A treia încercare de interzicere a cianurilor

În Uniunea Europeană mai multe ţări, ca Cehia, Ungaria sau Germania, au interzis tehnologiile pa bază de cianuri. Urmează şi România?

În luna iunie a acestui an a fost înregistrată la Senat o propunere legislativă care interzice utilizarea tehnologiilor pe bază de cianuri în minerit. Iniţiatorul legii este deputatul neafiliat Remus Cernea. Proiectul a mai fost semnat de alţi 38 de deputaţi şi senatori din toate partidele, dar preponderent din arcul guvernametal. Din partea PDL apare ca semnatar doar deputaul Teodor Palelologu, fost ministru al Culturii.

Este a treia oară când se încearcă interzicerea cianurilor în România. Prima dată a fost în 2005, când 12 senatori PRM (printre care şi Gheorghe Funar) au propus un proiect de lege care stipula interzicerea ”folosirii cianurilor în industria minieră pentru obţinerea aurului şi argintului la Roşia Montana”. Era, altfel zicând, o lege dedicată. În noiembrie 2005, legea era respinsă de Senat, iar în martie 2006 primea un vot de respingere şi în Camera Deputaţilor. Guvernul Tăriceanu îi dăduse de asemenea un aviz negativ invocând şi faptul că legea era concepută pentru un caz particular. Un an mai târziu senatorul PRM Gheorghe Funar susţinut de astă dată de senatorul UDMR Eckstein Peter propunea o lege mai bine formulată care evita să facă o trimitere expresă la Roşia Montana.

Alianţa dintre Peter Eckstein şi Gheorghe Funar, doi adversari neîmpăcaţi de pe frontul politic de la Cluj, a reuşit să ofere proiectului o mai bună vizibilitate şi să atragă simpatii numeroase. Când doi adversari îşi dau mâna este o garanţie că nu asistăm la o meschină politică de grup. Proiectul a avut un traseu mai vizibil, dar nu a reuşit nici el să treacă. Cu foarte puţin înainte de alegerile legislative în toamna lui 2008, proiectul a fost respins de Camera Deputaţilor. Grupul PDL a avut un rol major în respingerea iniţiativei mai ales prin oamenii săi din comisiile de specialitate.

Să nu uităm şi tentativa care s-a desfăşurat doi ani mai târziu în Parlamentul European şi care a culminat cu o Rezoluţie votată cu o foarte largă majoritate de deputaţi europeni din toate grupurile fără excepţie. Atâta doar că o Rezoluţie a PE nu devine obligatorie pentru Comisie. Cu ocazia aceea deputaţii PDL au votat iarăşi in corpore împotriva propunerii de interzicere a cianurilor în minerit.

Pentru parlamentul naţional, iniţiativa lui Remus Cernea este totuşi doar a treia. Ambianţa publică este cu siguranţă mult mai favorabilă decât în trecut. Dacă în 2005 puţină lume era prevenită cu privire la amploarea proiectului cu cianuri de la Roşia Montana, în 2008 se crease un curent de susţinere, deşi destul de firav. Să nu uităm că marea catastrofă de la Baia Mare din 2000 a produs efecte mai ales pe teritoriul Ungariei şi mai puţin în România şi de aceeea şi ecourile ei au fost mai slabe în opinia publică de aici. Acum însă, după ce subiectul a reuşit să intre cu adevărat în conştiinţa publică şi după luni întregi de manifestaţii şi proteste, este de presupus că mediul politic va fi mult mai receptiv. În plus noul proiect este semnat de senatori şi deputaţi din toate partidele.

Totuşi există o slăbiciune. Proiectul îşi propune la fel ca toate celelalte tentative care l-au precedat interzicerea tehnologiilor pe bază de cianuri. Or, în alte cantităţi şi la alte dimensiuni, decât cele anunţate la Roşia Montana, cianurarea ar putea fi un procedeu industrial acceptabil, cel puţin teoretic. E destul însă să invoci o ipoteză teoretic acceptabilă pentru a insinua îndoiala.

În realitate ceea ce este inacceptabil la Roşia Montana nu este doar cianurarea, ci amploarea ei, la care se adaugă amploarea excavaţiei, nesiguranţa depozitării deşeurilor pe un teren geologic nesigur ca să nu mai vorbim de distrugerile evocate de atâtea ori. Or dacă nu s-a găsit o majoritate clară care să stopeze proiectul Gold Coporation în întregul său pare mai greu de găsit una care să interzică doar cianurile.

 Articol publicat de www.dw.de