Concivia SA, societatea controlată de fostul baron PSD Gheorghe Bunea Stancu, aflat în prezent la închisoare, se va ocupa de refacerea fațadei Palatului de Justiție din Brăila și modernizarea instalației electrice a imobilului. Concivia a fost declarată câștigătoare a unei licitații publice organizată de Compania Națională de Investiții (CNI) la care au mai participat încă șapte competitori. Faptul că numele companiei brăilene figurează într-unul dintre dosarele fostului baron PSD nu i-a împiedicat pe reprezentanții CNI să-i încredințeze o lucrare în valoare de peste 1,2 milioane de lei, ce se va derula pe parcursul a trei ani. Gheorghe Bunea Stancu a fost trimis în judecată în urmă cu un an fiind acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată într-un dosar legat de activitatea Concivia SA. Dosarul a fost instrumentat de procurorii DNA și a avut la bază o sesizare a ANI din 2012, potrivit căreia Bunea Stancu s-a aflat în conflict de interese. El a fost deja condamnat, la trei ani de închisoare cu executare într-o altă speță, „Dosarul Mită la PSD“.
Concivia SA a fost declarată câștigătoarea contractului în valoare de 1.251.030,47 lei, la care se adaugă TVA, pentru execuția lucrărilor de reparații capitale la fațada imobilului ce adăpostește Palatul de Justiție din Brăila.
Licitația publică pentru această lucrare a fost anunțată de Compania Națională de Investiții în luna aprilie a acestui an, valoarea investiției fiind estimată la 1.685.114,48 lei plus TVA, aproximativ 450.000 de euro.
La licitația organizată de CNI au mai depus oferte, în afară de Concivia SA, compania controlată de Bunea Stancu, alți șapte operatori economici. Este vorba de asocierile Dedal Bahamat SRL- Primo SRL, Repavil Cons SRL – AMC Electric SRL și Rocif Construct SRL – Uniel Serv SRL și firmele Sowiens SRL, Concas SA, Buzău, General Service Grup 98 SRL și Colen Impex SRL cu subcontractorii Industrial Promedia Construct SRL, Monteo Security SRL și Ravedia Construct SRL.
Concivia SA a prezentat cea mai bună ofertă, cu cel mai mic preț, fiind declarată câștigătoare a licitației. Contractul a fost atribuit pe 26 iulie a.c. și se va derula pe o perioadă de 36 de luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor.
Palatul de Justiție din Brăila intră în reparații după 30 de ani
Conform caietului de sarcini, Palatul de Justiție Brăila, funcționează într-un ansamblu imobiliar format din opt corpuri de clădire, dispuse în formă hexagonală și au fost date în folosință în 1983. Fațadele ce urmează a fi supuse intervențiilor măsoară o suprafață totală de 4.240 de metri pătrați.
Din cauza vechimii foarte mari, imobilul are o eficiență energetică redusă, necesitând mai multe intervenții în vederea îmbunătățirii acesteia și asigurării unui climat interior confortabil. Drept urmare au fost propuse o serie de lucrări care constau în decaparea tencuielii existente, până la pereții din beton și aplicarea unui strat termoizolant din plăci de polistiren care va fi acoperit cu tencuială decorative de culoare bej, conform planurilor inițiale.
Prin proiect au mai fost prevăzute reparații la scările exterioare și refacerea gardului împrejmuitor, din cărămidă tencuită cu mortar alb și panouri din fier forjat. Proiectantul a estimat că noua fațadă ar trebui să reziste încă 25 de ani, de la momentul recepționării.
De asemenea, prin documentația tehnică a fost prevăzută și modernizarea rețelei electrice interioare care are o vechime de peste 30 de ani și este subdimensionată pentru nevoile de consum actuale. Instalația electrică va fi refăcută în totalitate pentru a evita riscul producerii unor incendii care să afecteze siguranța celor care își desfășoară activitatea în instituția respectivă.
Concivia este controlată de Bunea Stancu prin Bursagrirom
Firma câștigătoare a licitației, Concivia SA Brăila își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor din momentul înființării, în anul 1991. Nouăsprezece ani mai târziu, în 2000, Gheorghe Bunea Stancu a devenit principalul asociat, prin intermediul firmei Bursagrirom SA (înființată în 1995) care a preluat pachetul majoritar de acțiuni.
În prezent, conform informațiilor de pe website-ul Concivia, participația Bursagrirom a crescut la 70,65%, restul acțiunilor fiind deținute de Asset Invest SA Bacău (SIF Moldova), 11.58% și diverși alți acționari minoritari, 17,77%. Reprezentantul Asset Invest în Consiliul de Administrație al Concivia este Violeta Sechelariu, soția fostului secretar de stat Sergiu Sechelariu iar fiul ex-baronului de Brăila, Răzvan Bunea Stancu, ocupă poziția de director comercial.
Baronul a „palmat” contracte publice de milioane de lei pentru firma sa
În urmă cu un an, Gheorghe Bunea Stancu a fost trimis în judecată, într-un dosar legat de afacerile derulate de firma pe care o controlează și Consiliul Județean Brăila, al cărui președinte a fost. El a fost acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată într-o speță instrumentată de DNA în baza unei sesizări a ANI din 2012.
Ancheta a stabilit că Bunea Stancu a inițiat și semnat contractele de asociere între CJ Brăila, Clubul de Fotbal Brăila SA și Asociaţia Sportivă Handbal Club „Dunărea“ al căror acționari majoritari sunt Concivia SA și Hercules SA, firme controlate de el. Astfel, conform actelor din anchetă, statul ar fi fost prejudiciat cu suma de 7.512.207 lei.
Mai mult, procurorii au prezentat, ca probe care să întărească acuzațiile formulate, și alte contracte de lucrări încheiate de-a lungul vremii, în mandatele baronului PSD, între Concivia și Consiliul Județean Brăila. Între 2009 și 2010, Concivia a primit, în asociere cu un proiectant din Constanța, EUROTON SA, proiectarea și execuția reparațiilor la o clădire proprietate a CJ, în urma unei licitații în care a fost punctată cu 100 de puncte, maximum.
În februarie 2010, Bunea Stancu atribuia Concivia SA o altă lucrare, de 565.000 de lei, fără TVA, pentru închiderea terasei unui cabinet la instituția pe care o conducea, Consiliul Județean.
În iarna 2009-2010, baronul a selectat propria firmă pentru a presta serviciile de deszăpezire pe drumurile județene, plătindu-i 794.112 lei. Inițial, Consiliul Județean a organizat o licitație care a fost câștigată de o societate comercială din Slobozia, însă baronul a dispus descalificarea acesteia din cauza prețului… prea scăzut. Ulterior a apelat la firma sa, sub pretextul declanșării codului portocaliu.
Citiți mai mult pe: puterea.ro