Familia unui bucureștean mort din cauza unui infarct acuză angajații Spitalului de Urgență Floreasca din București că au lăsat cadavrul să se descompună la morgă, în condiții improprii, motiv pentru care nu au putut să îl îngroape creștinește.
În urmă cu două săptămâni, bucureșteanului Dumitru Bădulescu (77 de ani) i s-a făcut rău în timp ce se afla la volanul mașinii sale. Bărbatul venea din comuna Afumați și se îndrepta spre casă. La un moment dat, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în câteva autoturisme parcate regulamentar, fără să le avarieze grav, scrie libertatea.ro.
Martorii au chemat ambulanța, pentru că, deși nu avea traumatisme provocate de accident, bărbatul era inconștient. Acesta a fost resuscitat de către medici și transportat în comă la Spitalul Floreasca, unde s-a stabilit că suferise un infarct. De la Camera de Gardă el a fost transportat ulterior în secția de Traumatologie, acolo unde starea lui medicală nu părea să evolueze în bine.
Rudele cer o anchetă
”L-am văzut de la o zi la alta cum se stinge, iar vineri (n.r. 1 iulie) am chemat un preot ca să-i spună o rugăciune. După ce am ajuns acasă, pe seară am fost anunțați că a murit. Am contactat o firmă specializată ca să ne ajute cu înmormântarea, iar fiul meu a întrebat când putem să-l luăm de la morgă. I s-a spus că fiind implicat într-un accident, va fi preluat de Institutul de Medicină Legală pentru autopsie. Acest lucru s-a întâmplat după cinci zile, adică marți”, povestește soția bărbatului mort, Victoria Bădulescu. Ce a urmat a traumatizat și mai rău familia! Oamenii susțin că au fost șocați să audă în ce hal a ajuns cadavrul la IML.
”Medicii de la IML ne-au spus că a fost adus într-o stare avansată de putrefacție și nu putem să-l vedem decât în poze. Au susținut că nu este prima oară când cei de la Spitalul Floreasca le trimit cadavre descompuse pentru că nu le țin în frigider. Așa că l-au înghețat și l-au bagat într-un sac, iar ceremonia religioasă i-am ținut-o doar pentru trei ore, căci altfel ar fi mirosit. L-am îngropat fără să văd cum arată. Nici nu știu dacă soțul meu era îmbrăcat, nu l-a mai putut vedea nimeni din familie”, a mai declarat soția îndurerată.
Rudele bărbatului vor solicita o anchetă la Ministerul Sănătății pentru a se verifica o presupusă neglijență a angajaților de la morgă.
Contactați de ziarul Libertatea, reprezentanții Spitalului Floreasca au anunțat că verifică acest caz însă nu au comunicat un punct de vedere oficial până la publicarea articolului.