Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au început urmărirea penală împotriva unor lideri ai Uniunii Maghiare din România (UNDMR), pe care îi acuză că au făcut declarații care încalcă Legea pentru prevenirea și combaterea terorismului.
Pe 15 decembrie s-a decis începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, potrivit DIICOT.
„Primarul municipiului Sfantul Gheorghe, Antal Arpad (foto), a declarat sâmbătă, la Consiliul Reprezentantilor Unionali (CRU) ai UDMR care s-a desfăşurat la Targu Mures, că „în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureş” în cazul în care premierul nu-şi va instrui prefecţii „să lase maghiarii în pace”.
„Îl rog pe domnul Frunda (Gyorgy Frunda, consilier al premierului Ponta, n.r.) să își roage șeful, prim-ministrul României, să îl instruiască pe prefectul de Covasna să îi lase în pace pe maghiari. Ce fac prefecții, îl califică și pe el. (…) Dacă nu, în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat la Târgu Mureș în 1990″, a spus Antal Arpad, potrivit traducerii oficiale, transmite Agerpres.
La aceeași întâlnire, liderul UDMR Kelemen Hunor a spus: „Trebuie să continuăm pe această cale pas cu pas pentru a recupera pământul natal. Această alianţă (UDMR) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă”.
„Procurorii D.I.I.C.O.T s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 13.12.2014 de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş au fost făcute declaraţii susceptibile de a întruni elementele infracţiunii prevăzute de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, a precizat instituția.
sursa paginadepolitica.ro