”Am plecat la un curs de orientare în Bulgaria pe 1-3 mai şi m-am trezit cu o maşină care a încercat să mă scoată de pe drumul dintre Ruse şi Razgrad într-o zonă cu curbe şi pădure. S-a lipit de mine şi dacă nu găseam un refugiu să ies, mă împingea în afara şoselei, în şanţ. O să fac şi o plângere la SRI pentru că ce s-a întâmplat este în stil mafiot”, a explicat Mircea Ţicleanu, fostul director ştiinţific al Institutului Geologic Român, contactat telefonic de Epoch Times.
Mircea Ţicleanu a fost înlăturat din postul de conducere pe care-l deţinea, cu trei zile înainte de Paşti. El a devenit incomod ca urmare a poziţiilor critice exprimate faţă de exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică, tehnologie care în opinia sa este foarte nocivă pentru mediu şi pentru om, putând produce în România catastrofe ecologice de amploare greu de imaginat.
”A fost 100% o încercare de asasinat. Am reuşit să văd doar că prima maşină avea una cu număr de Bucureşti. Cred că sunt implicate poliţia şi SRI, care au ştiut şi fără de care nu se putea întâmpla asta. La a doua tentativă de asasinat împotriva mea au folosit aceeaşi figură, dar cu un Mercedes cu număr de Bulgaria. Tot într-o zonă cu curbe şi pădure, dar am avut spaţiu să ies din şosea când am văzut că vine foarte tare din urmă. Se lipeşte foarte tare fără să lovească şi apoi măreşte viteza şi trage de volan, iar maşina din faţă este aruncată fără probleme în afara şoselei. Arta este să se lipească fără şoc din spate”, a declarat Ţicleanu pentru Epoch Times.
Pe de altă parte, el a afirmat că ”în prezent totul este dirijat în Institutul Geologic de fostul director Grigorescu, iar doamna director Mălureanu este numită doar de formă. Ei au avut ca misiune să aducă oameni de-ai lor pentru că o să se dea un aviz favorabil legat de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Fostul director general Grigorescu mistificase raportul privind iazul de decantare”. ”Noi am fost înlocuiţi din schema asta cu persoane care au cu totul alte interese şi care vor decide în numele nostru să dea un aviz favorabil”, a mai spus Ţicleanu pentru Epoch Times.
În opinia sa, ”la prima vedere grupul infracţional organizat din care face parte familia Grigorescu, care are dosare penale pentru neexecutarea unor lucrări, ar putea fi considerat responsabil pentru această tentativă de asasinat, dar ei ar putea fi nişte ţapi ispăşitori, când de fapt lucrurile sunt aranjate de unii care trag sforile la alt nivel mult mai înalt”.
Fostul director ştiinţific al Institutului Geologic consideră că ”de fapt totul este la nivel de stat român, poliţie, SRI. Sunt convins că totul este cu ştirea lor şi voi depune plângeri, dar îmi vor răspunde sigur că nu sunt maşini de astea, că nu avem aşa ceva şi nu vor face nimic”.
Întrebat de ce a sesizat atât de târziu atentatul la viaţa sa, Mircea Ţicleanu a explicat că a avut foarte mult de lucru la o lucrare pentru Universitatea Albena, în care arăta că nu se pot face exploatări de gaze de şist în Podişul Moldovenesc. ”S-au făcut manevre ca acest studiu să fie cenzurat şi să nu fie implicat Institutul Geologic prin afiliere, deşi eu sunt angajat al Institutului. În studiu arăt că fracturarea în Podişul Moldovenesc este total improprie pentru că poate duce repede la infiltrarea de fluid de fracturare în izvoare şi în reţeaua hidrografică”, a precizat el.
Conform Epoch Times, Mircea Ţicleanu va depune plângere penală la poliţie şi se va adresa şi SRI.
toate astea se intampla datorita clasei politice ce-a perindat la guvernare in toti acesti ani dar in special psd,cum au furat astea cu tonta in frunte si de vina suntem noi ca-i lasam.
Banu-i atotputernic! In opinia mea, nimeni nu este in siguranta totala in Romania de azi! Daca cineva se impiedica de tine, te scoate afara indiferent de solutie – inclusiv asasinat! In domeniul de activitate al lui Ticleanu, recompensele(cu sau fara ghilimele) sunt „mari”! RMGC are apasari mari, iar cei ce au vandut arhivele nu au fost agatati-probabil ca serviciile stiu de ce – daca nu cumva au fost chiar ele cele care au facut vanzarea!!!
Daca se va adresa SRI-ului nu cred ca va face mare branza , din pacate SRI-ul ca si institutie este compromisa , doar daca nu se vor trezi cei care sunt Patriotii si cred cu tarie ca sunt si si vor face dezvaluiri sa devina SRI-ul ce ar fi trebuit sa fie dupa 89.
Comentariile sunt închise.