646x404Între lumea creştină şi islam există un conflict, mocnit sau viu, de aproape 1.400 de ani. Oştile „latinilor“ şi cele ale „sarazinilor“ s-au ciocnit de sute, poate chiar de mii de ori. Aparent, motivele religioase au făcut ca cele două lumi să se înfrunte. Dincolo de ideologie, originea conflictului stă în interese laice şi în patimi umane.

În aparenţă, cele două religii, islamul şi creştinismul, sunt asemănătoare. Sunt monoteiste, au chiar puncte de legătură, precum tradiţia abrahamică. Mai precis, creştinismul, mozaismul şi islamul au ca punct de plecare personajul Avraam.

Toate aceste religii îl recunosc ca părinte al celor care le-au întemeiat neamurile şi, implicit, fundamentele religiei lor. Ismael, fiul lui Avraam, este considerat „părintele arabilor“, iar Isaac – celălalt fiu un ”părinte al evreilor”, a fost acceptat mai apoi prin Vechiul Testament de către creştini. Iisus este recunoscut ca mare profest de Islam, dar cu diferenţele doctrinare de rigoare.

Toate cele trei religii au o carte fundamentală, care este un ghid religios, dar şi comportamental. Cu toate acestea, între popoarele Islamului şi creştini au avut loc sute de războaie sângeroase, de multe ori purtate în numele credinţei şi în numele lui Dumnezeu sau al lui Allah. Specialiştii în istorie spun însă că acest conflict rezidă de fapt în motive mult mai pământeşti şi care nu au legătură cu credinţa sau ideologia. Din contra, războaiele dintre Occidentul creştin şi Orientul musulman au fost purtate pentru teritorii, bogăţii şi dorinţa de război şi sânge, ascunse după noţiunea de ”război sfânt”.

Originea conflictului dintre islam şi creştinism

Evenimentele politice cheie în problematica conflictului dintre islam şi creştinism sunt expansiunea arabă şi cruciadele. Deşi iniţial părea că cele două sunt conectate, iar cruciadele sunt o revanşă a Occidentului împotriva Orientului, noile studii arată că de fapt atât cucerirea arabă cât şi Cruciadele s-au născut independent şi erau provocate de realităţi sociale, economice şi politice punctuale din Arabia şi respectiv Vestul Europei. Expansiunea arabă a început în secolul VII d. Hr., odată cu moartea profetului Mahomed, cel care prin învăţătura sa dăduse naştere Islamului.

El este cel care a unificat prin cucerire cele două mari oraşe ale Peninsulei Arabice Mecca şi Medina. În 632 locul îi este luat de primul calif Abu Bakr, socrul şi unul dintre cei mai apropiaţi însoţitori ai lui Mahomed. Beduinii arabi nu erau convertiţi aşa că prima acţiune a califului a fost unificarea rapidă pe calea armelor a tuturor triburilor şi regiunilor. A urmat apoi un val de cuceriri. Siria şi Palestina, teritorii bizantine, creştine şi mozaice au căzut în mâinile arabilor. A urmat Egiptul, acolo unde inclusiv episcopii creştini copţi au deschis porţile războinicilor arabi. A fost cucerită Africa de Nord şi Persia. A urmat primul contact cu creştinii vestici. Războinicul Tariq i-a bătut pe vizigoţii din Spania în 711 şi a cucerit mare parte a teritoriului controlat de aceştia.

Citește aticolul integral pe adevarul.ro