Monica Macovei il acuza pe Martin Schulz că a blocat cererea Direcției Naționale Anticorupție de ridicare a imunității fostului europarlamentar român Ovidiu Silaghi, suspectat de fapte de corupție. Europarlamentarul roman consideră că Schulz și-a încălcat atribuțiile de Presedinte al Parlamentului European (PE) prin blocarea cererii procurorilor români şi îi cere demisia din fruntea socialiştilor europeni şi din Parlamentul European.
Mai mult, fostul ministru al Justiției solicită Grupului Socialiștilor și Democratilor din Parlamentul European să îl excludă pe Martin Schulz.
„Pe 4 septembrie 2013, Ovidiu Silaghi a devenit membru al Parlamentului European din partea PNL. Cu puțin timp înainte, Parlamentul României a primit o cerere de ridicare a imunității lui Silaghi, dar nu a decis asupra acestei cereri, pentru că Ovidiu Silaghi a demisionat imediat și a fost trimis de PNL în Parlamentul European. Cu noul mandat de europarlamentar, Ovidiu Silaghi a primit, de asemenea, o nouă imunitate, pe care doar PE i-o putea ridica.
Pe 13 decembrie 2013, Parlamentul European a primit o solicitare din partea DNA să îi fie ridicată imunitatea lui Ovidiu Silaghi pentru a fi urmărit penal pentru acuzația de trafic de influență.
Până la demisia sa din data de 19 iunie 2014, Martin Schulz, fostul președinte al Parlamentului European (1) nu a anunțat în Plen primirea cererii DNA de ridicare a imunității de deputat a lui Ovidiu Silaghi și trimiterea acesteia la Comisia pentru afaceri juridice (JURI) și (2) de fapt nu a trimis cererea la Comisia pentru Afaceri Juridice a PE. Martin Schulz era obligat să transmită Comisiei JURI “orice cerere adresată Președintelui de către o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării imunității unui deputat”, potrivit articolului 7 al Regulamentului de procedură al PE.
Deoarece Martin Schulz nu și-a respectat obligațiile procedurale, Comisia JURI nu a putut elabora, înainte de ultima sa reuniune din 10 aprilie 2014, un raport, iar solicitarea DNA nu a fost votată în Plenul PE, ca și cum această cerere nu a existat niciodată.
Ofiţerul de presă al lui Martin Schulz a transmis presei din România (vezi Gandul.info), la începutul lunii iunie 2014, că Martin Schulz ar fi cerut Comisiei de Afaceri Juridice (JURI) “un punct de vedere” si că nu ar fi primit vreun răspuns.
Secretariatul Comisiei JURI a precizat însă că “(1) acest caz nu a fost niciodată anunțat în sesiunea plenară” (de președintele PE, Martin Schulz, n.n) și, prin urmare, „(2) nu a fost trimis Comisiei JURI” până la ultima ședință a JURI din această legislatură. Tot Comisia JURI precizează că “nu ar fi putut lua nicio măsură cu privire la cererea de ridicare a imunității, întrucât acest caz nu a fost anunțat în Plen, în conformitate cu Regulamentul”. Și asta pentru că socialistul Martin Schulz nu și-a respectat obligațiile de președintele al Parlamentului European.
I-am trimis lui Martin Schulz o scrisoare deschisă în luna mai 2014 în care i-am cerut să spună opiniei publice ce a făcut cu solicitarea DNA în cazul Silaghi (aici). Nu a răspuns, pentru că în realitate a ținut cererea DNA la sertar. Astfel, Martin Schulz, prin încălcarea atribuțiilor de președinte al PE, l-a protejat pe europarlamentarul român Ovidiu Silaghi și a blocat timp de 5 luni de zile ancheta DNA. Martin Schulz a procedat în Parlamentul European, așa cum procedează Ponta și PSD în Parlamentul României: îi protejează pe politicienii corupți de justiție.
În joc este si încrederea cetățenilor europeni în Parlamentul European. Este important să fim riguroși, integri și să nu facem excepții de la reguli, pentru că altfel nu consolidăm încrederea cetățenilor europeni în instituțiile europene. Martin Schulz a acționat exact invers și a subminat această încredere.
De aceea, consider că soluțiile minime sunt următoarele:
(1) Martin Schulz să demisioneze din funcția de președinte al Grupului Socialiștilor și Democraților.
(2) Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European să îl excludă pe Martin Schulz.
(3) Martin Schulz să demisioneze din Parlamentul European.
În timp ce ancheta DNA a fost blocată în Parlamentul European, Ovidiu Silaghi a candidat și a dobandit o nouă imunitate, în Parlamentul României.
Și încă ceva: Ovidiu Silaghi a candidat pentru Parlamentul României din partea socialiștilor, a Partidului Social Democrat, în care a intrat după ce și-a dat demisia din Partidul Național Liberal chiar la începutul campaniei electorale din România. Las opinia publică să decidă dacă traseismul lui Silaghi de la liberali la socialiști a avut vreo legatură cu “ținerea la sertar” de către socialistul Martin Schulz a cererii DNA de ridicare a imunității pentru fapte de corupție și blocarea anchetei în România, pentru acuzatii de corupție, a lui Ovidiu Silaghi”, anunță Monica Macovei.
Comentariile sunt închise.