Ministerul Afacerilor Interne a plătit 103.404 de lei pentru timbrele autocolante care se vor folosi pentru alegerile prezidențiale. Ministerul a oferit contractul „Imprimeriei Naționale”, fără măcar să anunțe licitația, pe motiv de extremă urgență.

Astfel, contractul poartă titulatura de ”acord-cadru privind furnizarea de timbre autocolante necesare bunei desfășurări a alegerilor pentru Președintele României din anul 2014” și este postat pe e-liictatie.ro.

Valoarea totală finală a contractului este de 103. 404 de lei fără TVA. Tipul procedurii a fost de negociere fără anunț de participare.

Curios lucru, deși de alegerile prezidențiale din acest an se știe de cel puțin cinci ani, MAI a venit cu justificarea pentru lipsa licitației că există o ”situație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă”.

S-au primit două oferte, însă într-un final, după îndelungi dezbateri, a fost aleasă oferta ”Imprimeriei Naționale”. Contractul a fost atribuit pe 24 septembrie.

Comentariile sunt închise.