Crucea readusă la lumină, din valurile Dunării, de-un tânăr credincios în ziua de Bobotează mi-a reamintit una dintre cele mai tulburătoare experiențe pe care le-am trăit: debarcarea pe Păcuiul lui Soare, insula din mijlocul fluviului care veghează secretele mitropoliei din adâncuri. Ca și crucea din ziua Bobotezei, Mitropolia Vicinei ar putea iesi candva la iveala din inima apelor. Cousteau venise cu ideea unui batardou. Azi, natura ofera solutia, prin nisiparea Dunarii. Un proiect bine articulat si fonduri internationale ar putea salva cetatea de la Pacuiul lui Soare, „a zecea minune a lumii”…
Un ciob fumuit, in apa verzui-aurie. Ma aplec spre el si privirea prinde spinarea stralucinda, de aur, a Dunarii. Ciobul are desen valurit „cu pieptenele”. Il privesc lung, incercand sa deslusesc in el povestea omului care bause apa, ori vin, dintr-o cana purtand desenul valurit.
„Aici, chiar pe locul acesta, intr-o zi statea Nichita. Aici, chiar aici a scris: «Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi/ si ti-as saruta talpa piciorului, / nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea, / de teama sa nu-mi strivesti sarutul?»” Ma ridic, involuntar, pe varfuri… Sa nu strivesc saruturi? Sa nu pasesc cu talpa, greu, peste minunata cetate a Vicinei, acoperita in parte de ape, in parte de nisipuri. Evocandu-l asa, la tarmul fluviului, pe Nichita Stanescu, arheologul Marian Neagu (directorul Muzeului Dunarii de Jos din Calarasi si, de vreo trei decenii, explorator neostenit al acestor locuri), ne este ghid.
O insula in mijlocul Dunarii, lunga de vreo 6 kilometri: Pacuiul lui Soare. Unii vorbesc despre o cetate tracica, altii despre un castru roman… Cu siguranta putem data doar cetatea de la anul 1000. „A zecea minune a lumii. Acum treizeci de ani, cand am venit aici prima data, ca student, m-am considerat printre cei alesi. De trei decenii, locul acesta e caminul meu…”, ne mai spune arheologul. Puternica, importanta cetate bizantina a Vicinei a fost construita intre anii 971-976 de trupele imparatului Ioan Tzimiskes. Avea o suprafata de cinci hectare. Ziduri de piatra, masive, nisipate intr-o buna masura, vorbesc despre uluitoarea tehnica a constructorilor bizantini. Surprinzator, vechiul port se afla in mijlocul insulei. Cu sute de ani in urma, s-a produs o incalecare a placilor tectonice, care a ridicat un mal si a coborat altul. Unde a fost cetate, e apa. Unde a fost apa, e un petec de pamant pe care unii il numesc „paradis”.
Descoperirile arheologice se impletesc cu legenda. Uneori nu se mai stie ce este istorie, ce este fabulatie. Alteori o intamplare da credit mai mare legendei decat ani intregi de cercetari. Intr-un an, cand apele Dunarii scazusera mult din pricina secetei, comandantul punctului de frontiera a vazut din elicopter acoperisurile (de aur?) ale mitropoliei Vicinei. „A nimerit un unghi de incidenta intre razele soarelui si apa. Ne-a indicat atunci locul mai multor constructii, pe care noi abia le banuiam”. In 1968, Nicolae Scarlat, un arheolog subacvatic amator, a coborat intr-un costum sofisticat pana la inaltimea acoperisurilor mitropoliei, luand probe. Aur de 24 de carate. Curentii foarte puternici si somni uriasi, care locuiesc (dupa legenda) acolo, s-au abatut asupra temerarului scafandru. (Sa fi fost mitica „Samca Samodiva”, zana-dragon pusa sa apere comoara cetatii parasite de veacuri?). „L-au scos de acolo cu fracturi multiple care i-au provocat si moartea, dupa vreo doi ani.” Cousteau insusi a cerut aprobare pentru a cerceta locurile, in 1972, dar nu a primit acordul lui Ceausescu.
La inceputul anilor 90 a reusit totusi sa includa insula in Rezervatia Mondiala a Biosferei Delta Dunarii. Cu doar cateva zile in urma, un grup de arheologi subacvatici italieni si-au aratat si ei interesul pentru a cerceta cetatea din adancuri. Istoricii consemneaza infiintarea unei arhiepiscopii la Vicina, catre finele secolului al XI-lea, care la 1250 depindea de Patriarhia de la Niceea, iar in 1261 de cea de la Constantinopol. In anul 1340 aflam dintr-un document despre „smeritul Mitropolit al Vicinei si prea cinstit Macarie”, iar in 1359 „Prea Sfintitul Mitropolit de Vicina, chir Iachint” este numit „arhiereu al intregii Tari Romanesti”.
Despre viata religioasa a cetatii aflam si din descrierile Anei Comnena (1083-1153, printesa bizantina, fiica imparatului Alexios I Comnenul si autoare a „Alexiadei”), din cele ale geografilor arabi sau din portulanele italiene si grecesti. Relicvare si cruciulite din bronz, arama, plumb, piatra, aur, pandative si inele cu simboluri crestine, un fragment de arhitrava specific pentru mitropoli – toate l-au facut pe profesorul Petre Diaconu, cel care a inceput cercetarile aici acum 51 de ani – sa emita ipoteza existentei legendarei mitropolii. Daca imi ascut bine auzul, pot deslusi dangatul clopotelor, sub ape…
sursa: efemeride.ro
