leonard-cohen

Muzicianul canadian Leonard Cohen, care a fost și poet și romancier, a murit la vârsta de 82 de ani. „Cu profundă tristețe vă informăm de decesul poetului, compozitorului și artistului legendar Leonard Cohen”, a scris agentul său pe pagina de Facebook a muzicianului, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Comunicatul continuă, spunând că „Am pierdut unul dintre vizionarii cei mai prolifici și respectați ai lumii muzicii”, indicând că o ceremonie va avea loc la Los Angeles ulterior.

Luna trecută, Leonard Cohen a sărbătorit împlinirea celor 82 de ani, anunțând lansarea unui nou album care vizează relația dintre om, Dumnezeu și moarte. După moartea muzei sale, parcă prevestindu-și moartea, artistul i-a scris o scrisoare, spunând că o „va urma în curând”.

Acesta a declarat într-un interviu că este pregătit să moară, dar că vrea să își încheie proiectele muzicale.

Îmi place să închei lucrurile dacă pot. Dacă nu, e OK. Dar felul meu de a fi este să termin lucrurile pe care le-am început”. El a mai spus că se simte binecuvântat fiidcă cei doi copii ai săi îi sunt aproape, asistenta este foarte devotată și că nu a fost niciodată mai bine.

Supranumit ”trubadurul angoaselor”, artistul canadian s-a născut în ziua de 21 septembrie 1934, în suburbia Westmount a Montrealului. La vârsta de 13 ani a început să cânte la chitară, interpretând diferite piese, creații proprii, în cafenelele din oraș. A studiat limba engleză la Universitatea McGill.

Prima carte de poezie, „Let Us Compare Mythologies”, a fost publicată la 22 de ani și a fost urmată de alte două volume. Cele două romane publicate, „The Favorite Game” (1963) și „Beautiful Losers” (1966), l-au propulsat în atenția mass-media. Judy Collins, nume de top al folk-ului anilor ’60, a înregistrat o versiune a piesei „Suzanne”, care a ajuns rapid un hit. Solista i-a propus lui Cohen să o urmeze în turnee și astfel debutul lui a avut loc în vara anului 1967, la „The Newport Folk Festival”.

Au urmat două concerte cu casa închisă la New York și o apariție la CBS Network, unde artistul și-a interpretat cântecele și și-a recitat poeziile. Leonard Cohen a semnat un contract cu studioul de înregistrări Columbia și în 1968 a lansat primul album, „The Songs of Leonard Cohen”, devenit hit folk și care i-a asigurat un renume inegalabil printre cântăreți și textieri. Deloc surprinzător, melodiile sale au urcat pe cele mai înalte poziții de top și au cucerit atenția publicului larg. În al doilea an de la apariție, „The Songs of Leonard Cohen” s-a vândut în 100.000 de copii.