Zilele trecute, pe site-ul slate.fr a apărut un documentat articol despre cazul Roşia Montană şi despre proiectul exploatării gazelor de şist din România de către firma americană Chevron. Acest site realizează frecvent analize, comentarii, sinteze şi documentare despre evenimente internaţionale recente, care sunt semnate de nume de rezonanţă din presa franceză sau cea nord-americană. În cele ce urmează redăm foarte interesantul articol consacrat problemelor complexe privind Roşia Montană şi exploatarea gazelor de şist din zona Bârladului.
Contrar unor idei preconcepute, România nu este lipsită de bogăţii. Dar nu este ea cea care profită cel mai mult de ele. La Vest este aurul dorit de canadieni. La Est, gazele de şist promise americanilor. Iar la mijloc, manifestaţiile românilor. Autorizând companiile străine să exploateze subsolul său în speranţa că va obţine beneficii, Guvernul nu a făcut decât să provoace explozia mâniei concetăţenilor. Azi, el trebuie să facă paşi înapoi. Să luăm ca exemplu locuitorii din Roşia Montană, care, dacă ar săpa sub casele lor, ar fi cei mai bogaţi din România. Sub acest sat din Transilvania se află cel mai mare zăcământ de aur (300 de tone) şi de argint (1.600 tone) din Europa. Pe ele încearcă să le exploateze din 1995 o societate canadiană, Gabriel Resources. Proiectul prevede o exploatare intensivă sub cerul liber timp de 16 ani prin recurgerea la mari cantităţi de cianură. Este o metodă controversată, interzisă în unele ţări din Europa. De-a lungul anilor, dosarul a cunoscut puţine progrese concrete. Solicitat, în 2011, să dea avizul, Ministerul român al Mediului n-a dat încă răspuns, în timp ce mobilizarea împotriva proiectului se manifesta la nivel local.
Cine va profita?
Dar, iată, Bucureştiul are nevoie de fonduri pentru a-şi umple casele de bani golite de criză. Aceasta întrucât România trăieşte de trei ani sub perfuzia FMI. Efectele economice aşteptate pentru această ţară l-au determinat pe premierul Victor Ponta – care, acum câteva luni, era împotriva proiectului – să pună acest dosar pe primul plan. Guvernul a făcut un proiect de lege ce declara mina „de utilitate publică şi de interes excepţional”. Acest statut ar autoriza compania minieră ca, în numele statului român, să exproprieze localnicii care refuză să părăsească situl. Măsuri excepţionale la înălţimea mizei? Valoarea Roşiei Montane a crescut în acelaşi ritm ca şi cursul aurului: 10.000 euro kilogramul în 2005, peste 31.000 de euro, azi. La ora actuală, zăcământul este estimat la 10 miliarde de euro. „Ce ţară care ar dispune de o asemenea bogăţie nu ar căuta soluţii pentru a profita?”, s-a întrebat preşedintele român Traian Băsescu în 2011, atunci când aurul a atins un vârf istoric. Victor Ponta, devenit prim-ministru, ţine aproape acelaşi discurs. „În calitate de deputat, nu pot fi decât contra (proiectului-n.n.), dar ca premier nu pot fi decât pentru, căci trebuie să atrag noi investiţii în România”. S-a ivit o problemă – statul român este minoritar în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania desemnată să exploateze filonul. Profiturile vor merge îndeosebi la societatea canadiană Gabriel Resources, acţionară cu 75%. Site-ul român de investigaţii Rise Project a publicat, la 31 august, contractul ce leagă statul român de RMGC. El rămăsese secret toţi aceşti ani, în pofida promisiunilor repetate ale premierului de a-l publica. Potrivit acestui document, RMGC, care posedă drepturile de exploatare, achita o redevenţă de 6% din producţie statului român. Pentru manifestanţi, Guvernul a vândut pur şi simplu ţara. În satul Roşia Montană reacţiile sunt împărţite. Sunt cei care rezistă încă, precum Ani şi Andrei, tânăr cuplu care refuză să-şi vândă locuinţa canadienilor. Sunt apoi cei ce s-au resemnat: cu 75% şomaj în regiune, „toate persoanele sănătoase la cap sunt pentru mină”, mărturiseşte Cătălin. Trebuie spus că lobbyul făcut de RMGC nu le lasă altă opţiune. În cantina oraşului finanţată de RMGC, purtătorul de cuvânt al canadienilor, Cătălin Hosu, promite că „mina va crea 3.600 de posturi directe şi indirecte în timpul celor 16 ani de exploatare”. Compania foloseşte deja 500 de locuitori, din care 22 s-au închis într-o galerie minieră la anunţul stopării proiectului. În decembrie, populaţia locală a aprobat prin referendum deschiderea minei, cu 78%. Consultarea, boicotată de opozanţi, a fost anulată din cauza participării insuficiente la vot. De-a lungul anilor, majoritatea celor 2.000 de locuitori şi-au vândut casele şi au plecat.
12.000 tone de cianură pe an
„Preţul ce trebuie plătit pentru a crea câteva locuri de muncă este prea ridicat”, apreciază Sorin Juca, unul dintre cei mai îndârjiţi opozanţi. Salariat la o mină de stat până la închiderea acesteia, în 2006, el a creat fundaţia culturală Roşia Montană pentru a apăra patrimoniul ameninţat. „Preţul de plătit” sunt cele 900 de familii expropriate, 4 munţi decapitaţi, 7 biserici distruse, 7 cimitire mutate, galerii romane clasate în patrimoniul naţional – avariate şi mai ales 250 de milioane de tone de deşeuri de cianuri stocate într-un bazin apărat de un baraj, în amonte de Roşia Montană. Acest pericol este cel care a provocat mobilizarea la Bucureşti. „Noi nu vrem cianură, noi nu vrem dictatură!”, au scandat zilnic, în primele zece zile din septembrie, manifestanţii la Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării, dar şi la Paris, Londra şi Bruxelles. Cei ce sunt împotrivă nu sunt neliniştiţi fără motiv: în anul 2000, la Baia Mare (nord-vestul României), avarierea unui baraj similar a dus la deversarea a 100.000 de tone de cianură în Dunăre, provocând moartea a 100 de tone de peşte şi otrăvirea apei a 2,5 milioane de unguri. Ulterior, Uniunea Europeană a înăsprit legislaţia sa în cazul cianurii. Circa 1.000 de tone de cianură sunt utilizate în fiecare an în minele de aur ale Europei, îndeosebi în Suedia. În România, Gold Corporation vrea să folosească de 12 ori mai mult. În faţa presiunii populare, premierul a făcut pasul înapoi la jumătatea lunii septembrie, retrăgând susţinerea proiectului său şi dând asigurări că va fi respins de Parlament. Deşi proiectul nu va fi abandonat definitiv, este o victorie pentru opozanţi. Şi un dublu insucces pentru Victor Ponta, care, forţat să-şi schimbe opinia, şi-a pierdut încrederea populaţiei şi credibilitatea sa pe lângă Gabriel Resources. Investitorul canadian ameninţă cu urmărirea statului român „pentru violarea multiplelor tratate internaţionale de investiţii” dacă proiectul este definitiv abandonat. Presa vorbeşte despre 4 miliarde dolari (3 miliarde de euro) de daune şi interese. În seara de 9 septembrie, ziua reculului Guvernului român, o acţiune de la Gabriel Resources a pierdut jumătate din valoarea sa la Bursa din Toronto. O depreciere care nu a fost pe gustul acţionarilor săi, printre care cei ai fondurilor speculative, precum cel al lui John Paulson, care s-a îmbogăţit speculând asupra falimentului Greciei. Opozanţii proiectului au primit favorabil pasul înapoi al Guvernului român, dar intenţionează să-şi continue mobilizarea până la respingerea proiectului de lege de către Parlament şi promit să revină în fiecare zi până când cianura va fi interzisă în industria minieră în România, iar site-ul Roşia Montană clasat patrimoniu al UNESCO. Manifestanţii împotriva minei de aur fac astfel legătura cu cei împotriva gazelor de şist. La Bârlad, în nord-estul ţării, protestele s-au înmulţit după ce premierul a autorizat în vară campania americană Chevron să exploreze gazele de şist din regiune. Potrivit Agenţiei Americane pentru Energie (EIA), subsolul românesc ar avea circa 1.444 miliarde de metri cubi de gaz de şist, al treilea zăcământ european după cel din Polonia şi Franţa. Dacă prognoza privind zăcământul se confirmă, Chevron prevede extragerea lui prin fracţiune hidraulică din 2017. Este o tehnică controversată, plasată de Franţa sub moratoriu, dat fiind că ea ar polua pânzele freatice, ar fragiliza solul, adică ar favoriza cutremurele de pământ. Dar, în contrapartidă pentru fracturarea solului său, regiunea Bârlad s-a văzut cu promisiunea a milioane de dolari de investiţii în infrastructuri locale, cât şi în dezvoltarea zonei.
Roşia Montană, Bârlad: aceeaşi luptă
În timpul campaniei sale electorale, premierul spunea mereu că refuză ca o întreprindere străină să exploreze gazul de şist românesc. Asta se petrecea înainte de a fi numit premier şi de a-şi schimba poziţia, deschizâd porţile investiţiilor străine în aceşti termeni: „Vreau ca noi să fim o ţară ce înţelege care-i sunt interesele”. Ca şi în cazul Roşia Montană, profitul pe care l-ar putea avea locuitorii din Bârlad, un oraş dezindustrializat şi sărăcit, de 60.000 de locuitori, rămâne necunoscut, căci contractul dintre stat şi Chevron este secret. Şi tot ca la Roşia Montană, nemulţumirea depăşeşte mult cercurile ecologiste. Românii se îndreaptă astfel împotriva manierei de guvernare, corupţiei şi a reversurilor democraţiei. Ei vor să apere mediul înconjurător, dar, de asemenea, să împiedice faptul ca ţara lor să vândă la solduri subsolul său. Este o renaştere democratică inedită în România de după 1989.
Despre autoarea acestui text, Marianne Rigaux, slate.fr precizează că este o „jurnalistă românofonă”, care, între altele, a realizat un web documentar asupra stigmatizării românilor în Franţa. Ea semnează frecvent în slate.fr.
Comentariu publicat de Cotidianul.ro
….
Comentariile sunt închise.