regele-mihai

Regele Mihai a explicat de fiecare dată că a semnat actul de abdicare din 1947 pentru că a fost ameninţat. Două documente din arhiva fostului Consiliu de miniştri şi păstrate la secret de comunişti arată o altă faţă a acelui moment: Regele Mihai ar fi renunţat la tron şi pentru că îşi dorea să se căsătorească. Istoricii au multe semne de întrebare: nu se ştie cine le-a scris şi dacă sunt autentice, mai ales că au rămas necunoscute până după 1990, potrivit stiri.tvr.ro

La Arhivele Naţionale, în fondul Consiliului de miniştri, există trei file, dactilografiate după alte zece foi scrise de mână, care fac referire la momentul abdicării Regelui Mihai.

Notiţele ar fi fost luate la o întâlnire dintre Regele Mihai şi Petru Groza, din 22 decembrie 1947, cu o săptămână înainte de abdicarea Suveranului. Din transcrierea discuţiei reiese că Regele nu ar fi respins ideea abdicării, pentru a se putea căsători cu Ana de Bourbon-Parma, pe care o cunoscuse la Londra, la nunta viitoarei regine a Angliei, potrivit tvr.

„Văd ce e în jurul meu. N-am avut copilărie, tinereţe şi mama va trebui să înţeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte…”. Sunt cuvinte atribuite Regelui, în documentul din 1947.

„Autenticitatea documentului este sub semnul întrebării, neavând un autor clar şi nefiind semnat”, a transmis şi Biroul de presă al Majestăţii Sale care aminteşte şi că „în cei aproape 70 de ani de la abdicarea forţată a Regelui Mihai, acest document nu a fost folosit de niciun regim politic”.

Iată mărturia Regelui Mihai despre momentul abdicării:

„Groza mi-a spus: am venit să discutăm despre un divorţ amiabil, mi-au spus sub nas acest pasaj aşa-zis act de abdicare. Telefoanele au fost tăiate, garda palatului arestată şi înlocuită cu soldaţi din divizia Tudor Vladimirescu. Groza a spus textual: dacă se tergiversează prea mult, vor fi obligaţi, ca represalii, să execute peste 1.000 de studenţi. În asemenea condiţii, n-am avut încotro decât să semnez” (sursa: documentarul Mihai I al României).

În 3 ianuarie 1948, Regele Mihai I părăsea România. A denunţat actul abdicării, semnat sub ameninţare. Comuniştii au retras Familiei Regale cetăţenia română. Iar Securitatea l-a urmărit pe Rege, până la Revoluţie.