Adrian Papahagi, filolog si eseistul, scrie un editorial publicat, marti, pe Contributors.ro, despre restauratia imposturii in invatamantul romanesc. Vicepresedintele Fundatiei Crestin Democrate tine sa atraga atentia ca actuala guvernare greseste subestimand contingentul dascalilor onesti si satui de aceste manevre, al tinerilor straluciti. “La inceput au fost cuvintele. “innot”, “Standford”, etc. In spatele lor, impostura academica a unei doamne care reprezenta interesele fabricilor de diplome, ale mediocritatii cu patalama universitara impotriva invatamantului meritocratic, impotriva chiar a ministerului pe care, din fericire, n-a apucat sa-l conduca. Au urmat cifrele, algoritmii de imprumut ai cuplului de plagiatori recidivisti Mang. Scuze, acuze, eschive patetice, rusine debordand in strainatate, acolo unde domnesc standarde pe care noua putere a incercat sa le aboleasca din primele zile. Si, prea tarziu, demisia unui personaj care ar fi ramas anonim daca nu ar fi iesit la iveala, ca o buba a unui sistem bazat pe impostura. Apoi interimatul prelungit, marturisire de neputinta: a secat rezerva de cadre, impostori si plagiatori marca USL? Dar nu si slabirea ofensivei impotriva meritului. A fost decapitata cercetarea: un specialist in cazane ia locul unui cercetator validat international. Prim rezultat: sistarea abonamentului la una din principalele baze de date internationale. Acum cateva zile, urmatoarea ofensiva, trecuta neobservata: revansa gerontocratiei. E vorba de OUG 21/2012, publicata in Monitorul Oficial in 31 mai, care abroga aliniatele din Legea invatamantului unde se prevede pensionarea profesorilor universitari la 65 de ani. De acum inainte, cei care s-au eternizat in functiile de rectori pot sa continue sine die sa controleze invatamantul. Desi varsta nu spune nimic despre calitatea academica, nu putem sa ignoram la nesfarsit realitatea: ultimii dinozauri nu vor sa cedeze locul miilor de tineri cu studii la Harvard, Oxford, Sorbona sau Heidelberg. In spate: functii, privilegii, retele de influenta universitara si politica, salarii de mii de euro, afaceri chiar. In fine, ultima isprava a interimarului: decizia de a retine din nou cotizatiile sindicale ale profesorilor direct din salariu. Dupa cadourile facute universitatilor private, impostorilor, plagiatorilor, necercetatorilor si gerontocratilor, a venit randul altei clientele USL: sindicatele. In nici o luna, guvernul Ponta a dovedit cu varf si indesat ce urmareste in invatamant. Poticnit, practic fara titular al acestui important portofoliu in plina perioada de examene, Ministerul Invatamantului lucreaza incet, dar sigur la abolirea tuturor criteriilor de excelenta impuse de mult hulitul Funeriu. Gresiti insa, domnilor, subestimand contingentul dascalilor onesti si satui de aceste manevre, al tinerilor straluciti, care nu doar ca stiu cum se scrie Stanford, dar au chiar studiat acolo. Oricat v-ati dori acest lucru, nu vom emigra cu totii si nu vom tacea. “Oportunisme, tocmeli, reductibilitati, noua nu ne sunt permise. […] Suntem profetii unui timp cu mult prea indepartat pentru poftele grabite ale hamesitilor contemporani”, rostea Vasile Parvan in 1919. Aceasta ramane si astazi datoria vietii noastre, crezul excelentei pe care toti mangii si grajdanii impinsi in fata pentru o efemera clipa de infamie nu o vor putea la nesfarsit tine sub obroc”.

8 COMENTARII

  1. D-nu Papahagi este un militant nou si de cinste! Am fos incintata sa-l vad pe tv. si la Nasul si la Cartianu. Intocmai ca si ministul Funeriu, d-nii Vlastron, Miclea, cunoaste in amanunt viata universitara si speranta este la ei!

  2. Va multumim, dl PAPAHAGI pt gestul dvoastra nobil in a apara Invatamantul romanesc, sunteti o voce cu rezonanta puternica care stie si cunoaste adevarata valoare.
    Tot respectul !

  3. mi-as dori enorm de mult sa-l vad pe acest DOMN si OM ADEVARAT,invitat in emisiuni la NASUL si la ROBERT TURCESCU!AR FI CU ADEVARAT ADMIRABIL!ar fi f.multi oameni care l-ar asculta cu placere pe DOMNUL PAPAHAGI!!!!!!!!!!!!!!!

  4. Toata cinstea si onoarea pentru D-l Papahagi. Ar trebui o reactie mai consistenta a mediului academic si universitar pentru a opri pe acesti descreierati din iuresul lor demolator. Noi cei din alte branse nu putem decat sa-i sustinem.

  5. Felicitari d-le A.Papahagi!
    Credeam ,ca sunt singura care sesizeaza instaurarea imposturii,dar ma bucur ca sunt oameni de valoarea dv. care nu au ramas insensibili la ce ni se intampla.
    Nu mai reproduc ,ce se intapla ,pt. ca ati descris excelent dv. in articol,si nu-mi face nici o placere sa scriu despre incompetenta,imorala si interese josnice.
    Sunt foarte fericita sa constat in urma citiri articolului, ca sunt dascali onesti si tineri straluciti,instruiti in adevaratul sens al cuvantului, si care nu se lasa intimidati de acest sistem.
    Mi-as dori ca procentul acestora sa fie cat mai mare,pt.ca privind in jurul meu nu prea vad multi meritocrati.
    Meritocratii,sunt considerati aroganti ,incomozi si pe cat posibil denigrati si marginalizati.
    Va doresc SUCCES ,in lupta cu impostura ,si din pozitia mea de om simplu va asigur de sutinere si sprijin in demersul dv-stra!

  6. Felicitari domnule Papahagi pentru acest articol! Oamenii onesti, adevaratii intelectuali ca dv.trebuie sa se faca auziti in Romania. Multumim!

  7. Mii de multumiri domnului Papahagii;sunt mandra ca va sunt contemporana.Problema e alta:toti acesti neaveniti sunt reprezentantii invartitilor,,a celor fara de cdonstiinta,fara Dumnezeu.Un om cu adevarat credincios nu va avea in minte doar cum sa-si fenteze propriul popor,de fapt tinzandu-se,precum bine ati sesizat spre lichelism,parvenitism cu orice pret.Inca o date,domnule profesor va multumesc pentru lectia de adevarat patriotism,Dumnezeu sa va ajute!

Comentariile sunt închise.