milioane de dolari. Datoria, transformată în obligaţiuni, a fost închisă recent printr-un memorandum adoptat de Guvernul României.

După vânzarea Rompetrol, Dinu Patriciu a încercat să iasă din zona capitalismului bazat pe relaţia cu statul, prin investiţii în domenii retail (Mic.ro) şi mass-media (Adevărul Holding), însă în ambele situaţii a acumulat datorii semnificative şi a fost nevoit să renunţe sau să vândă.

În august 2007, Patriciu făcea anunţul că a devenit miliardar prin vânzarea Rompetrol de la sediul fundaţiei sale din strada Mircea Eliade, nr.2. Pe aceeaşi stradă, la numărul 3 se află locuinţa pe care Ion Ţiriac (primul miliardar român) a primit-o de la RA-APPS în 1990 şi pe care, parţíal, a cumpărat-o. În imediata apropiere se află fosta reşedinţă a lui Nicolae Ceauşescu şi locuinţa fostului preşedinte Ion Iliescu.

Cititi in continuare articolul AICI